Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 258/2015 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 08-12-2015
Document finalizat
Dosar nr._ art. 253 Cod penal
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012
SENTINȚA PENALĂ NR. 258/2015
Ședința publică de la 08 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier A.-M. C.-U.
P. de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș
reprezentat prin procuror C. M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata N. M. și pe partea vătămată N. I., având ca obiect distrugerea (art.253 NCP), cu privire la verificarea măsurii controlului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, inculpata, asistată din oficiu de avocat R.-G. G., substituind pe avocat S. B., în baza împuternicirii avocațiale numărul 262/27 octombrie 2015, partea vătămată, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cererii și stadiul soluționării acesteia.
Instanța, față de faptul că la acest termen de judecată s-a dispus începerea cercetării judecătorești, prelungește delegația apărătorului din oficiu, de la camera preliminară, avocat S. B., și pentru fondul cauzei. Ia act că avocat S. B. este substituind în cauza de față de avocat R.-G. G..
Partea vătămată, personal, precizează că bunul distrus prin incendiere a fost bun comun. Nu este de acord cu condamnarea inculpatei la o pedeapsă privativă de libertate. Nu are pretenții, dar dacă legea îl despăgubește nu se opune.
S-a identificat și s-a audiat partea vătămată, declarația fiind atașată la dosar.
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri prealabile de formulat, procedează potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, și dă citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Instanța, potrivit art. 374 alin. 2 Cod procedură penală, aduce la cunoștință inculpatei învinuirile pentru care a fost trimisă în judecată și îi învederează faptul că are dreptul să nu facă nicio declarație, că tot ce declară poate fi folosit împotriva sa și că are dreptul să-și angajeze apărător. În baza art. 374 alin. 3 Cod procedură penală, constată că în procedura camerei preliminare nu au fost excluse probe, iar conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, îi pune în vedere împrejurarea că poate solicita ca judecarea să aibă loc numai în baza probelor administrate și în baza înscrisurilor depuse de părți, precum și împrejurarea că dacă recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Instanța întreabă inculpata dacă este de acord, în eventualitatea în care instanța se va orienta către o pedeapsă neprivativă de libertate, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Inculpata, personal, precizează că este de acord cu prestarea de muncă în folosul comunității, atât în cadrul Primăriei municipiului Curtea de Argeș cât și în cadrul Primăriei comunei Băiculești, județul Argeș, în situația în care instanța se va orienta la o pedeapsă neprivativă de libertate.
Inculpata, personal, precizează că recunoaște fapta și solicită aplicarea disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
S-a procedat la audierea inculpatei N. M., declarația fiind atașată la dosar.
Instanța pune în discuție solicitarea inculpate de a se judeca procesul conform art. 396 și art. 375 Cod procedură penală.Reprezentantul Ministerului Public și avocat R.-G. G. pun concluzii de admitere a cererii inculpatei cu privire la judecarea cauzei. Instanța, în baza art. 375 și 396 alin. 10 Cod procedură penală, admite solicitarea inculpatei cu privire la aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege.
La interpelarea instanței, inculpata, personal, precizează că nu are de depus înscrisuri în circumstanțiere.
Avocat R.-G. G., pentru inculpat, precizează că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei, cerere cu care reprezentantul Ministerului Public este de acord.
Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat, conform art. 387 Cod procedură penală, declară terminată cercetarea judecătorească, iar conform art. 388 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Reprezentantul Ministerului Public expune situația de fapt, așa cum a fost reținută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, menționând că din probele administrate în cauză inculpata se face vinovată de săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, motiv pentru care, în baza art. 253 alin. 4 Cod penal, pune concluzii de condamnare a acesteia la pedeapsa închisorii în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar în baza art. 91-92 Cod penal, să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Totodată, să se atragă atenția inculpatei să respecte obligațiile și măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 Cod penal, și potrivit art. 93 alin. 2 Cod penal, să urmeze un curs de reintegrare socială, iar în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de încercare să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, avându-se în vedere disp. art. 96 Cod penal. Urmează ca, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, să fie obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare statului.
Avocat R.-G. G., pentru inculpată, pe latură penală achiesează pe concluziile procurorului și solicită condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii în condițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar în baza art. 91-92 Cod penal, să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Solicită aplicarea unei pedepse minime, raportat la înscrisurile de la dosar. Situația tensionată dintre soți a determinat-o pe inculpată să comită fapta, dar trebuie avut în vedere că aceasta a stat tot timpul lângă mașina incendiată cu sticla de apă, dorind să ardă doar partea electrică a mașina pentru a nu o mai putea folosi soțul. Solicită plata onorariului din oficiu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Partea vătămată, personal, este de acord cu suspendarea pedepsei ce se va aplica față de inculpată.
