Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 613/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 613/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINTA PENALA NR. 613

Ședința publică din data de 11 mai 2015

Președinte – A. A. B.

Grefier - G. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror – P. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul N. L., trimis în judecată, in stare de control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C.pen.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 08.05.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.05.2015 când:

INSTANȚA

A. Sesizarea instanței

1. Prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, în stare de control judiciar inculpatul N. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen. .

2. În actul de sesizare s-a reținut, faptul că, în ziua de 05.10.2014, în jurul orei 14.30, a sustras persoanei vătămate V. T. J. în timp ce se afla în curtea școlii nr. 2 de pe . mun. C. un telefon mobil marca „Vodafone”, iar ulterior întrucât a fost observat de către persoana vătămată V. V. și martora Șachir N. că deține terminalul mobil sustras a lovit-o pe numita V. V. cu pumnii și picioarele în zona feței, respectiv zona abdominală pentru a păstra bunul sustras.

3. Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarație persoană vătămată V. V., declarații martorii, proces - verbal de cercetare la fața locului, proces - verbal de căutare a terminalului mobil marca „Vodafone", raport de constatare medico legală nr.4623/361/A1 agresiuni/2 014/0 6.10.2 014, proces - verbal de depistare, declarație suspect, declarație inculpat.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 17.10.2014 sub nr._ .

5. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 12.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul N. L. s-a prevalat de dreptul de a nu da vreo decalrație (fila 29), a fost audiată persoana vătămată V. V., martorii: C. G., C. F., A. E., pentru persoana vătămată V. T. J. au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere filele 78 și urm., și au fost audiați martorii propuși de inculpat: Șachir N. (fila 99), M. Menderez (fila 111), M. M. S. (fila 116), T. I. M. (fila 128).

Pentru inculpat a fost încuviințată proba cu înscrisuri în circumstanțiere și au fost depuse la filele 130/131 .

La termenul din data de 09.01.2014 persoanele vătămate s-au constituit părți civile cum suma de 50.000 lei daune morale fiecare în fața instanței iar persoana vătămată V. V. cu suma de 400 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.

B. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În ziua de 05.10.2014, în jurul orei 14.30, a sustras persoanei vătămate V. T. J. în timp ce se afla în curtea școlii nr. 2 de pe . municipiul C. un telefon mobil marca „Vodafone”, iar ulterior întrucât a fost observat de către numita V. V. și martora Șachir N. că deține terminalul mobil sustras a lovit-o pe numita V. V. cu pumnii și picioarele în zona feței, respectiv zona abdominală pentru a păstra bunul sustras.

La data de 05.10.2014, în jurul orei 11.00, persoana vătămată V. T. J. s-a deplasat în curtea Școlii nr. 2 din mun. C. pentru a juca fotbal, ocazie cu care și-a lăsat telefonul mobil marca „Vodafone” pe una din băncile alăturate.

Audiată fiind persoana vătămată V. T. J., a declarat că în ziua de 05.10.2014, în jurul orei 13.00, a plecat de la domiciliu pentru a juca fotbal în curtea școlii generale nr. 2 din Constanta, având asupra sa un telefon mobil, marca Vodafone Smart Mini. Persoana vătămată relatează că în curtea școlii și-a lăsat telefonul mobil sub o șapcă, lângă o bară din metal, pe care stătea inculpatul N. L., intrând ulterior pe terenul din curtea școlii ca să joace fotbal. În timp ce juca fotbal persoana vătămată a observat că inculpatul N. L. a plecat din curtea școlii, însă nu a verificat dacă telefonul mai era la locul respectiv sub șapcă.

În jurul orei 14.30, în curtea școlii și-a făcut apariția mama persoanei vătămate V. T. J., la rândul ei persoană vătămată, atrăgându-i atenția fiului său că nu a răspuns la telefon. În acest context s-au deplasat împreună să verifice telefonul mobil, ocazie cu care au constat lipsa acestuia.

