Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 83/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 19693/212/2014
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 83
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2015
Complet compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul R. D., trimis in judecată in stare de libertate, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din C. pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 22.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 30.01.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2014 sub nr._/212/2014, a fost trimis în judecată inculpatul R. D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.pen. 2009, reținându-se în esență că la data de 07.09.2012, în jurul orei 16:40, a condus autoturismul marca „Opel” cu numărul de înmatriculare_ pe DN 2 A, Km. 200, în zona cartierului rezidențial O., fără a poseda permis de conducere.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces – verbal de constatare (f. 4 d.u.p.); adresa nr._/21.02.2013 emisă de IPJ C. – Serviciul Rutier (f. 18 d.u.p.); declarațiile martorilor M. E.-A., L. N. și Ț. M. (f. 8, 9; 10, 11; 12 d.u.p.); declarațiile inculpatului (f. 21, 23, 27, 28 d.u.p.) și certificatul de cazier (f. 24 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 29.08.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul său și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. a constatat competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor și a dispus începerea judecății.
La termenul din 22.01.2015, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4, art.375 și art.396 alin.10 C.proc.pen., inculpatul a arătat că recunoaște fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (f. 19, 20), cererea acesteia fiind admisă pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri.
De asemenea, la solicitarea instanței, a fost atașată în copie fișa de cazier a inculpatului (f. 4).
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 07.09.2012, în jurul orei 16:40, lucrătorii din cadrul I.P.J. C. – Serviciul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 2A la km. 200, în zona cartierului rezidențial O., au oprit în trafic autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_ care circula pe DN 2A, dinspre orașul O. către mun. C., constatându-se că la volanul acestuia era inculpatul R. D. care a declarant verbal că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (f. 4 d.u.p. – proces-verbal de constatare întocmit la ora 19:00).
Cele consemnate în procesul-verbal de constatare menționat au fost confirmate de martorii-asistenți L. N. și Ț. M. care au arătat că inculpatul era la volanul autoturismului anterior menționat și că a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Martorii au precizat că inculpatul a declarat că se deplasa dinspre O. către C. cu autovehiculul, cu scopul de a face cumpărături pentru nunta fiului său.
De altfel, din adresa nr._/21.02.2013 emisă de I.P.J. Constanta – Serviciul Rutier, a rezultat că la 07.09.2012 inculpatul R. D. nu figura în evidența electronică a acestei instituții ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (fila 18 d.u.p.).
Fiind audiat inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în sensul că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ dinspre O. către mun. C., cu toate că nu poseda permis de conducere, fiind însoțit de martora M. E.-A.; a mai precizat că a urmat cursurile unei școli de șoferi și că a condus aproximativ 3 km.
Declarațiile inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate, inclusov declarația martorei M. E.-A..
- Încadrarea juridică a faptei reținută de către instanță:
Instanța constată că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art.5 alin.2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute atât în art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cât și în art.335 alin.1 C.pen. 2009 pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată sunt aceleași – respectiv închisoarea de la unu la 5 ani (de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpat și solicitarea sa admisă de instanță de a fi judecat potrivit procedurii recunoașterii învinuirii).
Astfel cum se va arăta, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, opțiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal amânarea aplicării pedepsei. Rămâne așadar a se stabili care dintre cele două instituții este mai favorabilă pentru inculpat.
Astfel, în cazul suspendării condiționate a executării pdepsei (art.81 și urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatului nu i se poate impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligații precum în cazul amânării aplicării pedpsei (art.85 C.pen. 2009).
Or, este evident că este mai favorabilă pentru inculpat suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligații, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunță o hotărâre de condamnare, nefiind supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art.90 alin.1 C.pen. 2009), evident cu condiția să nu săvârșească din nou o infracțiunea până la expirarea termenului de supraveghere și să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeași situație este și inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în condițiile în care inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art.71 alin.5 C.pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare acesta este de drept reabilitat (art.86 C.pen. 1969).