Instanța, în baza art. 389 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt inculpatului. Inculpata, personal, precizează că recunoaște și regretă fapta comisă și nu va mai face astfel de lucruri.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 1248/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub numărul_ /28.09.2015 a fost trimisă în judecată inculpata N. M., cercetată sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 4 din Codul penal.
În actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt: Din probele administrate în cauză rezultă faptul că soții N. I. și N. M. sunt separați în fapt, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș existând o cauză care are ca obiect divorțul celor doi, N. I. locuind efectiv în comuna Corbeni, ., la concubina acestuia, B. M., între numiții N. I. și N. M. existând o stare conflictuală de mai multă vreme. În data de 07.07.2015, orele 18,33, Poliția Mun. Curtea de Argeș a primit o sesizare 112, de la numita B. M., care sesiza o stare conflictuală în comuna Corbeni, ., la locuința acesteia. La fața locului s-au deplasat doi lucrători din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Albeștii de Argeș, județul Argeș, aceștia găsind-o, în fața casei numitei B. M., pe inculpata N. M., care adresa cuvinte jignitoare și care îi cerea soțului ei, numitul N. I., să se întoarcă la domiciliu. În acest context, inculpata N. M. a făcut afirmația că soției nu o să se mai poată folosi niciodată de autoturismul marca Mercedes Benz. În aceeași zi, în jurul orelor 20,00, inculpata N. M. a plecat, cu un maxi-taxi, de la sediul Secției de Poliție Albeștii de Argeș, județul Argeș, către mun. Curtea de Argeș. A ajuns la domiciliul din ., aici nemafiind nicio persoană. Inculpata N. M. a intrat în curte, prin clădirea cu destinație vulcanizare, folosind cheia de acces la ușa din PVC, apoi a traversat curtea și, ajunsă în fața scării de acces la casa de locuit, a aruncat cu geanta de umăr către ușa de acces în casa de locuit, apoi s-a îndreptat spre latura de nord a casei, revenind după circa un minut în curte și intrând în clădirea cu destinație vulcanizare. Aici, inculpata N. M. a rămas circa trei minute, după care a ieșit și ulterior a intrat în casa de locuit, singură, iar după circa un minut a ieșit din casă și s-a dus în clădirea cu destinație vulcanizare, a ieșit în . la magazinul ., de unde a cumpărat o pâine, două pachete de hârtie igienică și două cutii cu chibrituri, după care a revenit, în grabă, la domiciliu. A intrat, dinspre . cu destinație vulcanizare, unde a rămas aproximativ 30 de minute, după care a reintrat în casă. Toate acestea au fost surprinse de camera de supraveghere video a stației Peco GPL învecinată pe latura de sud. În perioada în care a stat în camera cu destinație vulcanizare, inculpata N. M., din dorința de a se răzbuna pe soțul acesteia, persoana vătămată N. I., a luat hotărârea de a distruge autoturismul proprietatea acestuia, marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, autoturism care se afla parcat în clădirea cu destinație vulcanizare, camera dinspre sud. Astfel, folosind un topor, proprietatea acesteia, care se găsea în clădirea cu destinație vulcanizare, inculpata N. M. a spart parbrizul autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate N. I., soțul acesteia. Ulterior, cu același topor, de mai multe ori, inculpata N. M. a lovit capota motor a autoturismului, pentru a face un orificiu, orificiu prin care a introdus o substanță inflamabilă, posibil ulei de motor uzat, ce se afla depozitat în acel garaj, a aprins, cu chibriturile și cu hârtia igienică cumpărate anterior, substanța respectivă, după care a acoperit orificiul creat cu o scândură din lemn, iar peste această scândură a așezat o tavă metalică, ce conținea substanțe inflamabile, posibil ulei de motor uzat. După propagarea focului la compartimentul motor, inculpata N. M. a părăsit încăperea cu destinație vulcanizare, ducându-se în casă. Observând fumul care ieșea din clădirea cu destinație vulcanizare, numitul G. C., angajat al stației PECO GPL, aflată în imediata apropiere a clădirii cu destinație vulcanizare, pe latura de sud, a apelat numărul de urgență 112, solicitând prezența pompierilor la fața locului. În circa cinci minute, pompierii au ajuns la fața locului, au forțat ușile metalice de la clădirea cu destinație vulcanizare, moment în care, din casă, a venit inculpata N. M., care a intrat în încăperea cu destinație vulcanizare (camera dinspre nord) și a descuiat ușa de acces din PVC ce dă spre . căreia se aflau pompierii. Întrucât fumul din clădirea cu destinație vulcanizare împiedica intervenția pompierilor, aceștia, folosind măști de gaze, au pătruns în interior, fiind nevoiți să spargă geamul termopan de pe peretele vestic al clădirii, pentru a evacua fumul. Inculpata N. M. a acuzat, în prezența pompierilor, un atac de panică, învinovățind pe soțul acesteia, respectiv persoana vătămată N. I., că ar fi autorul incendierii. Ulterior, inculpata N. M. a fost transportată la Spitalul Mun. Curtea de Argeș, aceasta nerămânând internată.
