Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 1664/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1664/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1664/2015
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. B.
Grefier K. T.
Ministerul Public reprezentat prin procuror T. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații L. G. și A. C. M., trimiși in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:
-inculpatul L. G. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
-inculpatul A. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
La apelul nominal făcut in cauză se prezintă inculpatul L. G. in stare de arest preventiv in altă cauză, asistat de apărător desemnat din oficiu av. A. S. D., inculpatul A. C. M. sub control judiciar asistat de apărător desemnat din oficiu av. A. D., persoana vătămată H. C. C..
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța aduce la cunoștința persoanei vătămate că pentru infracțiunea dedusă judecății legea permite impăcarea sau retragerea plangerii prealabile
Persoana vătămată arată să s-a impăcat cu inculpatul A. C. M., cu inculpatul L. G. nu dorește să se impace.
Instanța consemnează poziția persoanei vătămate H. C. C. și a inculpatului A. C. M. cu privire la impăcare, procesele-verbale fiind atașate la dosarul cauzei.
Având in vedere că fapta a fost comisă sub imperiul noului Cod penal, dispoziția din Codul penal privitoare la art.193 C.pen. nu prevede că impăcarea părților inlătură răspunderea penală, ci doar retragerea plângerii prealabile duce la o soluție de incetare a procesului penal față de inculpatul A. C. M., instanța consemnează acest aspect ..
Avand in vedere ca procedura de citare este legal indeplinita si cauza se afla in stare de judecata, instanța dispune a se da citire actului prin care s-a dispus trimiterea in judecata potrivit art 374 alin 1 NCPP.
Instanța, aduce la cunoștință inculpatului L. G. drepturile prevăzute de art. 83 NCPP, respectiv art. 108 NCPP privind „Comunicarea drepturilor și a obligațiilor” incheind un proces verbal in acest sens.
Instanta comunică inculpatului L. G. calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia iar conform art 374 alin 2 NCCP explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce respectiv că în data de 07.09.2015, în jurul orei 19:45, împreună cu inculpatul A. C. M., a agresat-o fizic pe persoana vătămată H. C. C. în timp ce se aflau în apropierea semaforului situat la intersecția . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N., . continuând și în incinta patiseriei Panemar, situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-N., si îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului L. G. faptul că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpat, instanța de asemenea nu a invocat excepții din oficiu, astfel incât la finalizarea procedurii de cameră preliminară, judecătorul a constatat regularitatea sesizării instanței, legalitatea și loialitatea administrării probelor, astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală.
Instanta incunoștințează persoana vătămată că acest dosar a parcurs etapa procesuală a camerei preliminare, nu au fost invocate excepții de către inculpat, instanța de asemenea nu a invocat excepții din oficiu astfel incât nu este inlăturată nici o probă care a fost administrată in faza de urmărire penală și pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești, să precizeze natura, intinderea prejudiciului precum și probele pe care se intemeiază.
Instanta comunică persoanei vătămate H. C. C. drepturile procesuale prevazute de art 111 al.2 NCPP incheind un proces verbal in acest sens.
Persoana vătămată H. C. C. arată că nu are pretenții civile.
Instanta aduce la cunostinta inculpatului L. G. continutul art 374 alin 4 NCCP si pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)-când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpatul L. G. arată că a înțeles învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare, respectiv că i-a fost comunicat rechizitoriul în camera preliminara, la fel și încheierea de cameră preliminară, si, arată că înțelege ca judecata să se realizeze potrivit procedurii simplificate, întrucât recunoaște învinuirea ce i se aduce.
Instanta pune in discutie potrivit art 375 alin 1 NCPP ascultarea inculpatului.
Procurorul, persoana vătămată și apărătorul inculpatului L. G. solicita ascultarea inculpatului
Instanta trece la ascultarea inculpatului L. G., declaratia acestuia fiind consemnata . atasat dosarului cauzei.
Instanta pune in discutie cererea formulata de catre inculpatul L. G. ca judecata sa se faca pe baza recunoasterii invinuirii.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii, având in vedere că inculpatul a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută in actul de sesizare.
Persoana vătămată solicită admiterea cererii.
Apărătorul inculpatului L. G. solicită admiterea cererii.
Instanta având suficiente probe care permit soluționarea cauzei și fiind indeplinite dispozițiile procesual penale, admite cererea inculpatului L. G. ca judecata să se facă pe baza recunoașterii invinuirii si intreaba apărătorul inculpatului daca propune administrarea de probe cu inscrisuri
Apărătorul inculpatului L. G. arată că nu solicită proba cu inscrisuri.
