Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 650/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 650/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 650
Ședința publică din data de 15 mai 2015
Complet compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei privind pe inculpatul A. C.-B., trimis in judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, potrivit legii, faptă prevăzută și pedepsită de art.334 alin.1 C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 07.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 15.05.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr.2547/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul A. C.-B. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art.334 alin.1 C.pen. reținându-se în esență că la data de 16/17.02.2014, a condus autoturismul marca Opel Corsa cu număr de înmatriculare provizoriu CT-_ pe . din orașul Murfatlar, având autorizația de circulație provizorie seria_ cu termenul de valabilitate de 30 de zile expirată din data de 12.10.2013.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare și planșa foto (f. 12-16 d.u.p.); autorizația de circulație provizorie seria_ (f. 17 d.u.p.); adresa nr._/18.03.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. (f. 22 d.u.p.); declarațiile martorului S. A.-G. (f. 23-25 d.u.p.); declarații inculpat (f. 27, 30-32, 35-36 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 13.11.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de avocatul acestuia și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. a constatat competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.2547/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, dispunând începerea judecății.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a fost citat legal la adresa unde a declarat că locuiește fără forme legale (f. 4, 13), acesta primind personal citația pentru termenul din 07.05.2015 la data de 29.04.2015, fiind emise și mandate de aducere pe numele acestuia, fără ca inculpatul să se prezinte în fața instanței. În aceste condiții, în ședința publică din 07.05.2015 instanța a constatat că se impune citirea actului de sesizare, cauza fiind în stare de judecată.
Fiind întrebat, avocatul din oficiu a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale și, ținând cont de atitudinea de recunoaștere a inculpatului din faza de urmărire penală, nici instanța nu a considerat ca din oficiu să readministreze probele, astfel că a făcut aplicarea art.374 alin.7 C.proc.pen. – probele necontestate sunt puse în discuția părților și urmează a fi avute în vedere la deliberare.
La solicitarea instanței a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 3)
Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri, în temeiul art.387 alin.2 C.proc.pen. instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească.
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, din procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Murfatlar în data de 17.02.2014, rezultă că în jurul orei 01:15, lucrătorii de poliție ce patrulau pe ., fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat autoturismul marca Opel Corsa cu număr de înmatriculare provizoriu CT-_, care era oprit cu partea din față într-o porțiune de gard viu.
La fața locului s-a prezentat inculpatul A. C.-B. care a declarat că se deplasa pe . când a efectuat virajul la stânga pe ., a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul în gardul viu ce delimitează parcarea din spatele Căminului de Garnizoană. Organele de poliție au procedat la efectuarea de verificări, stabilindu-se că autorizația provizorie pentru numărul de înmatriculare al autoturismului era expirată din data de 12.10.2013, aspect care rezultă atât din adresa nr._/18.03.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C. (f. 22 d.u.p.) care a comunicat că autoturismul Opel Corsa cu . șasiu WOLOSBFO8X4003537 nu figurează înmatriculat în evidentele instituției, cât și din autorizația de circulație provizorie seria_ a cărei valabilitate a încetat la data de 12.10.2013.
Cu ocazia constatărilor făcute organele de poliție au efectuat fotografii judiciare care confirmă aspectele reținute în procesul-verbal, respectiv că autoturismul avea montate plăcuțele de înmatriculare cu nr. provizoriu CT-_.
Din declarațiile martorului S. A.-G. care îl însoțea pe inculpat reiese faptul că în noaptea de 16/17.02.2014 l-a contactat pe A. C.-B., solicitându-i acestuia să se deplaseze la locuința sa pentru a lua două boxe și a le transporta la un alt prieten din oraș, pentru a asculta muzică. Inculpatul a venit și l-a luat cu un autoturism marca Opel Corsa cu număr de înmatriculare provizoriu CT-_, iar când se deplasau pe . virajul la stânga pe ., inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul în gardul viu de la Căminul de Garnizoană, unde i-au depistat organele de poliție.