Din cuprinsul procesului-verbal de intervenție nr.74/07.07.2015, întocmit de către Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, a rezultat că, la momentul pătrunderii în clădirea cu destinație vulcanizare, „compartimentul motor al autoturismului marca Mercedes Benz ardea în dezvoltare”. După finalizarea intervenției s-a menționat, în procesul-verbal mai sus menționat că, în urma consecințelor evenimentului respectiv, respectiv arderea compartimentului motor (mase plastice, instalație electrică, motor și capotă), autoturismul marca Mercedes nu mai poate fi folosit. Din cuprinsul procesului-verbal de intervenție la eveniment 112, încheiat, la data de 07.07.2015, de către agenții de ordine și siguranță publică, din cadrul Poliției Mun. Curtea de Argeș, județul Argeș, rezultă că, pe compartimentul motor se afla o tavă metalică, ce conținea material inflamabil (ulei+motorină), iar aceasta ardea, ca și compartimentul motor.
Pentru existența infracțiunii de distrugerea prin incendiere, prevăzută de art.253 alin.4 din Codul penal, este necesar nu numai ca distrugerea să se producă prin modalitățile enumerate de acest alineat, ci și să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, nefiind necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv. Concret: inculpata, cu intenție, a incendiat autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, autoturism care se afla într-un spațiu în care se mai găseau depozitate substanțe inflamabile, anvelope auto, uleiuri auto, utilaje, tâmplărie PVC, etc, atâta timp cât acea clădire avusese, până nu demult, destinația de atelier auto; la circa 30 de metri de clădirea cu destinație vulcanizare se află stația de gaz GPL aparținând . SRL Curtea de Argeș. Din procesul-verbal încheiat, la data de 07.07.2015, de către organele de poliție, rezultă că, la momentul incendierii autorturismului, în butelia de depozitare combustibil se afla cantitatea de 3,5 tone gaz, existând pericolul real, ca în cazul în care focul nu ar fi fost stins, într-un timp foarte scurt, acesta să se extindă în vecinătăți, și implicit la stația GPL, creându-se premisele unui dezastru de proporții. De menționat că focul nu a avut timp să se extindă tocmai datorită împrejurării că, echipajul de pompieri, solicitat prin 112, de către angajatul stației GPL, a sosit într-un timp foarte scurt. Mai mult, inculpata N. M. cunoștea împrejurarea că, în imediata vecinătate, se află stația GPL, atâta timp cât ea chiar avea domiciliul acolo; în imediata apropiere a curții inculpatei se află mai multe case, existând, de asemenea, pericolul extinderii incendiului și la aceste imobile locuite; clădirea cu destinație vulcanizare, pe latura de est, se învecinează cu . trotuar, la acea oră existând atât trafic rutier, cât și trafic pietonal.
Din procesul-verbal de evaluare bunuri, din data de 08.09.2015, a rezultat că prețul unui autoturism similar sau cu caracteristici apropiate de cele ale autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate N. I., autoturism adus în stare de neîntrebuințare prin fapta inculpatei N. M., este de 6900 de euro.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv : proces-verbal de constatare (f.15 dup); declarații persoană vătămată N. I. (f.16-22 dup); declarații inculpată N. M. (f.24-25, 27-32, 35-36 dup); declarație martor B. M. (f.37-39 dup); declarație martor D. N. M. (f.40-41 dup); declarație martor G. C. (f.42-45 dup); declarație martor P. G. (f.46-48 dup); declarație martor O. F. (f.49-51 dup); declarație martor Ș. H. (f.52-56 dup); declarație martor D. M. (f.57-60 dup); declarație martor T. C. (f.61-62 dup); proces-verbal de cercetare la fața locului+planșe foto (f.64-86 dup); proces-verbal de intervenție (f.90); proces-verbal de vizualizare imagini video (f.92-94 dup); fișa de cazier judiciar a inculpatei (f.96 dup); acte autovehicul marca Mercedes Benz (f.101-103 dup); referat de cunoaștere privind pe inculpat (f.121 dup); - proces-verbal de evaluare bunuri (f.122-123 dup).