Persoana vătămată V. T. J. i-a comunicat mamei sale că în momentul în care și-a lăsat telefonul sub șapcă a fost văzut de către inculpatul N. L., ocazie cu care au plecat în căutarea acestuia prin cartier. În momentul în care l-au găsit pe inculpatul N. L. acesta a fost întrebat de către persoana vătămată V. V. dacă i-a luat telefonul fiului său, însă inculpatul a negat. Mai mult, inculpatul a fost de acord să le însoțească în curtea școlii pe cele două persoane vătămate pentru a căuta împreună telefonul mobil. În curtea școlii relatează V. T. J. se mai aflau câțiva copii din cartier, printre care și martorul A. E.. De asemenea, se mai afla și martora Șachir N.. La un moment dat martora Șachir N. i-a atras atenția persoanei vătămate V. V. că L. ,,bagă ceva sub mânecă” în acel moment, inculpatul N. L. a fugit, însă i s-a cerut de către persoana vătămată V. V. să restituie telefonul mobil. Inculpatul a refuzat, iar V. T. J. a plecat pentru a-o chema pe bunica inculpatului. După ce a ieșit din curtea școlii a auzit țipete, motiv pentru care s-a reîntors în curtea școlii, ocazie cu care a constat că mama sa plângea, avea o tăietură sub ochiul stâng iar ochelarii de vedere erau rupți și căzuți pe ciment. Persoana vătămată V. V. i-a comunicat fiului său că N. L. a lovit-o cu pumnii și picioarele după care a fugit. Declarația persoanei vătămate V. T. J. se coroborează cu declarația persoanei vătămate V. V. sub acest aspect.

Astfel, conform plângerii formulate de către persoana vătămată V. V., initial 1-a sunat pe fiul său V. T. J. (pesoană vătămată) în data de 05.10.2014, moment în care a constatat că telefonul persoanei vătămate V. T. J. era închis. Din această cauză, a luat decizia de a se deplasa către curtea Școlii nr. 2 din municipiul C., în acest context, atât persoana vătămată V. T. J. cât și persoana vătămată V. V. au observat că telefonul mobil marca „Vodafone” lipsește.

Din discuțiile purtate de către V. V. cu celelalte persoane aflate în curtea școlii i s-a creat suspiciunea că inculpatul N. L. a fost persoana care sustrăsese telefonul.

Astfel, persoana vătămată V. V. 1-a confruntat pe inculpatul N. L. pe fondul sustragerii telefonului mobil de la fiul său. În timp ce persoana vătămată V. V. discuta cu inculpatul N. L. cu privire la sustragerea telefonului mobil de la fiul său V. T. J., inculpatul a încercat să plece, moment în care persoana vătămată 1-a prins de braț pe acesta, putând observa în mâneca gecii inculpatului la capătul acesteia telefonul fiului său. Persoana vătămată 1-a prins pe inculpat de mâneca gecii, însă inculpatul a devenit instantaneu agresiv, a țipat la persoana vătămată și a lovit-o cu pumnii și picioarele la nivelul feței și abdomenului. Persoana vătămată V. V. în timp ce era lovită de inculpat a strigat-o pe mama unui alt copil, respectiv martora Șachir N., spunându-i acesteia să anunțe organele de politie.

Declarația persoanei vătămate V. V. se coroborează cu declarația martorei Șachir N. care acreditează astfel susținerile persoanei vătămate.

Astfel, martora Șachir N., audiată fiind în cursul urmăririi penale a declarat că 1-a observat pe inculpatul N. L. că avea într-una din mânecile hainei sale un telefon mobil. În această împrejurare, persoana vătămată V. V. i-a cerut inculpatului N. L. să îi restituie telefonul mobil, moment în care acesta a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona fetei, respectiv zona abdominală, ca apoi să fugă cu bunul sutras. Aceste aspecte sunt confirmate și de către martorul A. E. care a observat cele descrise mai sus, martorul declarând că a putut observa că inculpatul N. L. avea un telefon mobil ascuns sub mâneca stângă a gecii cu care era îmbrăcat. De asemenea martorul confirmă agresiunile exercitate de către inculpatul N. L. asupra persoanei vătămate V. V., respectiv lovitura cu pumnul în zona feței, urmată de spargerea ochelarilor de vedere și lovitura cu piciorul în zona abdominală a persoanei vătămate.

Inculpatul N. L. a fost depistat ulterior de către organele de cerectare penală și a fost condus către zona, unde acesta initial a informat că a aruncat telefonul mobil sustras. În urma cercetărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, terminalul mobil sustras nu a putut fi găsit, așa cum reiese din procesul verbal atașat la dosarul cauzei.

