Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr. 397/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 397/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 29218/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ-N.
DOSAR PENAL NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 397/2015
Ședința publică din 27.03.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. G. M.
GREFIER: R. E. P.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. este reprezentat prin procuror: A. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul L. I. M. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de articolul 86, alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37, lit.a din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 martie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 20 martie 2015 și apoi pentru azi, 27 martie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra pezentei cauze penale, reține că:
Inculpatul L. I. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3732/P/02.1201.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de articolul 86, alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37, lit.a din Codul penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în data de 08.04.2011, în jurul orei 18, a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, pe drumul public (Piața Unirii din municipiul Cluj-N.) deși permisul de conducere i-a fost anulat la data de 17.02.2009.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, dar nu s-a mai prezentat în fața instanței de judecată pentru a-și exprima poziția procesuală sub acest aspect.
Analizând întregul material probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și coroborând declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de inculpat în cursul urmăririi penale (f 12-13) cu procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare (f. 3), cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f 4-5), cu adresa nr._/28.05.2013, emisă de Instituția Prefectului Județului Cluj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (f. 6), cu fișa de cazier auto (f 8), cu declarațiile martorului C. A. M. (f. 9-10 din dos. de UP și f 70 din dosarul instanței) și cu procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 21), instanța reține în fapt că la data de 08.04.2011, în jurul orei 18, inculpatul a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, pe drumul public în Piața Unirii din municipiul Cluj-N., fiind oprit de un echipaj de poliție întrucât nu purta centura de siguranță și cu această ocazie i-au fost solicitate actele la control, dar inculpatul a declarat că nu are permis de conducere deoarece i-a fost anulat (f 4-5), aspect ce rezultă și din adresa nr._/28.05.2013, emisă de Instituția Prefectului Județului Cluj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care atestă că permisul de conducere emis pe numele inculpatului a fost anulat la data de 17.02.2009 (f. 6). Cu ocazia opririi în trafic, în prezența martorului asistent C. A. M., inculpatul a recunoscut verbal că a condus autoturismul sus menționat în Piața Unirii din municipiul Cluj-N. deși avea permisul de conducere anulat, aspect ce rezultă atât din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f 4-5) cât și din declarațiile martorului asistent C. A. M. (f. 9-10 din dos. de UP și f 70 din dosarul instanței). Ulterior, fiind audiat, inculpatul a recunoscut din nou fapta reținută în sarcina sa, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f 12-13 și f 21).
În drept, așa cum a fost descrisă, recunoscută și probată, fapta inculpatului care în data de 08.04.2011, în jurul orei 18, a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, pe drumul public în Piața Unirii din municipiul Cluj-N., deși permisul de conducere i-a fost anulat la data de 17.02.2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de articolul 86, alin.2 din OUG nr.195/2002.
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului (f 5-6), instanța constată că inculpatului i-a fost aplicată prin sentința penală nr.29/06.02.2009 a Judecătoriei Huedin pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru infracțiuni intenționate.
Conform articolului 37, litera a din Codul penal când după condamnarea definitivă pentru o infracțiune intenționată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune intenționată sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, fapta este săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie.
Pentru că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat cu forma de vinovăție a intenției după ce a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune intenționată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni (pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.29/06.02.2009 a Judecătoriei Huedin), dar înainte de executarea pedepsei, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune este mai mare de 1 an, instanța va reține în sarcina inculpatului și dispozițiile articolului 37, litera a din Codul penal din 1968.
Potrivit art.5, alin.1 din noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, dar potrivit deciziei Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of.nr.372 din 20 mai 2014, data la care a intrat în vigoare, legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, iar nu pe instituții autonome, neputându-se combina dispoziții din legi succesive.
Potrivit art.147, alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Întrucât de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului și până la judecarea definitivă a cauzei au fost în vigoare succesiv Codul penal din 1968 și noul Cod penal, instanța va verifica legea penală mai favorabilă constatând că în acest caz, limitele pedepsei închisorii prevăzute de ambele legi pentru infracțiunea comisă sunt egale (de la 6 luni la 3 ani sau amendă), iar regimul sancționator al recidivei prin raportare la revocarea suspendării condiționate este reglementat prin art.15 din Legea nr.187/2012. Prin urmare, întrucât efectele aplicării ambelor legi penale sunt aceleași, instanța va aplica Codul penal din 1968 în temeiul art.3 din Codul penal.
Având în vedere încadrarea în drept a faptei săvârșite, instanța va condamna pe inculpat pentru infracțiunea săvârșită la o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială OUG 195/2002, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a pedepsei și cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere conduita procesuală a inculpatului care s-a sustras judecății, lipsind în mod nejustificat, deși a fost citat cu mandat de aducere, ceea ce denotă lipsa oricărui interes pentru soarta procesului și desconsiderarea gravității faptei comise, împrejurarea că inculpatul a încălcat de foarte multe ori legea penală, săvârșind de 8 ori aceeași infracțiune pentru care este judecat în prezenta cauză ceea ce dovedește o veritabilă specializare a inculpatului în activitatea infracțională (f 5-6), că fapta a fost comisă într-o zonă și la o oră cu trafic intens, ceea ce sporește gradul de pericol al acesteia privind siguranța circulației pe drumurile publice. Instanța va reține de asemenea împrejurarea că inculpatul a beneficiat de încrederea organelor judiciare penale, fiindu-i suspendată condiționat pedeapsa aplicată anterior comiterii faptei, dar inculpatul a sfidat această încredere, reiterând la scurt timp aceeași conduită infracțională, ceea ce dovedește lipsa oricărei urme rezonabile de respect pentru valoarea socială încălcată.