Prin încheierea din data de 08.12.2015, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1248/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin același act s-a dispus începerea judecății cauzei cu privire la inculpată.
La termenul din 08.12.2015, a fost audiată inculpata care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, fiind admisă solicitarea acesteia de aplicare a dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.
S-a atașat la dosar cazierul judiciar al inculpatei (f.22).
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Din probele administrate în cauză rezultă faptul că soții N. I. și N. M. sunt separați în fapt, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș existând o cauză care are ca obiect divorțul celor doi, N. I. locuind efectiv în comuna Corbeni, ., la concubina acestuia, B. M., între numiții N. I. și N. M. existând o stare conflictuală de mai multă vreme. În data de 07.07.2015, orele 18,33, Poliția Mun. Curtea de Argeș a primit o sesizare 112, de la numita B. M., care sesiza o stare conflictuală în comuna Corbeni, ., la locuința acesteia. La fața locului s-au deplasat doi lucrători din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Albeștii de Argeș, județul Argeș, aceștia găsind-o, în fața casei numitei B. M., pe inculpata N. M., care adresa cuvinte jignitoare și care îi cerea soțului ei, numitul N. I., să se întoarcă la domiciliu. În acest context, inculpata N. M. a făcut afirmația că soției nu o să se mai poată folosi niciodată de autoturismul marca Mercedes Benz. În aceeași zi, în jurul orelor 20,00, inculpata N. M. a plecat, cu un maxi-taxi, de la sediul Secției de Poliție Albeștii de Argeș, județul Argeș, către mun. Curtea de Argeș. A ajuns la domiciliul din ., aici nemafiind nicio persoană. Inculpata N. M. a intrat în curte, prin clădirea cu destinație vulcanizare, folosind cheia de acces la ușa din PVC, apoi a traversat curtea și, ajunsă în fața scării de acces la casa de locuit, a aruncat cu geanta de umăr către ușa de acces în casa de locuit, apoi s-a îndreptat spre latura de nord a casei, revenind după circa un minut în curte și intrând în clădirea cu destinație vulcanizare. Aici, inculpata N. M. a rămas circa trei minute, după care a ieșit și ulterior a intrat în casa de locuit, singură, iar după circa un minut a ieșit din casă și s-a dus în clădirea cu destinație vulcanizare, a ieșit în . la magazinul ., de unde a cumpărat o pâine, două pachete de hârtie igienică și două cutii cu chibrituri, după care a revenit, în grabă, la domiciliu. A intrat, dinspre . cu destinație vulcanizare, unde a rămas aproximativ 30 de minute, după care a reintrat în casă. Toate acestea au fost surprinse de camera de supraveghere video a stației Peco GPL învecinată pe latura de sud. În perioada în care a stat în camera cu destinație vulcanizare, inculpata N. M., din dorința de a se răzbuna pe soțul acesteia, persoana vătămată N. I., a luat hotărârea de a distruge autoturismul proprietatea acestuia, marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, autoturism care se afla parcat în clădirea cu destinație vulcanizare, camera dinspre sud. Astfel, folosind un topor, proprietatea acesteia, care se găsea în clădirea cu destinație vulcanizare, inculpata N. M. a spart parbrizul autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate N. I., soțul acesteia. Ulterior, cu același topor, de mai multe ori, inculpata N. M. a lovit capota motor a autoturismului, pentru a face un orificiu, orificiu prin care a introdus o substanță inflamabilă, posibil ulei de motor uzat, ce se afla depozitat în acel garaj, a aprins, cu chibriturile și cu hârtia igienică cumpărate anterior, substanța respectivă, după care a acoperit orificiul creat cu o scândură din lemn, iar peste această scândură a așezat o tavă metalică, ce conținea substanțe inflamabile, posibil ulei de motor uzat. După propagarea focului la compartimentul motor, inculpata N. M. a părăsit încăperea cu destinație vulcanizare, ducându-se în casă. Observând fumul care ieșea din clădirea cu destinație vulcanizare, numitul G. C., angajat al stației PECO GPL, aflată în imediata apropiere a clădirii cu destinație vulcanizare, pe latura de sud, a apelat numărul de urgență 112, solicitând prezența pompierilor la fața locului. În circa cinci minute, pompierii au ajuns la fața locului, au forțat ușile metalice de la clădirea cu destinație vulcanizare, moment în care, din casă, a venit inculpata N. M., care a intrat în încăperea cu destinație vulcanizare (camera dinspre nord) și a descuiat ușa de acces din PVC ce dă spre . căreia se aflau pompierii. Întrucât fumul din clădirea cu destinație vulcanizare împiedica intervenția pompierilor, aceștia, folosind măști de gaze, au pătruns în interior, fiind nevoiți să spargă geamul termopan de pe peretele vestic al clădirii, pentru a evacua fumul. Inculpata N. M. a acuzat, în prezența pompierilor, un atac de panică, învinovățind pe soțul acesteia, respectiv persoana vătămată N. I., că ar fi autorul incendierii. Ulterior, inculpata N. M. a fost transportată la Spitalul Mun. Curtea de Argeș, aceasta nerămânând internată.