Instanța il intreabă pe inculpatul L. G. dacă este de acord cu prestarea unei munci nerenumerate in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat și se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.
Inculpatul L. G. arată că este de acord să presteze o muncă nerenumerată in folosul comunității in cazul in care va fi găsit vinovat.
Instanta intreaba procurorul, persoana vătămată și apărătorul inculpatului L. G. daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.
Procurorul, persoana vătămată și apărătorul inculpatului L. G. arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti instanta potrivit art 387 NCPP declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in dezbateri in conformitate cu art 388 NCPP.
Reprezentanta Ministerului Public cu privire la inculpatul A. C. M., in baza art. 17 al.2 rap. La art.16 lit. g C.p.p. solicită a se dispune incetarea procesului penal față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen. având in vedere că intre părți a intervenit impăcarea.
In ceea ce-l privește pe inculpatul L. G., apreciază că din probele aflate la dosarul cauzei starea de fapt reținută in rechizitoriu se confirmă și vinovăția inculpatului este dovedită astfel cum acesta a recunoscut in fața instanței, motiv pentru care in baza art.193 al.1 C.pen. cu aplic. art.41 al.1 C.pen., art.43 al.5 C.pen. și cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. solicită a se dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii cu executare in regim de detenție. In baza art.67, 65 C.pen. solicită interzicerea drepturilor prevăzute la art.66 lit. a, b C.pen. atât ca pedeapsă complementară cât și cat pedeapsă accesorie. In baza art.72 C.pen. solicită a se deduce reținerea de 24 de ore din data de 8.09.2015.
Pe latura civilă solicită a se constata că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă in cauză. In baza art.274 al.1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat și in baza art.275 al.1 pct.2 lit.d C.p.p. solicită obligarea atât a persoanei vătămate cât și a inculpatului A. C. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat in ceea ce privește infracțiunea de lovire săvârșită de inculpatul A. raportat la impăcarea părților.
Persoana vătămată lasă la aprecierea instanței soluția pe care o va pronunța.
Apărătorul inculpatului A. C. M. solicită a se dispune incetarea procesului penal având in vedere că a intervenit cauza care impiedică exercitarea acțiunii penale prev. de art 16 lit.d C.p.p.
Apărătorul inculpatului L. G. solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale indreptată spre minimul special in baza art.375 rap. la art.396 al.10 C.p.p. față de recunoașterea inculpatului, procedură care permite reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, având in vedere dispozițiile art.41 și 43 C.pen. privind recidiva. In ceea ce privește individualizarea pedepsei solicită reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.75 al.2 lit. b C.pen. și anume solicită a se observa periculozitatea redusă a faptei, actele de violență exercitate fiind de intensitate redusă și persoana vătămată nu a avut nevoie de ingrijiri medicale. In ceea ce privește briceagul găsit asupra inculpatului, solicită a se observa că din ansamblul probator administrat in cursul urmăririi penale nu reiese că inculpatul ar fi folosit acel briceag, așa cum a afirmat persoana vătămată, aspect care rezultă și din declarațiile angajatilor care au arătat că nu au observat nici un moment ca inculpatul să fi folosit briceagul. Pentru aceste motive apreciază că pedeapsa amenzii penale este proporțională cu gravitatea faptei comise de inculpat și solicită un cuantum indreptat spre minimul special.
Persoana vătămată H. C. M. solicită incetarea procesului penal față de inculpatul A. C., față de inculpatul L. G. lasă soluția la aprecierea instanței.
Inculpatul A. C. M. având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă și solicită a se dispune incetarea procesului penal.
Inculpatul L. G. având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei.
Instanța lasă cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe Judecatoria Cluj N. emis in dosar nr. 7873/P/2015 la data de 26.10.2015 și inregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr de mai sus la 3 noiembrie 2015 au fost trimisi in judecata inculpatii L. G., cercetat sub control judiciar, fiul lui Natural și E., născut la data de 12.11.1990 în ., domiciliat în com. D., ., jud. S., FFL în ., ., jud. Cluj, CIP . nr._, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen -si A. C. M., cercetat sub control judiciar, fiul lui C. M. și C., născut la data de 02.08.1994 în loc. Jibou, jud. S., domiciliat în Cluj-N., jud. Cluj, FFL în ., ., CIP . nr._, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
Sub aspectul invinuiriilor se reține pe scurt in actul de sesizare al instantei aceea că inculpatul L. G. în data de 07.09.2015, în jurul orei 19:45, împreună cu inculpatul A. C. M., a agresat-o fizic pe persoana vătămată H. C. C. în timp ce se aflau în apropierea semaforului situat la intersecția . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N., . continuând și în incinta patiseriei Panemar, situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-N.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 07.09.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen..(f. 17)
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 07.09.2015 (f. 16) s-a dispus efectuarea în continuare a urmaririi penale față de suspecții:
- L. G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen.
