Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Încheierea nr. 1134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 1134/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-09-2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA PENALĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 1134/2015

Ședința camerei de consiliu din 24 septembrie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: E. G. C.

GREFIER: C.-M. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. este reprezentat de procuror L. A.

Pe rol este verificarea în procedura de cameră preliminară a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului M. A., arestat preventiv prin încheierea penala nr. 80/C/A/2015 din data de 2 august 2015 a Judecătoriei Cluj N., dosar nr._/211/2015, potrivit art. 348 rap. la art.207 Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Persu A. din Baroul Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat sau exceptii de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul participanților asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpat.

Inculpatul solicită judecătorului să dea dovadă de clemență. Arată că are acasă trei copii, iar nevasta trăiește din cerșit. Recunoaște că a greșit și îi pare rău pentru aceasta. Solicită să fie lăsat în libertate luna aceasta ca să poată face un ban să își ajute familia. La întrebarea instanței privind meseria pe care o are, arată că lucrează orice și susține că are unde să lucreze, mai exact la dânsul în . persoană care face curățenie la vile și care are posibilitatea să îi ofere câte 60-70 lei pe zi de muncă. Arată că în situația în care rămâne în arest nu are de unde să plătească, nevasta având venituri de doar 200 lei.

Judecătorul prezintă spre vedere inculpatului cazierul acestuia aflat la dosarul cauzei pentru a se observa antecedența penală a inculpatului.

Inculpatul arată că de 4 ani a fost liberat din penitenciar, respectiv din anul 2011. Susține că a furat pentru că i-a cerut copilul cel mic de mâncare.

Judecătorul îl întreabă pe inculpat ce garanții poate oferi că odată ieșit în libertate nu mai comite astfel de fapte.

Inculpatul afirmă într-o primă fază că se obligă să stea acasă cu copiii săi și o trimite pe nevastă să lucreze, după care susține că dorește să facă bani pentru a putea plăti prejudiciul persoanei vătămate. Acesta jură că nici nu va ieși din casă.

Reprezentanta Ministerului Public, în temeiul art. 207 Cpp, solicită judecatorului de camera preliminară să constate că măsura arestării preventive luata față de inculpat este legală și temeinică și că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, sens în care solicită menținerea starii de arest preventiv a inculpatului. Arată că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă presupunerea rezinabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv și trimis în judecată. Solicită să se țină seama de gravitatea faptei și de faptul că aceasta a fost comisă pe timp de noapte, prin violarea de domiciliu a persoanei vătămate în timp ce aceasta se afla în locuință, riscul fiind în opinia sa mult mai mare, întrucât ar fi putut fi surprins de inculpat și nu se știe care ar fi fost consecințele în cazul în care persoana vătămată s-ar fi opus acțiunii inculpatului de a-i sustrage bunurile. Menționează că inculpatul a fost urmărit pe stradă de persoana vătămată, a fost surprins în flagrant ulterior de către organele de poliție după ce a abandonat bunul. Totodată, solicită judecătorului să țină seama că inculpatul are antecedente penale, că a fost condamnat pentru infracțiuni similare și că de fiecare dată a reluat comportamentul infracțional. Nu contestă că inculpatul are o situație materială foarte dificilă, însă acesta persistă în comportamentul său infracțional. Consideră că trebuie pus în balanță dreptul celorlalți cetățeni la integritatea patrimoniului, în defavoarea situației personale a inculpatului. Mai arată că în propunerea de arestare preventivă, în rechizitoriu și în încheierea prin care s-a luat măsura s-a făcut referire la faptul că a mai fost cercetat pentru o faptă asemănătoare, s-a luat în acea situație o măsură preventivă mai ușoară față de inculpat. Arată că în acel dosar inculpatul s-a împăcat cu persoana vătămată și soluția a fost de încetare a procesului penal, însă, la scurt timp, a săvarșit această faptă, fapt ce consideră că trebuie avut în vedere și ce caracterizează suficient de bine conduita inculpatului. Solicită să se aprecieze că lasarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru siguranța publică, fapt ce poate fi înlăturat prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, cel puțin pentru încă 30 de zile, urmând ca în faza de judecată să se poată eventual lua și alte măsuri față de inculpat.