Din cuprinsul procesului-verbal de intervenție nr.74/07.07.2015, întocmit de către Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, a rezultat că, la momentul pătrunderii în clădirea cu destinație vulcanizare, „compartimentul motor al autoturismului marca Mercedes Benz ardea în dezvoltare”. După finalizarea intervenției s-a menționat, în procesul-verbal mai sus menționat că, în urma consecințelor evenimentului respectiv, respectiv arderea compartimentului motor (mase plastice, instalație electrică, motor și capotă), autoturismul marca Mercedes nu mai poate fi folosit. Din cuprinsul procesului-verbal de intervenție la eveniment 112, încheiat, la data de 07.07.2015, de către agenții de ordine și siguranță publică, din cadrul Poliției Mun. Curtea de Argeș, județul Argeș, rezultă că, pe compartimentul motor se afla o tavă metalică, ce conținea material inflamabil (ulei+motorină), iar aceasta ardea, ca și compartimentul motor.
Distrugerea a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, nefiind necesar ca starea de pericol să se fi produs efectiv. Concret: inculpata, cu intenție, a incendiat autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, autoturism care se afla într-un spațiu în care se mai găseau depozitate substanțe inflamabile, anvelope auto, uleiuri auto, utilaje, tâmplărie PVC, etc, atâta timp cât acea clădire avusese, până nu demult, destinația de atelier auto; la circa 30 de metri de clădirea cu destinație vulcanizare se află stația de gaz GPL aparținând . SRL Curtea de Argeș. Din procesul-verbal încheiat, la data de 07.07.2015, de către organele de poliție, rezultă că, la momentul incendierii autorturismului, în butelia de depozitare combustibil se afla cantitatea de 3,5 tone gaz, existând pericolul real, ca în cazul în care focul nu ar fi fost stins, într-un timp foarte scurt, acesta să se extindă în vecinătăți, și implicit la stația GPL, creându-se premisele unui dezastru de proporții. De menționat că focul nu a avut timp să se extindă tocmai datorită împrejurării că, echipajul de pompieri, solicitat prin 112, de către angajatul stației GPL, a sosit într-un timp foarte scurt. Mai mult, inculpata N. M. cunoștea împrejurarea că, în imediata vecinătate, se află stația GPL, atâta timp cât ea chiar avea domiciliul acolo; în imediata apropiere a curții inculpatei se află mai multe case, existând, de asemenea, pericolul extinderii incendiului și la aceste imobile locuite; clădirea cu destinație vulcanizare, pe latura de est, se învecinează cu . trotuar, la acea oră existând atât trafic rutier, cât și trafic pietonal.
Din procesul-verbal de evaluare bunuri, din data de 08.09.2015, a rezultat că prețul unui autoturism similar sau cu caracteristici apropiate de cele ale autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate N. I., autoturism adus în stare de neîntrebuințare prin fapta inculpatei N. M., este de 6900 de euro.
Situația de fapt mai sus menționată a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.