- A. C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina suspectului L. G., din infracțiunea de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen., în infracțiunea de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 08.09.2015 s-a dispus reținerea suspectului L. G. pentru o perioadă de 24 ore, începând din data de 08.09.2015, ora 01:05 și până în data de 09.09.2015, ora 01:05. (f. 13)
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 08.09.2015 s-a dispus reținerea suspectului A. C. M. pentru o perioadă de 24 ore, începând din data de 08.09.2015, ora 02:15 și până în data de 09.09.2015, ora 02:15. (f. 14)
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015 (f. 11) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților:
- L. G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
- A. C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen.
Prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de cei doi inculpați pe o perioadă de 60 zile, începând cu data și ora expirării măsurii preventive a reținerii aplicată celor doi inculpați și până în data de 06.11.2015. (f. 7-8; 9-10)
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data 30.09.2015 (f. 5-6) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina celor doi inculpați, noua încadrare juridică fiind următoarea:
- pentru inculpatul L. G. – lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen..
- pentru inculpatul A. C. M. – lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen..
Inculpaților le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale. (f. 36; 39; 46; 47-48; 49; 50)
Audiati in faza de urmărire penală și in fața instanței inculpatii au avut o atitudine nesinceră nerecunoscând comiterea faptelor
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 7.12.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
In fata instantei de judecata inculpatii au avut o atitudine sincera si cooperanta inculpatul L. G. a recunoscut in totalitate fapta retinuta in actul de sesizare al instantei aratand modul de comitere a acesteia ,si a regretat profund fapta comisa solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor admnistrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor prezentate de parti uzand de prevederile art 374 alin 4 375 alin 1 NCPP judecata in cazul recunoasterii invinuirii.
De cealalta parte privind pe inculpatul A. C. M. se retine ca partea vatamata si-a retras plangerea fata de acesta
Analizând actele și lucrările dosarului coroborate ci dispozițiile legale in materie, instanța reține următoarele:
IN FAPT
În data de 07.09.2015, în jurul orei 19:45, inculpații L. G. și A. C. M. au agresat-o fizic pe persoana vătămată H. C. C. în timp ce se aflau în apropierea semaforului situat la intersecția . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N., . continuând și în incinta patiseriei Panemar, situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-N..
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă următoarea situație de fapt
Din coroborarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii cu declarația persoanei vătămate H. C. C. și cea a martorului Bogyo Z. V. și cu înregistrările surprinse de camerele de supraveghere amplasate în apropierea patiseriei Panemar de pe Blvd Eroilor din Cluj-N. rezultă că, în data de 07.09.2015, în jurul orei 19:30, persoana vătămată H. C. C. se afla în apropierea patiseriei amintite, sprijinit de unul dintre zidurile clădirii. La acel moment, persoana vătămată avea asupra sa un telefon mobil de dimensiuni mari, asemănător cu o tabletă.
La un moment dat, de persoana vătămată s-au apropiat inculpații L. G. și A. C. M.. Potrivit susținerilor persoanei vătămate, unul dintre cei doi inculpați i-a solicitat persoanei vătămate să le remită respectivul bun. Persoana vătămată a precizat că și-a pus telefonul mobil în buzunar, moment în care inculpatul L. G. ar fi amenințat-o cu un briceag pe care l-a apropiat de coastele persoanei vătămate, întrebând-o dacă vrea sa fie înjunghiată. Ambii inculpați au negat faptul că i-ar fi cerut persoanei vătămate să le remită telefonul sau ca ar fi amenințat-o cu briceagul.