Apărătorul inculpatului, în baza art. 207 alin. 5 NCPP, solicită în principal revocarea măsurii arestării preventiva a acestuia, iar, în subisdiar, înlocuirea acestei măsuri cu o măsura mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu, avand in vedere faptul că. Solicită să fie avută în vedere conduita inculpatului, faptul că regretă și că au existat demersuri pentru împăcare și repararea prejudiciului. Arată că s-a încercat contactarea persoanei vătămate, deși, personal aceasta nu a putut lua legătura cu persoana, întrucât nu a putut obține un număr de telefon și nefiind în Cluj-N. a fost mai difici, însă soția inculpatului a discutat personal cu persoana vătămată și și-a exprimat intenția de împăcare. Având în vedere că inculpatul se află în arest, iar soția inculpatului are grijă de trei copii acasă, aceștia sunt în imposibilitate de a face rost de bani pentru acoperirea prejudiciului. În acest fel, consideră că prin menținerea arestului preventiv nu se urmărește repararea prejudiciului, ci exclusiv reținerea inculpatului și imposibilitatea de reintegrare a acestuia în societate. Arată că inculpatul se bucură de suportul familiei, iar acest lucru este prielnic pentru reabilitarea acestuia pentru viitor și schimbarea conduitei infracționale. Pentru toate aceste motive, solicită revocarea măsurii, respectiv înlocuirea cu o măsură mai ușoară.

Inculpatul, având cuvântul, solicită revocarea măsurii arestului preventiv.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

I.Constată că prin rechizitoriul nr. 6785/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., înregistrat la Judecătoria Cluj-N. în data de 25.08.2015 cu nr. unic de dosar_ 15, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului

-M. A., CNP_, fiul lui natural și M. V.-M., născut la data de 23.12.1985 în municipiul Cluj-N., județul Cluj, cu domiciliul în comuna Florești, .. 21, județul Cluj, posesor al C.I. ., nr._;

-trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen.

Prin actul de sesizare a instanței cu privire la inculpat s-a reținut următoarele:

Inculpatul M. A. la data de 02.08.2015 în jurul orei 00:15, a pătruns în curtea și apoi în locuința persoanei vătămate F. R. din com. Florești, .. 76, jud. Cluj, profitând de faptul că ușa de acces era neasigurată cu cheia, iar din interior a sustras un televizor Funai și o telecomandă E-B. în valoare de aproximativ 1000 lei, fiind surprins în flagrant de către persoana vătămată și urmărit pe stradă până când a fost depistat și reținut de către organele de poliție, la mică distanță de locul faptei.

II.Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 02.08.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.(1) – art. 229 alin.(1) lit. b), d) și alin.(2) lit. b) C.pen.

Prin ordonanța din data de 02.08.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul M. A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.(1) C.pen. reținându-se că în data de 02.08.2015, în jurul orei 00:15, suspectul a pătruns în curtea și apoi în locuința persoanei vătămate F. R. din Florești, .. 76, jud. Cluj, profitând de faptul că ușa de acces era neasigurată cu cheia, iar din interior a sustras un televizor Funai și o telecomandă E-B. în valoare de aproximativ 1000 lei, fiind surprins în flagrant de către persoana vătămată și urmărit pe stradă până când a fost depistat și reținut de către organele de poliție, la distanță scurtă de locul faptei.

Prin ordonanța din 02.08.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., constând în faptul că la data de 02.08.2015 în jurul orei 00:15, a pătruns în curtea și apoi în locuința persoanei vătămate F. R. din .. 76, jud. Cluj, profitând de faptul că ușa de acces era neasigurată cu cheia, iar din interior a sustras un televizor Funai și o telecomandă E-B. în valoare de aproximativ 1000 lei, fiind surprins în flagrant de către persoana vătămată și urmărit pe stradă până când a fost depistat și reținut de către organele de poliție, la mică distanță de locul faptei.

Prin ordonanța din 02.08.2015 inculpatul M. A. a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu ora 05:30, măsura urmând a expira în data de 03.08.2015 la ora 05:30.

Prin Încheierea penală nr. 80/C/A/02.08.2015 a Judecătoriei Cluj-N., s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului A. N. M., pe o durata de 30 de zile, începand cu data de 03.08.2015 pana la data de 01.09.2015 inclusiv.

