Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1244/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1244/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 1244

Ședința publică de la 05.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. C.

Grefier C. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

reprezentat de Procuror A. D. Dragovici

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare formulată de petentul-condamnat S. T., fiul lui I. și V., născut la data de 11.05.1990 CNP_, aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul-condamnat, asistat de apărătorul desemnat din oficiu al acestuia, av. Tepșanu M., în baza delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 1234/18.03.2015, de la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, că pricina este la al treilea termen de judecată și că au fost înaintate relațiile solicitate de instanță la termenul de judecată anterior, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului-condamnat susține că acesta a formulat contestație la executare, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.. Față de înscrisurile depuse la dosar, susține că urmează ca instanța să aprecieze admisibilitatea cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației la executare ca neîntemeiată. Susține că din înscrisurile anexate la dosarul cauzei rezultă că petentul a fost condamnat la pedepse care nu depășesc maximul special prevăzut de Noul Cod Penal pentru infracțiunile săvârșite, astfel încât apreciază că această cerere este nefondată. Solicită obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, susține că a sperat că i se va reduce pedeapsa de 7 ani și că a fost închis pentru o faptă minoră.

Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, petentul condamnat S. T., fiul lui I. și V., născut la data de 11.05.1990 CNP_, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1932/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin nerecurare la 03.12.2012.

La dosarul cauzei s-a dispus atașarea în copie sentinței penale menționate, cu data și modalitatea rămânerii definitive precum și a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2216/03.12.2012 emis în baza acestei sentințe.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen. și art. 595 C. proc. pen.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. sentința penală nr. 1932/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin nerecurare la 03.12.2012, numitului S. T. i-a fost admisă cererea de contopire a pedepselor rezultante aplicate prin sentința penală nr.192/16.03.2010 a Judecătoriei Onești, definitivă prin decizia penală nr. 449/21.07.2010 a Curții de Apel Bacău și sentința penală nr. 217/17.08.2009 a Judecătoriei A., definitivă pin decizia penală nr. 45/18.03.2010 a Curții de Apel G..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an si 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.192/16.03.2010 a Judecătoriei Onești, în pedepsele componente de

-1 an și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cu aplicare art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968

-1 an și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 raportat la art. 208, 209 din Codul penal din 1968 (aplicată inculpatului prin sentința penală. nr. 571/09.07.2008 a Judecătoriei Onești)

De asemenea a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicata prin sentința penală nr. 217/17.08.2009 a Judecătoriei A., definitivă pin decizia penală nr. 45/18.03.2010 a Curții de Apel G. în pedepsele componente de

- 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2, lit. c și alin. 21 lit. a din Codul penal din 1968

- 3 ani inchsoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i din Codul penal din 1968

S-a constatat că infracțiunile pentru care i-au fost aplicate inculpatului pedepsele de mai sus sunt concurente.

In baza art. 36 alin 2 C.pen. din 1968 au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 din noul Cod pen., instanța urmează să analizeze aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, și tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.

Din punctul de vedere al concursului de infracțiuni se constată că potrivit vechilor dispoziții, în această situație persoana condamnată urma să execute pedeapsa cea mai grea, la care se putea aplica un spor, care era facultativ. Potrivit art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal actual se va executa pedeapsa cu închisoarea cea mai grea la care se adaugă un spor de pedeapsă obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea. Așadar din acest punct de vedere Codul penal din 1968 este mai favorabil.

În ce privește limitele de pedeapsă, având în vedere că pedeapsa pe care o execută petentul este una de 7 ani închisoare. Pedeapsa este rezultată din cumulul celor 4 pedepse aplicate, în urma căruia s-a dispus executarea celei mai grele de 7 ani, la care instanța a înțeles să nu mai aplice vreun spor.

Toate infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv tâlhărie și furt calificat sunt în continuare incriminate de Codul penal.

Întrucât nu a fost aplicat niciun spor pe lângă pedeapsa mai grea de 7 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2, lit. c și alin. 21 lit. a din Codul penal din 1968, nu vom analiza prin prisma art. 6 din Codul penal decât această pedeapsă.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., ,,când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim’’.

În ce privește infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat inculpatul, prevăzută de art. 211 alin. 2, lit. c și alin. 21 lit. a din Codul penal din 1968, instanța constată că acesta este incriminată în continuare în noul Cod penal în art. 233 și art. 234.

Conform art. 233 din Codul penal, care incriminează infracțiunea de tâlhărie „Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi” art. 234 din codul penal incriminează infracțiunea de tâlhărie calificată, fiind prevăzute pedepse mai mari pentru forma calificată a infracțiunii prev. de art. 233.

Aplicarea legii penale în temeiul art. 6 din noul Cod pen. se face numai în cazul în care noua lege prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este mai redus decât pedeapsa efectiv aplicată . Pentru infracțiunea de tâlhărie reglementată de art. 133 din Codul penal se prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani.

În atare situație, pedeapsa aplicată efectiv inculpatului nu depășește maximul special prevăzut în noul Cod penal pentru infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat.

Astfel, în baza art. 595 C. proc. pen., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată S. T..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat D. M., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1350/03.06.2015, emisă de Baroul V.) în cuantum de 100 lei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 595 din Codul de pr. pen. cu referire la art. 6 Cod pen. respinge ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana condamnată S. T. fiul lui I. și V., născut la data de 11.05.1990 CNP_, în prezent încarcerat în Penitenciarul Focșani.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat D. M., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1350/03.06.2015, emisă de Baroul V.) în cuantum de 100 lei rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.

Președinte, Grefier,

C. ConstantinCrăciun C. S.

Red. CCC/12.06.2015

Tehnored. CS/30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1244/2015. Judecătoria FOCŞANI