În consecință, în temeiul articolului 86, alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37, alin.1, lit.a din Codul penal din 1968, instanța va condamna pe inculpatul L. I. M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat.
Potrivit articolului 83, aliniatul 1 din Codul penal din 1968, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Întrucât a reținut că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost comisă în interiorul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr.29/06.02.2009 a Judecătoriei Huedin, în temeiul articolului 83, aliniatul 1 din Codul penal din 1968 instanța va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.29/06.02.2009 a Judecătoriei Huedin și va cumula pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei suspendare condiționată a executării a fost revocată, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta sentință în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Instanța reține că infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă în stare de concurs cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa 1 an și 4 luni închisoare prin sentința penală nr.1860/19.12.2011 a Judecătoriei Oradea, 2 ani și 2 luni închisoare prin sentința penală nr.549/19.04.2013 a Judecătoriei Oradea, 1 an și 10 luni închisoare prin sentința penală nr.1205/21.11.2013 a Judecătoriei Cluj-N., 1 an și 4 luni închisoare prin sentința penală nr.99/2013 a Judecătoriei Huedin și 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.165/15.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N., întrucât toate aceste infracțiuni au fost comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Potrivit art.36, alin.1 din Codul penal din 1968, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art.34 si 35.
În consecință, în temeiul articolului 585, aliniatul 1, litera a din Codul de procedură penală instanța va descontopi pedepsele contopite prin sentința penală nr.99/2013 a Judecătoriei Huedin, pe care le va repune în individualitatea lor.
În temeiul articolului 33, litera a raportat la art.36, aliniatul 1 și la art. 34, litera b din Codul penal din 1968, instanța va recontopi pedepsele de: 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1860/19.12.2011 a Judecătoriei Oradea, 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.549/19.04.2013 a Judecătoriei Oradea, 1 an și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1205/21.11.2013 a Judecătoriei Cluj-N., 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.99/2013 a Judecătoriei Huedin, 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.165/15.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N. cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin această sentință penală, iar dintre aceste pedepse va alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare care va fi executată de inculpat în regim de detenție.
Potrivit art.36, alin.3 din Codul penal din 1968, dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente, motiv pentru care în temeiul art.36, aliniatul 3 din Codul penal din 1968 instanța va scădea din durata pedepsei închisorii aplicate, perioada executată începând cu data de 19.02.2013 și până la data de 25.03.2014 (data eliberării sale condiționate (f 71).
Potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal din 1968 condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în articolul 64, literele a-c din Codul penal din 1968 din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Dar prin decizia nr.74/2007 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, obiect al dosarului nr.45/2007, s-a decis că dispozițiile art.71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
În consecință, considerând că infracțiunea comisă de inculpat generează o incompatibilitate morală cu dreptul de a alege și cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal din 1968, instanța va interzice inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64, litera a din Codul penal pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 274, alin.1 din Codul de procedură penală, în caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. Prin urmare, întrucât inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre, în temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat R. L. L. se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul dispozițiilor articolului 86, alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea articolului 37, lit.a din Codul penal din 1968, condamnă pe inculpatul L. I. M., fiul lui M. și M., născut la data de 14.07.1982 în Aleșd, jud.Bihor, cu domiciliul în localitatea Cornitel, nr.236, jud.Bihor, CNP nr._, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat.
În temeiul articolului 83, aliniatul 1 din Codul penal din 1968 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.29/06.02.2009 a Judecătoriei Huedin și cumulează pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei suspendare condiționată a executării a fost revocată, cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta sentință în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În temeiul articolului 585, aliniatul 1, litera a din Codul de procedură penală descontopește pedepsele contopite prin sentința penală nr.99/2013 a Judecătoriei Huedin, pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul articolului 33, litera a raportat la art.36, aliniatul 1 și la art. 34, litera b din Codul penal din 1968, contopește pedepsele de: 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1860/19.12.2011 a Judecătoriei Oradea, 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.549/19.04.2013 a Judecătoriei Oradea, 1 an și 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1205/21.11.2013 a Judecătoriei Cluj-N., 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.99/2013 a Judecătoriei Huedin, 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.165/15.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N. cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin această sentință penală, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare care va fi executată de inculpat în regim de detenție.
In temeiul articolului 36, alin.3 din Codul penal din 1968 scade din durata pedepsei închisorii aplicate perioada executată de inculpat începând cu data de 19.02.2013 și până la data de 25.03.2014.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, aliniatul 1, litera a din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat R. L. L. se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2015.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M. G. P. R. E.
Red./Dact 29.07.2015
MMG
← Confimare redeschidere urmărire penală (art.335 alin. 4 NCPP).... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|