În următoarele momente, persoana vătămată a intrat în incinta patiseriei Panemar, scoțând dintr-un buzunar un alt telefon mai mic, dorind să își contacteze tatăl. În acel moment, inculpatul L. G. a îmbrâncit-o pe persoana vătămată, context în care telefonul mobil aflat în mâna persoanei vătămate a căzut pe jos. Cei doi agresori au intrat în incinta patiseriei, unde au lovit-o pe persoana vătamată, care a căzut pe jos. Întrucât nu au reușit să o constrângă pe aceasta să iasă din incinta patiseriei, inculpații au plecat. De menționat este faptul că, potrivit declarațiilor martorelor M. M., N. I. M. și R. B. R., angajate Panemar, în timpul cât s-au aflat lângă ușa patiseriei și în incinta acesteia, cei doi inculpați nu i-au solicitat persoanei vătămate să le remită telefonul și nici nu au încercat să sustragă acest bun din buzunarul persoanei vătămate.
Dupa plecarea celor doi inculpați, persoana vătămată s-a ridicat de jos, observând că telefonul pe care îl avusese în mână căzuse și se afla sub el. Astfel, persoana vătămată a solicitat angajatelor Panemar să apeleze SNAU 112, după care a ieșit din incinta patiseriei, fiind observat de către cei doi inculpați, care s-au apropiat în fugă de aceasta, determinând-o să se refugieze din nou în interiorul patiseriei. De această dată, inculpații nu au mai intrat în local, părăsind din nou locul faptei.
La scurt timp după aceasta, observând că persoana vătămată a ieșit din nou din incinta patiseriei, deplasându-se spre stația de autobuz din apropiere, inculpații au pornit în fugă spre persoana vătămată, inculpatul L. G. având în continuare asupra sa briceagul. Inculpații nu au reușit să o ajungă din urmă pe persoana vătămată, fiind opriți și imobilizați de lucrătorii de poliție chemați la fața locului. Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii, la câteva momente înainte de a fi imobilizați, inculpatul L. G., observând prezența lucrătorilor de poliție, a aruncat în apropiere briceagul. Briceagul a fost ridicat de organele de cercetate penală.
În urma acestei agresiuni persoana vătămată nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale.
Persoana vătămata H. C. C. a descris circumstanțele incidentului așa cum au fost expuse anterior (f. 19-21).
În cuprinsul declarațiilor lor, inculpații au încercat să denatureze adevărul, aruncând vina asupra persoanei vătămate (f. 37-45).
Potrivit declarațiilor inculpaților, cei doi au fost acostati de persoana vatamata pe care nu o cunosteau cu pretextul de a le oferi ceva de vanzare iar ulterior partea vatamata a devenit insistenta si agresiva cea ce a determinat reactia lor violenta
Mai mult inculpatii sustin ca persoana vatamata, i-a agresat, iar la momentul sosirii echipajului de poliție, ei încercau să fugă de persoana vătămată, care îi urmărea, intenționând să îi lovească. Mai mult decât atât, inculpatul A. C. M. a precizat că persoana vătămată i-a urmărit, având asupra sa un briceag.
Aceste declarații sunt în mod evident nesincere, susținerile inculpaților fiind infirmate de totalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Martorii audiați în cauză infirmă susținerile inculpaților.
Martorele R. B. R.,M. M. si N. I. M. angajate ale magazinului Panemar aflate la serviciu la data de 7.09.2015 au asistat la . din interiorul magazinului. Acestea au declarat ca au asistat la momentele in care partea vatamata a fost urmata in interiorul magazinului de cei doi inculpati care l-au tras de maini pe herchi C. incercand s-al scoata din magazin dar acesta a cazut fiind lovit de cei doi cu pumnii si cu picioarele martorele auzind strigatele partii vatamate fara insa sa cunoasca motivul altercatiei
Astfel, așa cum rezultă din declarația persoanei vătămate și cea a martorului Bogyo Z. V. și așa cum se poate observa din înregistrările audio-video amplasate în apropierea locului faptei, inculpații sunt cei care au abordat-o și ulterior au agresat-o pe persoana vătămată, urmărind-o pe aceasta până la momentul prinderii lor de către organele de poliție.Din imaginile puse la dipozitie pe suport optic tip CD si DVD se observa ca la data de 7.09.2015 orele 19,46,07-19,49,30 partea vatamata statearezemata de zidul . . a observat apropierea celor doi inculpati dinspre statia RATUC –Opera a introdus in buzunar un obiect.Cei doi inculpati s-au oprit in dreptul partii vatamate l-au incadrat foarte aproape, a avut loc un gest violent de simulare a unei lovituri si de aparare a partii vatamate dupa care aceasta s-arefugiat in interiorul magazinului.De asemenea se observa ca in incinta magazinului cei doi inculpati incearca sa-l traga afara pe H. C. dar acesta cade si este lovit cu pumnii si picioarele de cei doi timp in care partea vatamata striga dupa ajutor atragand atentia atat a angajatelor cat si a clientilor din magazi. Din imaginile exterioare se observa ca cei doi inculpati alearga dupa partea vatamata in zona parcului din spatele Teatrului N. urmati de politisti
Astfel, se constată că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpații au săvârșit fapta ce li se impută.
