Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 1796/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1796/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 30-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 1796

Ședința publică din data de 30 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier T. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

a fost reprezentat de Procuror M. R. I.

Pe rol soluționarea sesizării cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul V. cu inculpatul L. V., fiul lui S. si C., născut la data de 14.10.1949 in ., domiciliat in ., CNP_, cetătenie română, cercetat in stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prev. de art. 342 alin 1 C.pen., „uzul de armă fără drept”, prev. de art. 343 alin 1 C.pen., „braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b,i si r si „braconaj in formă calificată” prev. de art.42 alin 2 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea si protectia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen..

La apelul nominal făcut cauzei in sedintă publică a răspuns inculpatul L. V., personal si asistat de av. ales B. R. E. cu împuternicire avocatiala la dosar nr. 21/30.09.2015 a Baroului V., lipsă fiind martorii M. C., S. I. D. si M. N..

Procedura de citare legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecata, după care:

Av. B. R. pentru condamnatul L. V. precizează că nu are cereri de formulat sau probe de solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvântul, solicită admiterea acordului de recunoastere a vinovătiei, să se stabilească pentru fiecare infractiune câte o pedeapsă cu inchisoarea asa cum s-a propus prin acordul incheiat, să se dispună amânarea aplicării pedepsei rezultante si confiscarea bunurilor ce au fost ridicate de la inculpat, cu obligarea la cheltuieli.

Av. B. R. pentru condamnatul L. V., avand cuvântul, solicită ca in temeiul dispozitiilor art. 485 alin 1 lit a din Codul de procedură penală, să se admită acordul de recunoasterea vinovătiei, fiind indeplinite conditiile prev. de art. 480, 482 din Codul de procedură penală, cu privire la toate faptele pentru care inculpatul a fost cercetat . Astfel, solicită a se avea in vedere că acordul vizează infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de până la 7 ani, că din probele administrate la urmărirea penală rezultă fără putintă de tăgadă că aceste fapte există, că sunt săvârsite de către inculpat si sunt săvârsite cu vinovătia prevăzută de lege, iar in ceea ce priveste forma si continutul acordului, apreciază că acestea sunt conforme cu cerintele legale in materie. Referitor la cuantumul pedepselor stabilite prin acord, apreciaza ca cele 3 pedepse de cate 1 an inchisoare si cea de 6 luni inchisoare, sunt proportionale cu gravitatea faptelor retinute in sarcina inculpatului, facându-se din punctul său de vedere o individualizare corectă a acestora in raport de următoarele imprejurări. Conduita inculpatului pe parcursul procesului penal care a fost una de recunoastere si de regret, de conduita acestuia anterior săvârsirii faptelor penale, care a fost o conduită concretizată in lipsa antecedentelor penale si fata de vârsta inaintată a inculpatului. Totodata aceste imprejurări, din punctul său de vedere, justifică pe deplin si modalitatea de executare propusă de catre parchet, respectiv amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 C.pen., fiind indeplinite conditiile legale pentru a se dispune o astfel de măsură. Pentru aceste considerente solicită admiterea acordului asa cum a fost prevazut, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu inchisoarea pentru care să se dispună amânarea aplicării pedepsei.

Condamnatul L. V. având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului asa cum a fost incheiat.

Instanța constată încheiate dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de fata;

La data de 12.06.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul V. cu inculpatul L. V., fiul lui S. si C., născut la data de 14.10.1949 in ., domiciliat in ., CNP_, cetătenie română, cercetat in stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prev. de art. 342 alin 1 C.pen., „uzul de armă fără drept”, prev. de art. 343 alin 1 C.pen., „ braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b,i si r si „braconaj in formă calificată” prev. de art.42 alin 2 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea si protectia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. în dosarul penal nr. 53/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V..

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că la data de 23.12.2014 pe raza comunei Reghiu, punctul Valea Boului, judetul V., numitul L. V., folosind dispozitive confectionate artizanal care functionează pe principiul armelor de foc, a impuscat un porc mistret in mod ilegal.

Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale,

S-a ajuns la un acord între procuror și inculpat cu privire la felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare pentru infractiunea prev. de art. 342 alin 1 C.pen., 1 an inchisoare pentru infractiunea prev. de art. 343 alin 1 C.pen.; 6 luni inchisoare pentru infractiumea prev. de art. 42 alin 1 lit a, b, i, r dinLegea 407/2006, 1 an inchisoare pentru infractiunea prev. de art. 42 alin 2 lit c din Legea 407/2006. În baza art. 38 alin. 2 si art. 39 alin 2 lit b C. pen. s-a stabilit pedeapsa 1 an și 10 luni închisoare, pedeapsă care să fie amânată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 53/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V..

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Tribunalul V., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt: La data de 23.12.2014, conducerea AJVPS V. a sesizat organele de politie că pe raza comunei Reghiu, in punctul „Valea Boului”, s-a comis un act de braconaj. Locul numit „Valea Boului” este situat . din ., unde nu se poate ajunge decât pe jos sau cu căruța, intrucât sunt alunecări de teren. Aici sunt doar 5 case izolate, printre care si cea a inculpatului L. V..

In dimineata zilei de 23.12.2014, martorii M. N. si M. C., paznici de vânătoare, precum si S. I. D., mergând pe un drum forestier pe Dealul Valea Boului, au găsit un porc mistreț care prezenta o plagă împușcată in zona cavitătii toracice. Impreună cu lucrătorii de politie, care au fost chemati la fata locului, martorii deplasându-se pe urmele de sânge pe o potecă formată numai de animale sălbatice, . des, . de abruptă, au identificat la circa 50-60 m două arme construite artizanal, pentru a fi folosite la braconaj.

Aceste dispozitive erau prinse in cuie de copaci si camuflate cu crengi si frunze. Prima armă artizanală a fost găsită in pozitia percutată, din acest loc pornind si stropii de sânge până unde a fost găsit mistrețul impuscat.

Dispozitivul a functionat pe principiul armei de vânătoare, in sensul că animalul, trecând prin fata acestuia, a impins o creangă care a declansat percuția cartusului aflat in interiorul unei tevi in lungime de 25 cm. Cartusul prezentat a fost construit artizanal si a fost gasit in interiorul armei, iar proiectilul metalic tip Brenike in corpul porcului mistreț. Al doilea dispozitiv a fost găsit la o distanta de 25 m cu cartusul de vânătoare de calibru 12 cu capsa de inițiere nepercutat.

In urma expertizei efectuate de Serviciul de criminalistică din cadrul IPJ V., rezultă că cele două dispozitive „ functionează pe principiul armelor de foc si sunt in stare de functionare. Cartusul de vânătoare pus la dispozitie, calibru 12, a fost confectionat artizanal si a fost in stare de functionare”

In apropierea zonei unde au fost descoperite cele două dispozitive tip armă artizanală,a fost găsit si un cutit cu lama de 10 cm si prăsele din imitatie de corn de cerb.

La câteva minute după descoperirea mistretului impuscat, in locul respectiv a apărut si inculpatul L. V., care a recunoscut că el a montat armele artizanale in locurile unde au fost găsite, cu una impuscandu-se un porc mistret.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: declaratiile martorilor M. C., S. I. D. si M. N.; proces verbal de cercetare la fata locului, plansă fotografică, declaratia inculpatului L. V., declaratia suspectului L. I., chitanta . nr._, prin care s-a achitat prejudiciul de către inculpat, raport expertiză criminalistică, dovezi . nr._ si ._ de predare la camera corpuri delicte a IPJ V., Serviciul cazier S. si Evidenta Operativă, a celor două dispozitive artizanale, un cutit si 4 tuburi cartus trase.

În drept, fapta inculpatului L. V. constând în aceea că la 23.12.2014 pe raza comunei Reghiu, punctul Valea Boului, judetul V., folosind dispozitive confectionate artizanal care functionează pe principiul armelor de foc, a impuscat un porc mistret in mod ilegal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prev. de art. 342 alin 1 C.pen., „uzul de armă fără drept”, prev. de art. 343 alin 1 C.pen., „ braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b,i si r si „braconaj in formă calificată” prev. de art.42 alin 2 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea si protectia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen

Analizând latura obiectivă a infracțiunilor, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de braconaj si detinerea de arme artizanale. Acțiunea inculpatului, care în data de 23.12.2014 pe raza comunei Reghiu, punctul Valea Boului, judetul V., a impuscat un porc mistret in mod ilegal folosind dispozitive confectionate artizanal care functionează pe principiul armelor de foc, realizează elementul material al infracțiunilor retinute in sarcina sa, urmarea imediată constând în punerea în pericol a vietii animalelor fără acordul gestionarului acestuia, valoare socială ocrotită penalmente.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Faptele comise de inculpatul Lapădatu V. au fost comise în concurs real fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. 2 și art. 39 alin. 2 lit. b, din Codul penal.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărător ales av. B. R. E. cu împuternicire avocațială 6/08.06.2015 a Baroului V., depusă la dosarul de urmărire penală.