Prin urmare, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, instanța va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.335 alin.1 C.pen. 2009 în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Legea veche este mai favorabilă și în consecință va ultraactiva, fapta inculpatului R. D. care la data de 07.09.2012, în jurul orei 16:40, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DN 2A, dinspre orașul O. către mun. C., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 constă în conducere pe drumurile publice DN 2A a unui autovehicul (marca Opel cu numărul de înmatriculare_ ), fără ca inculpatul să posede permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule sau tramvai; inculpatul nu avea la acel moment permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, după cum rezultă din adresa nr._/21.02.2013 emisă de IPJ C. – Serviciul Rutier (f. 18 d.u.p.).
Urmarea imediată a infracțiunii s-a produs, inculpatul punând în pericol siguranța traficului și a celorlalți participanți la trafic ca o consecință directă a lipsei de pregătire a acestuia, atât în ceea ce privește cunoașterea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice, cât și în ceea ce privește manevrarea autovehiculului.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei, infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată fiind o infracțiune de pericol.
Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (respectiv punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic), nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.pen. 1969.
În aceste condiții, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, văzând și dispozițiile art.396 alin.2 C.proc.pen. instanța constată că dincolo de orice dubiu fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia.
- Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art.396 alin.10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
Cu privire la fapta săvârșită, infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 protejează o valoare socială importantă, siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice și protejarea celorlalți participanți la trafic de pericolul pe care îl reprezintă conducerea unui autovehivul fără a avea pregătirea teoretică și practică necesară. Gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 1 an la 5 ani închisoare și, ca urmare a aplicării art.396 alin.10 C.proc.pen, de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.
În concret, inculpatul a fost depistat conducând autovehiculul în jurul orei 16 :40 pe un drum național intens circulat (DN 2A), ceilalți participanți la trafic fiind într-un real pericol. În condițiile în care inculpatul nu avea pregătirea teoretică și practică necesară, riscul de producere a unui accident de circulație a fost foarte crescut.
În privința persoanei inculpatului, acesta are 55 de ani, este căsătorit, a absolvit 8 clase și curcusile unei școli profesionale, este de ocupație marinar și are un loc de muncă. Conform fișei de cazier atașată în cusul urmăririi penale rezultă că inculpatul a mai fost sancționat de cu amendă administrativă pentru aceeași infracțiune în anul 2008. Așadar, se pare că inculpatul a făcut o obișnuință din conducerea fără permis de conducere, atitudinea acestuia fiind de neînțeles, mai ales că are o vârstă la care ar fi trebuit să se manifeste mai matur.
Față de aceste considerente, în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen instanța îl va condamna pe inculpatul R. D. la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Față de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială deplină pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, fiind îndeplinite în plus și condițiile prevăzute de art.81 alin.1 lit.a și b, pronunțarea prezentei condamnări constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească alte infracțiuni. Instanța are în vedere în special vârsta inculpatului, faptul că are loc de muncă și că a colaborat totuși cu organele judiciare, având o atitudine sinceră.
Având în vedere argumentele anterioare, instanța consideră că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii în temeiul art.81 C.pen. 1969, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni calculat conform art. 82 alin.1 C.pen. 1969.
Față de această modalitate de individualitare a executării pedepsei închisorii, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei vor fi suspendate și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
- Cheltuieli judiciare:
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 de lei din cursul urmăririi penale și 400 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. va constata că prin încheierea din 16.10.2014 a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 100 de lei, sumă care va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.386 alin.1 C.proc.pen., din oficiu, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.335 alin.1 C.pen. 2009 în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 și art.396 alin.10 C.proc.pen condamnă pe inculpatul R. D. (fiul lui D. și M., născut la data de 18.08.1960 în ., domiciliat în orașul O., ., jud. C., fără forme legale în orașul Năvodari, ., ., cetățean român, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, studii 8 clase și 3 ani școală profesională, fără antecedente penale, cu loc de muncă, CNP:_) la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 de lei din cursul urmăririi penale și 400 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. constată că prin încheierea din 16.10.2014 a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 100 de lei, sumă care rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.
Președinte Grefier
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 03.03.2015, 2 ex.
| ← Furtul (art.208 C.p.). Sentința nr. 54/2015. Judecătoria... | Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr.... → |
|---|
