Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 402/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 402/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 02-03-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 402

Ședința publica din data de 02.03.2014

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D.- Judecător

Grefier: iuliana M. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul SOLOGAN A. D., în prezent aflat in P. Focșani, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns petentul condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar pricina se află la primul termen de judecată, după care,

Petentul condamnat Sologan A. D. arată că își retrage cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul in dezbateri.

Față de precizările condamnatului, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a petentului în sensul retragerii cererii formulate și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Petentul condamnat formulează aceleași concluzii.

Instanța reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._, petentul condamnat SOLOGAN A. D. , în prezent aflat in P. Focșani, a formulat contestație la executare cu motivarea că pedeapsa pe care o are de executat este prea mare in raport de infracțiunea comisă și că nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320 ind. 1 Cpp.

La primul termen de judecată, respectiv la termenul din data de 02.03.2015 petentul condamnat Sologan A. D. a declarat că înțelege să își retragă cererea formulată.

Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal, și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea cererii.

In baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art.599 alin.3 C.p.p. ia act ca contestatorul condamnat SOLOGAN A. D.,, fiul lui G. si V., nascut la data de 01.04.1978, in Bucuresti, in prezent detinut in P. F. a renuntat la solutionarea contestatiei la executare formulate.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga petentul la plata sumei de 45 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si petent.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 02 martie 2015.

Președinte, Grefier,

M. D. I. M. B.

Red. D.M. 5.03.2015 /

Tehnored. –IMB 5.03.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 402/2015. Judecătoria FOCŞANI