Declarațiile inculpatului se coroborează cu celelalte probe, acesta recunoscând fapta comisă. Astfel, inculpatul a arătat că în noaptea de 16/17.02.2014 a plecat până la locuința prietenului său S. A.-G. cu autoturismul marca Opel Corsa cu număr de înmatriculare provizoriu CT-_, autoturism pe care îl achiziționase în urmă cu cinci luni, când a solicitat și numere provizorii. După ce l-a luat pe prietenul său de acasă, încărcând în mașină două boxe pe care trebuia să le transporte, au plecat către locuința unui alt prieten situată pe . momentul în care a efectuat virajul la stânga de pe . ., inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul în gardul viu de la Căminul de Garnizoană. Aici a fost depistat organele de poliție, care au procedat la efectuarea verificării documentelor și au constatat că autorizația provizorie pentru numărul de înmatriculare al autoturismului era expirată din data de 12.10.2013.
- Încadrarea juridică a faptei:
În drept, fapta inculpatului A. C.-B. care la data de de 17.02.2014, în jurul orei 01:15, a condus pe . mai apoi pe . din orașul Murfatlar, autoturismul marca „Opel Corsa”, cu numărul provizoriu de înmatriculare CT-_, având autorizația provizorie de circulație seria_ expirată încă din 12.10.2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art.334 alin.1 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în conducere pe drumurile publice (. mai apoi pe . din orașul Murfatlar) a unui autovehicul (autoturismul marca „Opel Corsa”, cu numărul provizoriu de înmatriculare CT-_), deși acesta nu era înmatriculat în circulație, astfel cum rezultă din adresa nr._/18.03.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.. Conform aceleiași adrese autoturismul fusese înmatriculat provizoriu conform autorizației seria_ care însă expirase din 12.10.2013.
Urmarea imediată a infracțiunii s-a produs, inculpatul punând în pericol desfășurarea traficului rutier și activitatea de înfăptuire a justiției, încălcând normele de siguranță și de evidență a participanților la trafic. Norma vizează identificarea rapidă a conducătorilor de autovehicule implicate în accidente rutiere, cercetările putând fi în asemenea cazuri în mod real îngreunate în condițiile în care, în cazul unui autovehicul neînmatriculat, nu se poate face o legătură de tipul autovehicul – proprietar – conducător auto.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei, infracțiunea prevăzută de art.334 alin.1 C.pen. fiind o infracțiune de pericol.
Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (respectiv punerea în pericol a relațiilor sociale privind desfășurarea în bune condiții a traficului rutier și activitatea de înfăptuire a justiției), nu l-a urmărit, dar a acceptat posibilitatea producerii acestuia, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției indirecte prevăzută de art.16 alin.3 lit.b C.pen.
Văzând dispozițiile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța constată că dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta există, constituie infracțiunea prev. de art.334 alin.1 C.pen. și a fost săvârșită de inculpat, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia.
- Individualizarea judiciară a pedepsei:
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Potrivit art.74 alin.2 C.pen. când pentru infracțiunile săvârșite legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin.1 și pentru alegerea uneia dintre acestea – în cazul infracțiunii de tulburare a liniștii publice prev. de art.334 alin.1 C.pen. legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale.
Infracțiunea incriminată de art.334 alin.1 C.pen. protejează valori sociale importante ce țin atât de siguranța desfășurării traficului rutier, interesul public impunând o evidență strictă a autovehiculelor, a stării tehnice a acestora – în condițiile în care inspecția tehnică periodică are ca premisă un autovehicul înmatriculat în circulație de exemplu –, dar și a proprietarilor, cât și de activitatea de înfăptuire a justiției lato sensu. Din acest ultim punct de vedere, în cazul producerii unor evenimente rutiere în care sunt implicate autovehicule, organele de poliție/de cercetare penală trebuie să fie în măsură să identifice în cel mai scurt timp conducătorul autovehiculului respectiv, astfel încât să nu se îngreuneze activitatea de cercetare. Pericolul abstract al faptei este concretizat în limitele prevăzute de lege – închisoarea de la 1 la 3 ani sau amenda.