Fapta si vinovatia inculpatilor sunt dovedite cu urmatoarele mijloace de proba declarație persoana vătămată H. C. C. (f. 19-21)proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 23-25) și planșa foto aferentă (f. 26-27) declarație martor Bogyo Z. V. (f. 28-29)declarație martor M. M. (f. 30-31)declarație martor N. I. M. (f. 32-33) declarație martor R. B. R. (f. 34-35) declarație inculpat L. G. (f. 37-38)declarație inculpat A. C. M. (f. 40-41) declarație suspect L. G. (f. 42-43)declarație suspect A. C. M. (f. 44-45) proces-verbal de vizionare imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta patiseriei Panemar situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-N. (f. 52) suport optic tip CD ce conține imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta patiseriei Panemar situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-N. (f. 53) proces-verbal de vizionare imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zona intersecției . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N. (f. 54) suport optic tip CD ce conține imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zona intersecției . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N. (f. 55) procese-verbale de identificare (f. 56; 57) fișă cazier judiciar inculpat A. C. M. (f. 63) fișă cazier judiciar inculpat L. G. (f. 64-65)
IN D.
Fapta inculpatului L. G., constând în aceea că, în data de 07.09.2015, în jurul orei 19:45, împreună cu inculpatul A. C. M., a agresat-o fizic pe persoana vătămată H. C. C. în timp ce se aflau în apropierea semaforului situat la intersecția . cu Blvd. Eroilor din Cluj-N., . continuând și în incinta patiseriei Panemar, situată pe Blvd. Eroilor din Cluj-Napocaîntrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen.
In temeiul art 41 C.penal rap la art 43 alin 5 C. penal va constata ca prezenta infractiune a fost comisa de catre inculpat in conditiile recidivei mari postexecutorii primul termen al acesteia constand in pedeapsa de 3 ani 10 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 386/2014 a Judecatoriei G. inculpatul fiind liberat conditionat la data de 25.11.2014 cu un rest de 214 zile implinit la data comiterii prezentei fapte
Inculpatul A. C. M. este judecat pentru săvârșirea unei infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C.p. Potrivit art. 193 alin. (3) din C.p.p., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Conform art. 158 alin. (1) din C.p.p., retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală
În baza celor declarate de către persoana vătămata H. C. C. oral în fața instanței, se constată că acesta intenționează să înceteze raportul penal în cauză retragandu-si plangerea prealabila fata de inculpatul A. C. M.
În concluzie, fiind îndeplinite formele legale necesare, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 193 alin. (3) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p., va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A. C. M. a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile (persoană vătămată fiind H. C. C.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului L. G. instanța va avea în vedere criteriile de individualizare prev.de art. 74 C.penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor, incidentul s-a petrecut in loc public fiind prezente mai multe persoane si fiind exercitate violente asupra a unei persoane aflate intamplator in acel loc sip e care inculpatul nu o cunostea, in plina . la care zona era circulata aspect care nu l-a impiedicat pe inculpat sa fie agresiv, urmările produse concretizate in suferintelefizice produse persoanei vatamate persoana inculpatului care a aplicat mai multe lovituri partii vatamate si care a premeditat comiterea faptei comitand fapta dupa un plan bine pus la punct dar nu in ultimul rand atitudinea inculpatului care recunoaste comiterea faptei precum si faptul că este o persoana tanara, inculpatul avand in antecedenta sa penala comiterea unorr infractiuni caracterizate prin violenta ba mai mult inculpatul L. G. aflandu-se in stare de recidiva postexecutorie precum si dispozitiile art 396 alin 10 C. penal privind reducerea limitelor de pedeapsa
Judecând în aceste limite instanța apreciază ca o pedeapsa de 3 luni inchisoare si 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a ,b NCP alegand pedeapsa alternativa inchisorii este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale alegand pedeapsa alternativa a amenzii infractiunii de lovire
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b)C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an dupa executarea pedepsei inchisorii apreciind că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) )C. pen. va interzice inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 08.09.2015 s-a dispus reținerea suspectului L. G. pentru o perioadă de 24 ore, începând din data de 08.09.2015, ora 01:05 și până în data de 09.09.2015, ora 01:05. (f. 13) astfel ca in temeiul art 72 alin 2 C. penal va deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii de 24 ore incepand cu data de 8.09.2015 ora 01:05 si pana la data de 09.09.2015ora 01:05
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen va mentine fata de inculpatul L. G. masura preventiva a controlului judiciar luata prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015
Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 08.09.2015 s-a dispus reținerea suspectului A. C. M. pentru o perioadă de 24 ore, începând din data de 08.09.2015, ora 02:15 și până în data de 09.09.2015, ora 02:15. (f. 14) sens in care va constata acest aspect
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.rap la art 241 alin 1 lit b C. proc. pen va constata incetata de drept masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpatul A. C. M. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015
In temeiul art 112 alin 1 lit b si f c. penal va dispune confiscarea speciala in favoarea statului de la inculpatul L. G. a cutitului identificat in fotografia de la fila 27 d.u.p.