În cursul urmăririi penale inculpatul N. L. nu a recunoscut comiterea furtului telefonului. În cursul cercetării judecătorești acesta s-a prevalat de dreptul de a nu da vreo decalrație, prevăzut de art. 83 lit. a C. proc. pen. .

Declarația inculpatului este combătută de mijloacele de probă existente la dosarul cauzei.

Astfel, deși inculpatul N. L. nu a recunoscut că și-a însușit telefonul de la persoana vătămată, totuși, acest telefon a fost observat asupra inculpatului, ascuns în mâneca gecii acestuia de către trei persoane, și anume persoana vătămată V. V. precum și de martorii Șachir N. și A. E..

Faptul că telefonul a fost observat asupra inculpatului de către celei trei persoane menționate se coroborează cu conduita infracțională a inculpatului care a mascat telefonul sustras de la persoana vătămată ascunzându-1 în mâneca gecii sale precum și cu dorința inculpatului de a-și păstra bunul sustras prin folosirea de violențe fizice asupra persoanei vătămate V. V.. În condițiile în care telefonul mobil aflat în mâneca gecii inculpatului ar fi aparținut inculpatului, acesta nu ar mai fi avut în mod logic și practic niciun interes să exercite violențe asupra persoanei vătămate V. V..

Rezultă astfel că exercitarea violențelor asupra persoanei vătămate V. V. au reprezentat un mijloc utilizat de inculpat în scopul păstrării bunului sustras de la persoana vătămată V. T. J., întrunindu-se astfel elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Persoana vătămată V. V. a fost examinată medico-legal ocazie cu care s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni ce pot data din 05.10.2014 și care necesită pentru vindecare 6-7 zile îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico legală nr.4623/361/A1 agresiuni/2014/06.10.2014

Declarațiile persoanelor vătămate se coroborează și cu declarațiile martorilor C. F. și C. G. care audiați fiind, susțin declarațiile prezentate de către cele două persoane vătămate, precizând faptul că V. T. J. și-a lăsat în curtea Școlii Nr. 2 hainele .

Situația de fapt a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: declarație persoană vătămată V. V., declarații martorii, proces - verbal de cercetare la fața locului, proces - verbal de căutare a terminalului mobil marca „Vodafone", raport de constatare medico legală nr.4623/361/A1 agresiuni/2 014/0 6.10.2 014, proces - verbal de depistare, declarație suspect, declarație inculpat.

2. Cu privire la solicitarea de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt și loviri sau alte violențe instanța o va respinge ca neîntemeiată .

- se constată că inculpatul a exercitat acte de violență persoanei vătămate majore, în scopul păstrării bunului sustras, aspect dedus și din declarațiile martorilor date în fața instanței (ex. martorul C. G. la termenul din data de 13.02.2015 a decalrat „Când mama lui T. insista să îi dea telefonul și i-a zis că nu îl are acesta a lovit-o cu pumnul în stomac și în ochelari … După ce a lovit a plecat… Mama lui T. avea un băț cu care îl împungea în stomac dar nu îl lovea”; martorul C. F. la același termen declară „L. a lovit-o pe mama lui T. după ce l-a împuns cu bățul, cu pumnul și cu piciorul – cu pumnul în față și cu piciorul în stomac … mama unui copil a zis că l-a atins din greșeală la mână și că are telefonul însă nimeni nu a văzut telefonul”, martorul A. E. (fila 76) – „Lorety a împins-o pe mama lui T., însă parcă i-a dat și un picior”, martora Șachir N. „Am văzut cum mama persoanei vătămate căuta telefonul … Am băgat de seamă că avea telefonul sub giacă, în mânecă . I-am spus să dea telefonul și acesta nu l-a dat, știu că a dat cu pumnul și cu picioarele în persoana care l-a controlat pe inculpat…Inculpatul avea telefonul în mână, mi-a spus nu te băga, eu am simțit telefonul în mânecă…A tras de el să îi dea telefonul, acesta a refuzat, a început să o lovească și a fugit” martorul M. M. care a precizat că inculpatul s-a opus când a fost căutat în buzunare, martorul M. M. S. nu a dat relații lămuritoare cu privire la niciun apsect de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză, cu excepția confirmării prezenței inculpatului la locul unde se presupune că a avut loc fapta ; martorul T. I. M.- propus de inculpat – „persoana vătămată avea un fel de bat cu care îl lovea pe inculpat întrucât a crezut că are telefonul la el și l-a furat. Inculpatul a încercat să fugă și persoana vătămată l-a apucat de giacă și a încercat să îl dezbrace. Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnul în zona abdomenului, a aplicat 2 sau 3 lovituri” ), din toate aceste declarații coroborate cu cele date în faza de urmărire penală, așa cum au fost menționate mai sus, rezultă că inculpatul a folosit actele de violență împotriva persoanei vătămate pentru a părăsi acea zonă și a înfrânge atitudinea persoanei vătămate care a reacționat în vederea recuperării telefonului mobil sustras de către inculpat.