Deoarece prin rechizitoriul menționat mai sus s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M. A. pentru infracțiunile arătate anterior, judecătorul de cameră preliminară a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, conform art. 348 combinat cu art. 207 și art. 235 alin. 4-6 CPP, conform Încheierii penale nr. 1045/2015 din data de 27.08.2015.

III.Cauza aflându-se în continuare în cameră preliminară, în data de 24.09.2015 s-a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, conform art. 348 combinat cu art. 207 și art. 235 alin. 4-6 CPP.

În ședința camerei de consiliu din data de 24.09.2015, fiind prezenți inculpatul, apărătorul desemnat din oficiu, procurorul, cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive au fost ascultați procurorul, inculpatul și avocatul.

Examinând măsura preventivă dispusă față de inculpatul M. A., prin Încheierea penală nr. 80/C/A/02.08.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-N., menținută în prezent prin Încheierea penală nr. 1045/2015 din data de 27.08.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. judecătorul de cameră preliminară consideră că aceasta este legală și temeinică astfel că menține starea de arest preventiv față de inculpatul, argumentele avute în vedere cu acel prilej sunt actuale, astfel:

1.A.Se apreciază că există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii cu privire la care s-a solicitat arestarea preventivă, conform art. 202 alin. 1 teza I CPP;

Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale și anume declarația persoanei vătămate (f. 34-35); proces verbal de cercetare la fața locului(f. 40-43) și planșele foto aferente (f. 44-55); proces verbal de depistare în flagrant (f. 26-27); proces verbal de examinare bunuri; dovada de ridicare bunuri (f. 56); declarație inculpat (f. 17, 20-22); declarație suspect (f. 28-29); proces verbal de vizionare a înregistrărilor camerelor de supraveghere de pe . Florești și planșe foto cu cadrele relevante și CD cu înregistrările (f. 68-84); cazier judiciar (f. 85-87); permit judecătorului să aprecieze existența suspiciunii rezonabile pretinse de către legislația procesual penală.

B.Se apreciază că, în acest moment procesual, măsura preventivă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, conform art. 202 alin. 1 teza II CPP;

Astfel, instanța nu a administrat încă probatoriul necesar în vederea respectării disp. art. 5 CPP cu privire la aflarea adevărului și pe cele ale art. 349 CPP cu privire la rolul instanței de judecată, cauza aflându-se în procedură de cameră preliminară, în legătură cu care, raportat la tipologia infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, la modalitatea în care acestea se presupune că ar fi fost comisă, instanța își exprimă îndoiala că va mai putea face în mod corespunzător aplicarea art. 376 și urm. CPP cu privire la cercetarea judecătorească și art. 97 și urm. CPP cu privire la probe.

De asemenea, judecătorul constată că raportat la faptul că inculpatul are antecedente penale, că nu are venituri pentru a despăgubi persoana vătămată, ceea ce creează probabilitatea unei noi condamnări și a unei noi detenții, inculpatul s-ar putea sustrage de la judecată ori de la executarea pedepsei. Totodată judecătorul reține că fiind liberat condiționat din penitenciar nu de foarte multă vreme, cele 246 de zile rămase neexecutate expirând la finele anului 2013, împrejurarea că acesta a de curând a revenit la comportamentul infracțional prin comiterea a încă unei infracțiuni de furt calificat reușind să scape de rigorile legii prin împăcare cu partea vătămată, ceea ce denotă faptul că odată lăsat în libertate, inculpatul este predispus la încălcarea din nou a regulilor de conviețuire socială protejate prin norme penale.

C.Se constată că nu există nici o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, conform art. 202 alin. 2 CPP;

Raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale instanța nu a identificat până în prezent nici unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, așa cum sunt acestea reglementate de art. 16 alin. 1 CPP, faptul că inculpatul arată că ar dori să se împace cu partea vătămată nematerializându-se sub nici o formă juridică care să constituie un astfel de caz.

D.Se apreciază că măsură arestării preventive a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse acestuia, conform art. 202 alin. 3 teza I CPP;

Inculpatul M. A., a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen, care a constat în aceea că la data de 02.08.2015 în jurul orei 00:15, a pătruns în curtea și apoi în locuința persoanei vătămate F. R. din .. 76, jud. Cluj, profitând de faptul că ușa de acces era neasigurată cu cheia, iar din interior a sustras un televizor Funai și o telecomandă E-B. în valoare de aproximativ 1000 lei, fiind surprins în flagrant de către persoana vătămată și urmărit pe stradă până când a fost depistat și reținut de către organele de poliție, la mică distanță de locul faptei, îndreptată atât împotriva patrimoniului, cauzând prejudicii importante, cât și împotriva inviolabilității domiciliului.