În concret, inculpatul a condus pe drumurile publice din orașul Murfatlar la o oră târzie, bazându-se pe faptul că nu va fi surprins de organele de poliție, în condițiile în care achiziționase autoturismul de mai bine de 5 luni, iar autorizația provizorie seria_ expirase încă din 12.10.2013 (infracțiunea fiind comisă la 17.02.2014). Valorile sociale privind desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier și cele referitoare la înfăptuirea justiției au fost puse așadar în pericol de inculpat care a produs și un accident rutier. Cu toate acestea, în condițiile în care pe baza numărului provizoriu organele judiciare ar fi fost în măsură să identifice conducătorul auto, fapta nu este într-atât de gravă.
În legătură cu persoana incupatului, instanța reține că acesta are 25 de ani, este necăsătorit, studii 12 clase, de profesie conducător auto, lucrând la . SRL Murfatlar conform propriilor declarații. Conform mențiunilor din fișa de cazier judiciar acesta nu a mai fost cercetat penal anterior, având o atitudine de regret pe parcursul urmăririi penale în legătură cu infracțiunea săvârșită. Cu toate acestea, inculpatul s-a dezinteresat de proces, astfel că, deși a fost citat și au fost emise mandate de aducere pe numele acestuia, nu s-a prezentat în fața instanței, fără a face dovada imposibilității de prezentare. Este o atitudine de care instanța va ține cont la dozarea pedepsei.
În aceste condiții, din moment ce inculpatul este pe deplin integrat în societate, instanța, față de circumstanțele săvârșirii faptei și ținând cont de persoana acestuia, se va orienta către pedeapsa amenzii penale, apreciind că aplicarea acestei sancțiuni, într-un cuantum îndestulător, ar avea un efect disuasiv asupra conduitei inculpatului pe viitor, existând garanția că acesta nu va mai săvârși alte fapte penale, asigurându-se totodată și un just echilibru între interesele justiției și rolul educativ al procesului-penal, pe de-o parte, și aspectele oarecum pozitive ce țin de persoana inculpatului, pe de altă parte.
Văzând dispozițiile art.61 alin.2 C.pen., ținând cont de veniturile probabile ale inculpatului, în condițiile în care are totuși un loc de muncă potrivit propriilor declarații, consideră instanța că o zi amendă în cuantum de 25 de lei este suficientă prin raportare la posibilitățile financiare ale inculpatului, chiar ținând cont și de salariul minim pe economie de 850 de lei. De asemenea, ca număr de zile-amendă, instanța se va orienta către minimul prevăzut de lege (180-300) – 61 alin.4 lit.c C.pen.
De reținut că, în condițiile în care inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a-și exprima acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în măsura în care instanța s-ar fi orientat către pedeapsa închisorii, aceasta ar fi urmat să fie executată în regim de detenție conform art.60 C.pen., ceea ce ar fi fost excesiv.
Față de aceste considerente, în baza art.334 alin.1 C.pen. instanța îl va condamna pe inculpatul A. C.-B. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) de lei (200 de zile de amendă x 25 de lei) pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art.63 alin.1 C.pen. instanța va atrage atenția inculpatului că în caz de neexecutare, cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
- Cheltuieli judiciare:
Văzând soluția de condamnate, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (100 de lei din faza de urmărire penală și 400 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 C.proc.pen. va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.5644, sumă ce rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.334 alin.1 C.pen. condamnă pe inculpatul A. C.-B. (fiul lui G. și A., născut la data de 19.07.1989 în mun. C., jud. C., domiciliat în orașul Murfatlar, Calea Dobrogei, nr.21, ., ., fără forme legale în orașul Murfatlar, Calea Dobrogei, nr.3, ., ., cetățean român, necăsătorit, studii 12 clase, ocupație – conducător auto, cu loc de muncă, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) de lei (200 de zile de amendă x 25 de lei) pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art.63 alin.1 C.pen. atrage atenția inculpatului că în caz de neexecutare, cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (100 de lei din faza de urmărire penală și 400 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 C.proc.pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.5644, sumă ce rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015
Președinte Grefier
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 16.06.2015, 4 ex.
← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 622/2015.... → |
---|