- Cu privire la reținerea în sarcina inculpatului a faptei de furt (în orice formă simplu/ calificat) se constată că potrivit art. 228 al. 1 C. pen. aceasta constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept . Conform definiției anterior expuse ar fi trebuit ca persoana vătămată să nu cunoască elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt, respectiv deposedarea, întrucât dacă aceasta ar fi cunoscut acest aspect ne-am afla în situația reglementată de art. 238 C. pen. referitor la fapta de abuz de încredere . Cât timp inculpatul a folosit violențele pentru a se sustrage de la locul faptei, se constată că este incident în cauză elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, întrucât activitatea inculpatului a fost de natură să înfrângă reacția persoanei vătămate neconstituind o simplă luare din posesie neviolentă (ca în cazul furtului) – ce presupune oricum neobservarea sustragerii de către proprietarul/ posesorul / detentorul bunului.

Față de aceste considerente nici nu se mai pune problema analizării dacă în cauză sunt incidente și dispozițiile referitoare la infracțiunea de lovirea sau alte violențe întrucât, se constată că încadrarea juridică dată prin actul de sesizare este corespunzătoare activității inculpatului, ce compune elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie .

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, fapta inculpatului:

- V. T. J. care în timp ce se afla în curtea școlii nr. 2 de pe . mun. C. un telefon mobil marca „Vodafone”, iar ulterior întrucât a fost observat de către persoana vătămată V. V. și martora Șachir N. că deține terminalul mobil sustras a lovit-o pe numita V. V. cu pumnii și picioarele în zona feței, respectiv zona abdominală pentru a păstra bunul sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de – tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 C. pen. .

Urmarea imediată constă în împosedarea inculpatului cu bunul sustras precum și starea de pericol cu privire la libertatea psihică a persoanei . Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei .

Latura subiectivă

Inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, întrucât a prevăzut rezultatul fapteisale și a urmărit producerea lui, prin săvârșirea activității ilicite reținute în sarcină .

Față de considerentele expuse este exclusă achitarea inculpatului .

Instanta constata, conform art. 396 alin. 2 C. proc. pen., dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.

Indiviualizarea pedepsei

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpațului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit inculpatul a săvârșit infracțiunea pe timp de zi, în loc public – de față erau mai multe persoane care jucau fotbal (fiind incidente dispozițiile art. 184 lit. b C. pen.), profitând de faptul că persoana vătămată minoră nu era atentă, fără teama de a fi observat de alte persoane, folosind acte de violență împotriva persoanei vătămate majore în vederea păstrării bunului sustras, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială inculpatul este la primul impact cu legea penală, pe parcursul cercetării judecătorești a fost supus măsurii preventive a controlului judiciar, a respectat obligațiile stabilite în sarcina acestuia, și-a manifestat voința în sensul prestării unei munci în folosul comunității .

Sancțiune

În concret, având în vedere aspectele învederate anterior în baza art. 233 C. pen. va stabili inculpatului N. L. pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, apreciind cuantumul aplicat de natură a reflecta periculozitatea atât a infracțiunii cât și a inculpatului, față de modalitatea în care se reține că acesta a comis fapta .

Pedepse complementare și accesorii:

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege pe o perioadă de 3 ani.

Conform art. 68 al. 1 lit. c C. proc. pen. executarea pedepsei complementare va începe după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

- apreciind că pedepsele stabilite anterior raportat la modalitatea de săvârșire a infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, iar durata stabilită este de natură a asigura conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptei sale .