E.Se apreciază că măsură arestării preventive a inculpatului este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, conform art. 202 alin. 3 teza II CPP;

Măsura arestării preventive a fost apreciată ca fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, care față de actualitatea pericolului social își păstrează necesitatea, chestiuni ce vor fi dezvoltate în subpunctul următor.

F.Se apreciază că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C.pen., se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani fiecare, ca atare condiția este îndeplinită în ceea ce privește limitele de pedeapsă.

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, acesta este actual, în raport cu împrejurările comiterii faptei, cu rezonanța pe care o are în colectivitate infracțiunea pretins a fi săvârșită de către inculpat, lăsarea în libertate a acestuia putând crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Totodată, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în încălcarea legii. Altfel spus, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles și prin prisma unei reacții colective față de anumite stări de lucruri care ar avea ca efect perturbarea disciplinei publice și a respectului față de lege, existând o stimulare a temerii colective ca împotriva unor fapte considerate periculoase autoritățile nu acționează cu fermitatea necesara preîntâmpinării comiterii în viitor a unor asemenea fapte, a asigurării unui climat de securitate și liniște în rândul cetățenilor.

În concret instanța reține mai întâi că inculpatul M. A. are multe antecedente penale, împotriva inculpatului au fost pronunțat mai multe hotărâri judecătorești de condamnare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, fiind liberat condiționat la data 28.12.2012 din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, având un rest de 246 de zile. Cu toate acestea în noaptea de 04/05.03.2015 a comis o nouă infracțiune de furt calificat din locuință, darn u a fost tras la răspundere penală deoarece s-a împăcat cu persoana vătămată, după care la data de 02.08.2015 în jurul orei 00:15, a pătruns în curtea și apoi în locuința persoanei vătămate F. R.. De aici rezultă că inculpatul comite în mod obișnuit fapte de furt din locuință, dacă este prins, încercă să se împace cu persoana vătămată, dacă nu beneficiază de folosul rezultat din sustragerea bunurilor.

Ca atare, judecătorul consideră că inculpatul nu prezintă nici un fel de garanții că lăsat în libertate nu va relua comportamentul infracțional, că în acest moment este necesară privarea de libertate a inculpatului într-un loc de detenție, timpul petrecut în mediul de penitenciar putând poate acum să îl ajute pe inculpat să reflecteze asupra tuturor consecințelor ce pot decurge din comiterea de fapte penale și că deocamdată se impune menținerea măsurii preventive față de inculpat, cu precizarea că între a da o șansă, cerută de inculpat (deși premisele nu se întrevăd) și a preîntâmpina păgubirea altor persoane prin comiterea de noi infracțiuni, judecătorul optează pentru siguranța cetățenilor.

2.În aceeași ordine de idei, instanța este de părere că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive și nici înlocuirea acesteia cu altă măsuri preventivă, aspect examinat atât din oficiu, cât și în baza solicitării formulate de către inculpat atât în nume propriu, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu.

Procedând la examinarea disp. art. 211 și urm. CPP privind controlul judiciar, art. 216 și urm. CPP privind controlul judiciar pe cauțiune și art. 218 și urm. CPP privind arestul la domiciliu, dar și pe cele ale art. 241, art.242 CPP cu privire la încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive, instanța consideră că, raportat la starea de fapt determinată până în acest moment, la infracțiunea comisă, la persoana inculpatului, orice altă măsură apare ca insuficientă față de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și a înlăturării pericolului social concret rezultat din faptele săvârșite și conduita inculpatului și că prin lăsarea în libertate a inculpatului nu s-ar atinge scopul avut în vedere la luarea măsurii preventive și anume înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică.

3.În vederea adoptării unei hotărâri legale și temeinice în cauză instanța a procedat și la examinarea practicii CEDO în materie.