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul V. cu inculpatul L. V., fiul lui S. si C., născut la data de 14.10.1949 in ., domiciliat in ., CNP_, cetătenie română, cercetat in stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor” prev. de art. 342 alin 1 C.pen., „uzul de armă fără drept”, prev. de art. 343 alin 1 C.pen., „ braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b,i si r si „braconaj in formă calificată” prev. de art.42 alin 2 lit c din Legea 407/2006 privind vânătoarea si protectia fondului cinegetic, cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen. în dosarul penal nr. 53/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. si va stabili următoarele limite:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor””, prev. de art. 342 alin 1 C.pen.

- 1 an inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii privind „uzul de armă fără drept” prev. de art. 343 alin 1 C.pen,

- 6 luni inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii de „braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b, i si r din Legea 407/2006;

- 1 an inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii de „braconaj in formă calificată”, prev. de art. 42 alin 2 lit c din Legea 407/2006;

In baza art. 38 alin 2 si art. 39 alin 2 lit b C.pen. va stabili o pedeapsă de 1 an si 10 luni inchisoare.

In baza art. 83 C.pen. si art. 84 C.pen. va amâna aplicarea pedepsei si va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform prev. art. 93 alin 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. V. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunta, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste 5 zile, precum si intoarcerea;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informatii si documente de natură a permite controlarea mijloacelor de existentă.

Conform art. 112 lit b si f C.pen., se va dispune confiscarea următoarelor bunuri aflate in camera de corpuri delicte a IPJ V.:

- 1 buc. proiectil cartuș artizanal in formă de bilă;

- 2 buc. dispozitive metalice artizanale care functionează pe principiul armelor;

- 2 buc. tub cartuș cal. 12, unul marca bellot sellier si celălalt fără marcă;

- 2 buc. tuburi cartuș marca melior cal. 12;

- 1 buc. cutit cu prăsele din imitație corn cerb in lungime de 19 cm.

Văzând si dispozitiile art. 274 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Tribunalul V. cu inculpatul L. V., fiul lui S. si C., născut la data de 14.10.1949 in ., domiciliat in ., CNP_, cetătenie română, si stabileste următoarele limite:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor””, prev. de art. 342 alin 1 C.pen.

- 1 an inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii privind „uzul de armă fără drept” prev. de art. 343 alin 1 C.pen,

- 6 luni inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii de „braconaj” prev. de art. 42 alin 1 lit a,b, i si r din Legea 407/2006;

- 1 an inchisoare, pentru săvârsirea infractiunii de „braconaj in formă calificată”, prev. de art. 42 alin 2 lit c din Legea 407/2006;

In baza art. 38 alin 2 si art. 39 alin 2 lit b C.pen. se stabileste o pedeapsă de 1 an si 10 luni inchisoare.

In baza art. 83 C.pen. si art. 84 C.pen. amânarea aplicării pedepsei si stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform prev. art. 93 alin 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. V. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunta, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste 5 zile, precum si intoarcerea;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informatii si documente de natură a permite controlarea mijloacelor de existentă.

Conform art. 112 lit b si f C.pen., se va dispune confiscarea următoarelor bunuri aflate in camera de corpuri delicte a IPJ V.:

- 1 buc. proiectil cartuș artizanal in formă de bilă;

- 2 buc. dispozitive metalice artizanale care functionează pe principiul armelor;

- 2 buc. tub cartuș cal. 12, unul marca bellot sellier si celălalt fără marcă;

- 2 buc. tuburi cartuș marca melior cal. 12;

- 1 buc. cutit cu prăsele din imitație corn cerb in lungime de 19 cm.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2015.

Președinte,Grefier,

L. D. T. D.

Red.L.D./Tehnodact. T.D.

Ex.nr. 4/ 20.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 1796/2015. Judecătoria FOCŞANI