Față de cele expuse mai sus, în drept, fapta inculpatei N. M. care, la data de 07.07.2015, în jurul orelor 22,00, a adus în stare de neîntrebuințare, prin incendiere, autoturismul marca Mercedes Benz E 200, cu nr. de înmatriculare_, . WDB2110041A769887, proprietatea numitului N. I., autoturism care se afla parcat în garajul anexă a locuinței situată pe ., mun. Curtea de Argeș, județul Argeș, fapta fiind de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, imobilul în care se afla autoturismul aflându-se în apropierea unei stații de gaz GPL, precum și a unor alte locuințe, constituie infracțiunea de distrugerea, prevăzută de art.253 alin.4 din Codul penal.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 N.C.p. - care prevăd criteriile generale de individualizare a pedepsei, constând în împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată,motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, nivelul de educație și vârsta inculpatei – precum și limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod penal pentru aceste infracțiuni si dispozițiile art. 396 alin 10 C.p.p.
Din fișa de cazier a inculpatei (f.22), instanța constată că aceasta nu are antecedente penale, iar din caracterizarea depusă la dosarul de urmărire penală (f.121) se constată că inculpata se afla în divort cu persoana vătămatăNicolae I..
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., instanța va interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Ca modalitate de executare a pedepsei, având în vedere faptul că inculpata se află la prima abatere de natură penală, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar și prin neexecutare în regim penitenciar, prezenta condamnare constituind un suficient avertisment pentru inculpată. Instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 și urm. C.p., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și anume pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, inculpata nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatei instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executare acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată.
Ca urmare, în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 3 C.p. va impune inculpatei ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile. În baza art. 91 alin. 4 C.p. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.
În temeiul art. 241 alin 1 lit b rap. la art. 399 alin. 1 rap. la art. 404 alin. 4 C.p.p. instanța va constata încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpată prin încheierea de ședință din data de 10.07.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Curtea de Argeș din dosrul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr.125/C, din data de 15.07.2015, a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Argeș, prelungită prin ordonanța procurorului, din data de 07.09.2015 și menținută de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Curtea de Argeș prin încheierea din data de 30.10.2015 din prezentul dosar. În temeiul art. 72 C.p. și 404 alin. 4 C.p.p., va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de la data de 09.07.2015 până la data de 10.07.2015 inclusiv.
Persoana vătămată N. I. nu se constituie parte civilă în cauză.
In baza art. 274 alin 1 Cod penal va obliga inculpata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu B. S. în cuantum 520 lei (cameră preliminară și fond) rămânând în sarcina statului.
În temeiul art. 107 și art. 112 alin. 1 lit b C. pen. va dispune luarea măsurii confiscării speciale a toporului cu lamă de 15 cm și coadă de lemn cu lungime de 74 cm aparținând inculpatei N. M. și pe care aceasta l-a folosit la săvârșirea infracțiunii de distrugere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 253 alin 4 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpata N. M., CNP_, fiica lui N. și M., născută la data de 19 decembrie 1953 în ., domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, cu reședința la C. A. din ., județul Argeș, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen. impune inculpatei să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. 3 C.p. impune inculpatei ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei . folosul Primăriei mun. Curtea de Argeș.
În baza art. 91 alin. 4 C.p. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.
În temeiul art. 241 alin 1 lit b rap. la art. 399 alin. 1 rap. la art. 404 alin. 4 C.p.p. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpată, prin încheierea de ședință din data de 10.07.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Curtea de Argeș din dosrul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr.125/C, din data de 15.07.2015, a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Argeș, prelungită prin ordonanța procurorului, din data de 07.09.2015 și menținută de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Curtea de Argeș prin încheierea din data de 30.10.2015 din prezentul dosar.
În temeiul art. 72 C.p. și 404 alin. 4 C.p.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de la data de 09.07.2015 până la data de 10.07.2015 inclusiv.
Ia act că persoana vătămată N. I., domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, nu se constituie parte civilă în cauză.
In baza art. 274 alin 1 Cod penal obliga inculpata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu B. S. în cuantum 520 lei (cameră preliminară și fond) rămânând în sarcina statului.
În temeiul art. 107 și art. 112 alin. 1 lit b C. pen. dispune luarea măsurii confiscării speciale a toporului cu lamă de 15 cm și coadă de lemn cu lungime de 74 cm aparținând inculpatei N. M. și pe care aceasta l-a folosit la săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică azi 08 decembrie 2015.
Președinte, Grefier,
A. P. A.-M. C.-U.
Red. Jud. A.P.
Tehnored. A.D.
6 ex./ 29.12.2015
Comunicat: 1 inculpată (2 ex.), 1 parte vătămată, 1 parchet
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
---|