În Cauza B. contra României, Curtea a elaborat patru motive fundamentale acceptabile pentru a dispune sau a menține măsura arestării preventive în privința unei persoane suspectate de săvârșirea unei infracțiuni: pericolul ca inculpatul să fugă; riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției ori să comită noi infracțiuni; sau riscul ca punerea în libertate a acestuia să tulbure ordinea publică. De asemenea, Curtea a hotărât că instanțele care se pronunță cu privire la oportunitatea menținerii reclamantului în arest preventiv trebuie să examineze toate elementele relevante concrete, care să poată confirma necesitatea acestei măsuri. Totodată Curtea a apreciat că instanțele au justificat în hotărârile lor necesitatea măsurii făcând trimiteri la textele de lege și la faptele pe care le considerau relevante. Astfel, acestea au realizat o examinare concretă a situației și a personalității reclamantului, în special a impactului asupra ordinii publice și asupra bunei administrări a justiției.

Raportat la practica invocată a Curții, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea prezentei cauze consideră toate aspectele relevate sunt în consens cu aceasta.

IV.Față de toate cele expuse mai sus, instanța va admite cererea de menținere a măsurii arestului preventiv formulată de reprezentanta parchetului și respinge cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestului preventiv cu alte măsuri preventive formulate de către inculpat atât în nume personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu. Pe cale de consecință, în baza art. 348 CPP, art. 207 CPP rap. la art. 223 alin. 2 teză finală CPP, art. 202 CPP, va constata că măsura preventivă dispusă față de inculpatul M. A., prin Încheierea penală nr. 80/C/A/2015 din data de 02.08.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-N., menținută în prezent prin Încheierea penală nr. 1045/2015 din data de 27.08.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. este legală și temeinică, astfel că va menține starea de arest preventiv față de inculpatul M. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând de azi 24.09.2015 până la data de 23.10.2015, inclusiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea de menținere a măsurii arestului preventiv formulată de reprezentanta parchetului și respinge cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestului preventiv cu alte măsuri preventive formulate de către inculpat atât în nume personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 348 CPP, art. 207 CPP rap. la art. 223 alin. 2 teză finală CPP, art. 202 CPP, constată că măsura preventivă dispusă față de inculpatul M. A., prin Încheierea penală nr. 80/C/A/2015 din data de 02.08.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-N., menținută în prezent prin Încheierea penală nr. 1045/2015 din data de 27.08.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. este legală și temeinică astfel că menține starea de arest preventiv față de inculpatul

-M. A., CNP –_, fiul lui Natural și M. V. M., nǎscut la data de 23.12.1985 în municipiul Cluj-N., județul Cluj, cu domiciliul în comuna Florești, .. 21, județul Cluj, posesor al C.I. ., nr._, cetǎțean român, necǎsǎtorit, fǎrǎ ocupație sau loc de muncǎ, studii 4 clase, stagiul militar neefectuat, cu antecedente penale (recidivǎ post-executorie);

-trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen.

-pe o durată de 30 de zile, începând de azi 24.09.2015 până la data de 23.10.2015, inclusiv.

Cu drept de contestație în 48 de ore de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu parchetul.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 24.09.2015, ora 09.50.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,

E. G. C. C.-M. D.

Tehnored.CEG.

23.09.15/2ex.

Cod operator date cu caracter personal 3187

DOSAR NR._/211/2015/a3

MINUTA

Încheierii penale

nr. 1080 din 15.09.2015

Admite cererea de menținere a măsurii arestului preventiv formulată de reprezentanta parchetului și respinge cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestului preventiv cu alte măsuri preventive formulate de către inculpat atât în nume personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 348 CPP, art. 207 CPP rap. la art. 223 alin. 2 teză finală CPP, art. 202 CPP, constată că măsura preventivă dispusă față de inculpatul A. N.-M., prin Încheierea penală nr. 70/C/A/2015 din data de 07.07.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-N., menținută în prezent prin Încheierea penală nr. 1031/2015 din data de 18.08.2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cluj-N. este legală și temeinică astfel că menține starea de arest preventiv față de inculpatul

-A. N.-M., fiul lui N. și T., născut la data de 04.09.1982 în B., jud. B., domiciliat în com. B., ., jud. B., posesor al CI, ., nr._, CNP_, cu antecedente penale,

-trimis în judecată pentru săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C.pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C.pen. și toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.,

pe o durată de 30 de zile, începând de azi 15.09.2015 până la data de 14.10.2015.

Cu drept de contestație în 48 de ore de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu parchetul.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 15.09.2015, ora 10.30.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, E. G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Încheierea nr. 1134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA