Furt calificat (art.229 NCP). Sentința nr. 61/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 61/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 13444/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar penal nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 61
Ședința publică din data de 23.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I. E., trimis in judecată in stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 3 lit. f C.pen. cu aplic. art. 77 lit. a, d C.pen. (Legea nr. 286/2009).
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 23.01.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt reținută prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanța la data de 07.05.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul I. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.3 lit.f, cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a și d C.pen. 2009, reținându-se în esență că la data de 27.09.2010, împreună cu numitele Marior L., I. R. și A. A. (ultimele două minore), a sustras 7 saboți metalici de frână, 5 portsaboți și o cuplă de la vagoanele C.F.R. aflate în staționare în triajul C.F. Palas, grupa B.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare din 27.09.2010 (f. 11, 12 d.u.p.), declarațiile martorului V. L.-C. (f. 14, 15 d.u.p.), declarațiile de făptuitor și învinuit ale numitelor Marior L., A. A. și I. R. (f. 27-29; 36, 37; 41, 42; ), precum și cu cele ale inculpatului (f. 19, 20 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 02.07.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul acestuia și nici instanța nu a considerat necesar ca din oficiu să invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. a constatat competența instanței și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și a dispus începerea judecății.
La termenul din 20.11.2014, fiindu-le aduse la cunoștință dispozițiile art.375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind ascultat sub acest aspect, declarația fiind atașată la dosarul cauzei (f. 25, 26).
De asemenea, la solicitarea instanței, a fost atașată în copie fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 3).
- Situația de fapt reținută de către instanță:
În fapt, la data de 27.09.2010, în jurul orei 17:00, lucrătorii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi – Postul de Poliție T.F. Palas, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că mai multe persoane au pătruns în triajul C.F. Palas și sustrag piese componente de la vagoanele de marfă.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au observat un grup de patru persoane care transportau mai multe piese componente de vagoane și care, la vederea organelor de poliție, au început să fugă. S-a procedat la efectuarea în plan vertical a două focuri de avertisment cu armamentul din dotare, fapt ce a determinat ca cele patru persoane să se oprească.
În continuare s-a procedat la legitimarea acestora, stabilindu-se că se numesc I. E., Marior L., A. A. și I. R. (utimele două persoane fiid minore, cu vârsta peste 14 ani). Asupra lor au fost identificate mai multe piese componente de tren constând în 7 saboți de frână, 5 portsaboți și o cuplă de vagoane.
Atât cu ocazia depistării la fața locului, cât și pe parcursul declarațiilor ulterioare, cele patru persoane cercetate au arătat că piesele de tren descoperite asupra lor le-au demontat de la vagoanele staționate pe liniile 2 și 3 în triajul stației CF Palas, anterior depistării lor de poliție. Totodată, autorii au indicat lucrătorilor de poliție garniturile de vagoane de la care au demontat piesele componente.
Piesele de tren sustrase de cele patru persoane cercetate au fost predate către partea vătămată S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., care, prin adresa nr.8433/2192/05.08.2011, a comunicat că prin sustragerea pieselor componente s-a pus în pericol siguranța circulației feroviare și că valoarea pieselor sustrase este de 2.534,66 lei, motiv pentru care că se constituie parte civilă cu suma de 2.820,48 lei reprezentând cheltuielile de manoperă pentru montarea și înlocuirea pe vagoane a pieselor component sustrase.
Fiind audiat, inculpatul I. E. a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că s-a deplasat împreună cu Marior L., A. A. și I. R. în zona triajului C.F. Palas și a sustras de la vagoanele staționate pe linia III 5 portsaboți, 7 saboți și o cuplă, bunuri pe care le-au depozitat lângă o ghenă de gunoi, fiind surprinși însă de lucrătorii de poliție care i-au somat să stea pe loc. În acel moment inculpatul și celelalte trei persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție, au fugit, însă s-au oprit la scurt timp deoarece au auzit o împușcătură.
Situația de fapt astfel reținută este confirmată de martorul audiat în cauză, dar și de declatațiile făptuitoarelor față de care s-a dispus soluție de clasare în temeiul art.19 din Legea nr.255/2013 cu aplicarea 181 C.pen.
- Încadrarea juridică a faptei reținută de către instanță:
Conform art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Potrivit art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului legea cea mai favorabilă.
Ca o chestiune prealabilă, cu referire strict la limitele de pedeapsă. Codul penal 2009 apare ca fiind mai favorabil, fapta săvârșită de inculpat încadrându-se în dispozițiile art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.3 lit.f, cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a și d C.pen. 2009, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 la 10 ani închisoare, iar față de circumstanțele agravante s-ar putea aplica o pedeapsă către maximul special, putând fi adăugat și un spor de 2 ani (art.78 alin.1 C.pen. 2009). Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 este închisoarea de la 4 la 18 ani.
Cu toate acestea, instanța se va orienta către minimul pedepsei închisorii pentru argumentele ce vor fi arătate la individualizarea judiciară a pedepsei, minim care, pe vechiul Cod penal ar fi de 2 ani și 8 luni, în timp ce pe noul Cod penal minimul ar fi de 2 ani închisoare.
Deși Codul penal 2009 apare ca fiind mai favorabil, totuși analiza instanței nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să continue și în raport de posibilitățile de individualizare judiciară a executării pedepsei; or, pentru motivele ce vor fi arătate la secțiune corespunzătoare, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, însă inculpatul trebuie să fie supus unui control strict, care să asigure reinserția lui în societate, opțiune instanței fiind atât pe noul Cod penal, cât și pe vechiul Cod penal instituția suspendării pedepsei sub supraveghere.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – Codul penal 1969 este mai favorabilă decât suspendarea executării sub supraveghere – Codul penal 2009, în condițiile în care inculpatul nu este obligat să desfășoare o activitate neremunerată în folosul comunității și, la împlinirea termenului de încercare este reabilitat de drept dacă nu a mai săvârșit o altă infracțiune, dacă s-a achitat de obligațiile civile și dacă nu a încălcat cu rea-credință măsurile de supraveghere. Prin urmare, chiar dacă pedepsele stabilite sunt ușor mai mari (3 ani și 3 luni închisoare, în loc de 2 ani și 9 luni închisoare cât ar fi aplicat instanța conform noului Cod penal), Codul vechi este mai favorabil cât privește individualizarea judiciară a pedepsei.
În consecință, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, instanța va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.3 lit.f C.pen. 2009 cu reținerea art.77 alin.1 lit.a și d C.pen. 2009 în infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Legea veche este mai favorabilă și va ultraactiva, astfel încât fapta inculpatului I. E. care, la data de 27.09.2010, în jurul orei 17:00, a sustras împreună cu alte trei persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție (două fiind minore), 7 saboți metalici de frână, 5 portsaboți și o cuplă de la vagoanele C.F.R. aflate în triajul C.F. Palas, punându-se în pericol siguranța circulației feroviare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii de furt calificat, respectiv “luarea”, sustrăgând pe nedrept 7 saboți de frână, 5 portsaboți și o cuplă de la vagoanele C.F.R. staționate în triajul C.F. Palas, componente ale unui mijloc de transport feroviar, vagoanele aparținând S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA, cu intenția de a le valorifica, producându-se așadar urmarea imediată, respectiv deposedarea părții civile și aproprierea bunului de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre elemental material și urmarea imediată fiind dovedită. Împrejurarea că inculpatul a fost prins la scurt timp după sustragerea bunului nu prezintă relevanță sub aspectul reținerii infracțiunii de furt calificat câtă vreme s-a produs împosedarea inculpatului și a avut posibilitatea să dispună de bun – teoria apropiațiunii.
Atașat elementului material sunt și elementele circumstanțiale vizând modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv de mai multe persoane împreună (patru în cauză, două dintre ele minore – art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969, persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție) – art.209 alin.1 lit.a C.pen. 1969, obiectul material al infracțiunii fiind o componentă a vagoanelor, mijloc de transport feroviar (art.209 alin.3 lit.f C.pen.) – 7 saboți de frână, 5 portsaboți și o cuplă.
Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia, fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen – forma de vinovăție a intenției directe.
În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute deart.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009, văzând și prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen, instanța reține că dincolo de orice dubiu rezonabil fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, motiv pentru care va dispune condamnarea inculpatului I. E..
- Individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului:
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
Cu privire la faptele săvârșite, instanța reține că infracțiunea de furt calificat ocrotește o valoare sociale importantă – patrimoniul persoanei fizice sau juridice, observându-se în cauză și o protecție specială pe care legiuitorul a înțeles să o acorde în cazul anumitor categorii de bunuri – componente ale ale mijloacelor de transport aferente traficului feroviar – în vederea bunei desfășurări a transporturilor feroviare; pericolul general al faptei este concretizat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 4 la 18 ani închisoare) iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 alin.10, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, de la 2 ani și 8 luni la 12 ani închisoare.
Instanța reține în privința gravității faptei caracterul premeditat – inculpatul, alături de alte trei persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție, s-au deplasat în triajul C.F. Palas cu intenția de a sustrage bunuri, numărul mare de participanți, faptul că inculpatul a acționat ziua, pe înserate, fără teama de a fi prins, atrăgând pe calea infracțională două minore; totuși, prejudiciul a fost unul redus, partea civilă recuperând însă bunurile doar ca urmare a descoperirii inculpatului, fiind efectuate cheltuieli pentru montarea respectivelor componente pe vagoane.
Referitor la persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 23 de ani, studii 6 clase, nu are ocupație sau loc de muncă, este necăsătorit și, anterior, a primit 6 soluții de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor amenzi administrative, fiind cercetat tot pentru fapte îndreptate împotriva patrimoniului. Circumstanțele personale nu îi sunt așadar favorabile inculpatului, însă prin raportare la gravitatea concretă a faptei, instanța se va orienta către minimul pedepsei închisorii.
Față de aceste considerente, în baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen. instanța îl va condamna pe inculpatul I. E. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei și față de persoana inculpatului, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Prin urmare, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni, însă față de împrejurarea că acesta a mai fost cercetat de către organele de poliție cu alte ocazii, se impune un control strict, prin impunerea unor măsuri de supraveghere menite să ofere garanții puternice că inculpatul se va îndrepta și va dobândi o calificare care să îi permită să se întrețină și să își întemeieze o familie. Instanța are în vedere vârsta inculpatului – 23 de ani, faptul că nu a mai fost condamnat anterior, dar și atitudinea acestuia de regret din fața organelor de urmărire penală și a instanței.
Inculpatul nu este recidivist, iar pedeapsa aplicată prin prezenta nu este mai mare de 4 ani, fiind întrunite condițiile prev. de art.861 C.pen. 1969, motiv penntru care, văzând aspectele anterior menționate, va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art.862 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.863 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.2 lit.a C.pen. 2009 va impune inculpatului condamnat respectarea obligației de a urma cursurile de calificare profesională și de reintegrare socială ce vor fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se vor suspenda și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 alin.1 și 2 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.
- Latura civilă
Prin adresa nr.8A33/2192/05.08.2011, persoana vătămată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ SA – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA s-a constituit parte civilă cu suma de 2.830,48 lei reprezentând suma necesară pentru montarea și înlocuirea pe vagoane a pieselor componente sustrase, depunând în acest sens inclusiv un deviz – fila 57 d.u.p.
Conform art.998, 999 C.civ. 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obigă pe acela din a cărui grașeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat cu intenție prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prinimprudența sa, doctrina și jurisprudența consacrând principiul reparației integrale a prejudiciului.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat cu intenție directă, producând un prejudiciu în cuantum de 2.820,48 lei pe care de altfel l-a și recunoscut, existând legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejuduciu.
Împrejurarea că partea civilă a recuperat componentele respective nu are nicio importanță câtă vreme o reparare integrală a prejudiciului implică și acoperirea costurilor necesare montării pe vagoane a componentelor respective.
Prin urmare, în baza art.397 alin.1 raportat la art.23 alin.2 și 3 teza I și art.25 alin.1 C.proc.pen. coroborat cu art.998 și 999 C.civ. 1864, va admite acțiunea formulată de partea civilă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ SA – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, și va obliga inculpatul la plata către parte civilă a sumei de 2.820,48 de lei cu titlu de daune materiale, restul prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunurilor.
- Cheltuieli judiciare:
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 și 2 C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (200 lei corespunzător fazei de urmărire, 400 de lei corespunzător fazei de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., va dispune avansarea din fondurile MInisterului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 600 de lei din cursul urmăririi penale – împuternicirea . nr.2769 și 200 de lei din faza de judecată – împuternicirea . nr.3038, sume ce vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. de art.228 alin.1 raportat la art.229 alin.3 lit.f C.pen. 2009 cu reținerea art.77 alin.1 lit.a și d C.pen. 2009 în infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009.
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.f C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. 1969 și aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul I. E. (fiul lui Memet și Remzia, născut la data de 05.02.1992 în mun. C., jud. C., domiciliat în oraș Băneasa, ., cetățean român, studii – 6 clase, fără ocupație sau loc de muncă, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.861 C.pen. 1969 suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art.862 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.863 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.2 lit.a C.pen. 2009 impune inculpatului condamnat respectarea obligației de a urma cursurile de calificare profesională și de reintegrare socială ce vor fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 alin.1 și 2 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.
În baza art.397 alin.1 raportat la art.23 alin.2 și 3 teza I și art.25 alin.1 C.proc.pen. coroborat cu art.998 și 999 C.civ. 1864, admite acțiunea formulată de partea civilă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ SA – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, cu sediul în C., ., nr.2A, jud. C. și va obliga inculpatul la plata către parte civilă a sumei de 2.820,48 de lei cu titlu de daune materiale, restul prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunurilor.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 și 2 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (200 lei corespunzător fazei de urmărire, 400 de lei corespunzător fazei de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., dispune avansarea din fondurile MInisterului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 600 de lei din cursul urmăririi penale – împuternicirea . nr.2769 și 200 de lei din faza de judecată – împuternicirea . nr.3038, sume ce rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.01.2015.
Președinte Grefier
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 02.03.2015, 2 ex.
← Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Sentința nr. 14/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|