LATURA CIVILA
Persoana vătămată H. C. C. nu a formulat actiune civila in cauza
In temeiul art. 274 alin 1 NCPP va obliga inculpatul L. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 200 lei
În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. b) din C.p.p., va obliga pe persoana vătămată H. C. C., la plata sumei de 150 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare
Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se vor avansa din FMJ dupa cum urmeaza 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului L. G., av. S. G. A., respectiv 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului A. C. M., av. Șimon B., suma de 690 lei d-nei av A. D. ,suma de 690 d-nului av A. S. D., suma de 130 lei d-nei av Z. A. catalina si suma de 130 lei d-nei av S. R. maria
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
1.În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 193 alin. (3) din C.p și art. 16 alin. (1) lit. g) din C.p.p.,
Încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A. C. M., cercetat sub control judiciar, fiul lui C. M. și C., născut la data de 02.08.1994 în loc. Jibou, jud. S., domiciliat în Cluj-N., jud. Cluj, FFL în ., ., CIP . nr._, CNP_, a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile (persoană vătămată fiind H. C. C. domiciliat in T. . 4 . CNP_.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.rap la art 241 alin 1 lit b C. proc. pen constata incetata de drept masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpatul A. C. M. prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015
Constata ca prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 08.09.2015 s-a dispus reținerea suspectului A. C. M. pentru o perioadă de 24 ore, începând din data de 08.09.2015, ora 02:15 și până în data de 09.09.2015, ora 02:15.
2.Condamna pe inculpatul L. G., cercetat sub control judiciar, fiul lui Natural și E., născut la data de 12.11.1990 în ., domiciliat în com. D., ., jud. S., FFL în ., ., jud. Cluj, CIP . nr._, CNP_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen. rap. la art. 43 alin. (5) C.pen. ., la o pedeapsa stabilita in conditiile art 374 alin 4 C. proc.penala,art 375 alin 1 C.proc. penala si art 396 alin 10 C.proc. penala de
3 luni inchisoare in regim privativ de libertate si 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a ,b NCP
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b)C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an dupa executarea pedepsei inchisorii apreciind că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedepse accesorii exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale
In temeiul art 72 alin 2 C. penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii de 24 ore incepand cu data de 8.09.2015 ora 01:05 si pana la data de 09.09.2015 ora 01:05
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen mentine fata de inculpatul L. G. masura preventiva a controlului judiciar luata prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. din data de 08.09.2015
In temeiul art 112 alin 1 lit b si f c. penal dispune confiscarea speciala in favoarea statului de la inculpatul L. G. a cutitului identificat in fotografia de la fila 27 d.u.p.
Constata ca persoana vatamata H. C. C. nu a formulat actiune civila in cauza
In temeiul art. 274 alin 1 NCPP obliga inculpatul L. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 200 lei
În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. b) din C.p.p., obliga pe persoana vătămată H. C. C., la plata sumei de 150 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare
Conform art. 272 alin 1 NCPP C onorariile av. oficiu se avanseaza din FMJ dupa cum urmeaza 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului L. G., av. S. G. A., respectiv 720 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului A. C. M., av. Șimon B., suma de 690 lei d-nei av A. D. ,suma de 690 d-nului av A. S. D., suma de 130 lei d-nei av Z. A. C. si suma de 130 lei d-nei av S. R. M.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica din 16.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
A. B. B. T. K.
Red. A.B.B. 8 ex./23.12.2015
← Confimare redeschidere urmărire penală. Art.335 alin. 4 NCPP.... | Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 1660/2015. Judecătoria... → |
---|