Modalitatea de executare

Instanța reține dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, persoana căreia i se aplică nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani iar inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților (cu privire la infracțiunea reținută în sarcină) astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate și față de faptul că inculpatul a colaborat cu organele judiciare încă din faza de urmărire penală – în sensul că a dat declarație.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilită pe durta unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: conform alin. 1: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d )să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,

- conform alin. 2: a) să urmeze cursuri de pregătire școlară; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la una din instituțiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probațiune C. - Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C. .

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere .

- conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la una din instituțiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probațiune C. - Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C., apreciind că măsurile / obligațiile stabilite conform alin. 2 și alin. 3 aplicate contribuie la conștientizarea de către aceasta a consecințelor faptelor sale.

Măsuri preventive și alte măsuri:

În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. proc. pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat .

Măsurile de mai sus se comunică instituțiilor desemnate cu supravegherea .

2. În baza art. 404 alin. 4 lit. i C. proc. pen. va constata că inculpatul a fost reținut 24 de ore începând cu data de 06.10.2014 și arestat la domiciliu de la 06.10.2014 la 22.10.2014 .

Latura civilă

În baza art. 25 și 397 al. 1 C. proc. pen. și rap. la art. 1357 și urm C. civ. constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de codul civil pentru răspunderea civilă delictuală, în sensul că prin fapte inculpatului a fost provocat un prejudiciu constând în contravaloarea bunurilor distrus (ochelarii persoanei vătămate majore), fapta delictuală constă în fapta delictuală de a lovi persoana vătămată, ce a fost comisă cu forma de vinovăție stabilită de legiuitor (acesta răspunde și pentru culpa cea mai simplă), va obliga inculpatul la plata sumei de 310 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă V. V., fiind dovedite cu bonul fiscal aflat la fila nr. 87 dosar instanță din data de 10.10.2014.

Cheltuieli judiciare și onorariu avocat

Va acorda onorariul apărătorului desemnat din oficiu: av. T. D. C. pentru inculpat – del. 5899/2014 – suma de 300 lei; av B. T. A. pentru persoana vătămată – del. 26/2014 – suma de 150 lei, față de asistența juridică acordată în cauză .

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, apreciind că aceasta este măsura în care a contribuit la provocarea acestora .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

A. 1. Respinge cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului .

2. În baza art. 233 C. pen. stabilește inculpatului N. L. ( fiul lui V. - A. si Venturia - E., ns. la data de 20.03.1996 în mun. C., CNP_, domiciliat în mun. C., ., .) pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 92 C. pen. suspendă executarea pedepsei stabilite pe o durată de 3 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

- conform alin. 1:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,

../../../sintact 4.0/cache/Legislatie/temp67404/_.HTML- conform alin. 2:

a) să urmeze cursuri de pregătire școlară;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la una din instituțiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probațiune C. - Căminul pentru Persoane Vârstnice sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei C. .

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere .

3. Pedepse complementare și accesorii:

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege pe o perioadă de 3 ani.

Conform art. 68 al. 1 lit. b C. pen. executarea pedepsei complementare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii .

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

B. Măsuri preventive și alte măsuri :

1. În baza art. 241 alin. 1 lit. b C. proc. pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat .

Măsurile de mai sus se comunică instituțiilor desemnate cu supravegherea .

2. În baza art. 404 alin. 4 lit. i C. proc. pen. constată că inculpatul a fost reținut 24 de ore începând cu data de 06.10.2014 și arestat la domiciliu de la 06.10.2014 la 22.10.2014 .

D. Latura civilă :

În baza art. 397 alin. 1 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm C. civ. admite în parte acțiunea civilă formulată și obligă inculpatul la plata sumei de 310 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă V. V. .

E. Onorariul avocat și cheltuieli judiciare :

1. Acordă onorariul apărătorului desemnat din oficiu:

- av. T. D. C. pentru inculpat – del. 5899/2014 – suma de 300 lei;

- av B. T. A. pentru persoana vătămată – del. 26/2014 – suma de 150 lei .

2. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, la data de 11.05.2015.

Președinte, Grefier

A. B. A. M. G.

Red.Jud.AAB/04.06.15/2ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 613/2015. Judecătoria CONSTANŢA