Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1356/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1356/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 19-06-2015
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1356
Ședința publică din data de 19.06.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN
Președinte: C. C. C.
Grefier: C. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. D. Dragovici din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani de liberare condiționată a condamnatului V. I., fiul lui E. și P., născut la data de 23.01.1993 în Cotești, jud. V., CNP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: condamnatul, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. S. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1480/18.06.2015, pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare și că pricina este la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a propunerii de liberare condiționată. Consideră că sunt întrunite condițiile privind fracția de pedeapsă și comportamentul deținutului pe perioada executării pedepsei.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată formulate, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune astfel.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, susține că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani a propus liberarea condiționată a condamnatului V. I., fiul lui E. și P., născut la data de 23.01.1993 în Cotești, jud. V., CNP_ - din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 1406/2012 pronunțata de Judecătoria Bacău.
Potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituția României, cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit procesului verbal nr. 311/16.06.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicata prin s.p. nr. 1406/2012, pronunțata de Judecătoria Bacău, pedeapsă a cărei executare a început la data de 12.10.2011, urmând să expire la data de 11.10.2016.
De la data încarcerării și până la data de 16.06.2015 condamnatul a executat în total 1344 zile de închisoare, în stare de arest preventiv 0 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1218 zile închisoare. I se consideră executate ca urmare a muncii prestate 0 zile, iar totalul zilelor câștigate și executate fiind de 1344 zile închisoare.
În consecință, instanța constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 59 Cod penal privind liberarea condiționată, respectiv fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate.
Rezultă, de asemenea, din caracterizarea condamnatului emisă de Administrația locului de deținere că acesta, în prima parte a executării pedepsei, a întâmpinat dificultăți în respectarea normelor instituționale, ulterior dezvoltând un comportament adecvat. Nu a participat la activități lucrative. A participat la programul de formare profesională organizat în penitenciar obținând diploma de inițiere în meseria de Operator introducere și prelucrare date și la activități socio-educative. A fost sancționat de 6 ori și recompensat de 3 ori cu RMD. Se află la a doua analiză în fața comisiei de liberare condiționată. Pe perioada amânării a manifestat un comportament corespunzător la normele instituționale. A participat la activități socio-educative, nu a participat la activități lucrative. Nu a fost sancționat și a fost recompensat o dată cu RMD. Beneficiază de suport moral și material din partea mediului familial.
Comisia a considerat că deținutul poate fi liberat condiționat, acesta aflându-se la a doua analiză în fața comisiei de propuneri de liberare condiționată.
Instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal cu privire la fracțiunea de pedeapsă efectiv executată, însă nu a creat convingerea că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei nefiind astfel atins, astfel încât acesta să se încadreze în viitor într-o viață normală în afara câmpului infracțional.
Pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, condamnatul trebuie să îndeplinească și celelalte condiții prevăzute de art. 59 alin. 1 Cod penal, respectiv să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Astfel, prin comportamentul avut pe timpul executării pedepsei, condamnatul nu a demonstrat că își însușește scopul preventiv și educativ al acesteia astfel încât să poată fi reintegrat în societate.
Instituția liberării condiționate a fost concepută ca un beneficiu care poate fi acordat persoanei condamnate, care pe lângă îndeplinirea unor condiții obiective, trebuie să creeze convingerea instanței că poate fi integrat social și că nu mai reprezintă un pericol pentru valorile apărate prin legea penală. Asta înseamnă că dreptul la liberare condiționată nu trebuie acordat superficial ci doar atunci când avem convingerea că, atunci când va fi în libertate este dispus să-și câștige existența în mod onest să respecte regulile de conviețuire socială și drepturile celorlalți.
Putem anticipa cum se va integra persoana condamnată în societate analizând comportamentul pe care l-a avut în perioada cât a fost încarcerat. În acest context în condițiile în care nu a participat la activități lucrative nu putem să fim convinși că va urmări să-și câștige existența prin mijloace oneste.
Atitudinea de nerespectare a regulilor care țin de viața carcerală nu poate duce la concluzia că atunci când va fi în libertate va acorda un respect mai mare normelor de conviețuire socială.
Faptul că pe perioada amânării nu a fost sancționat disciplinar nu poate fi reținut ca un argument în favoarea liberării condiționate. Respectarea regulilor de conviețuire nu este o virtute ci o obligație pe care o are orice persoană, indiferent de mediul în care se află. Nici faptul că se află la a doua analiză în fața comisiei de liberare condiționată nu poate reprezenta un motiv pentru punerea în libertate. Deși prima sa cerere de liberare condiționată a fost respinsă de instanța de judecată, petentul nu a înțeles că este necesar să facă niște eforturi pentru corectarea deficiențelor pe care le are în plan moral și comportamental. Pe perioada amânării nu a participat la activități lucrative iar două dintre cele trei programe educaționale le-a finalizat fără credite. Este necesar ca persoana condamnată să demonstreze că a făcut progrese însemnate pentru a beneficia de liberare condiționată, astfel că până la înregistrarea acestor progrese condamnatul trebuie să-și execute pedeapsa la care a fost condamnat.
Petentul nu oferă suficiente garanții că atunci când va fi din nou în libertate poate fi integrat social și nu va mai reprezenta un pericol pentru societate.
Așadar, condamnatului ii este necesară o perioadă de timp mai mare in care să își creeze convingerea că într-adevăr trebuie să își modifice in esență comportamentul său și tendințele sale îndreptate către zona infracționalului.
Având in vedere cele mai sus expuse precum și cele reținute în procesul verbal și în referatul privind caracterizarea deținutului, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 C.p., instanța, în temeiul art. 587 alin.1 N.C.p.p, urmează a respinge propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.
Cu privire la termenul de reiterare ce urmează a fi fixat, în baza art. 450 alin. 2 din vechiul Cod pr. penală cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, instanța, va fixa un termenul 06.10.2015 ca și termen după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită si va fi pusă din nou în discuție eventuala liberare condiționată a petentului condamnat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. M. - cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1480/18.06.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani cu privire la liberarea condiționată a condamnatului V. I., fiul lui E. și P., născut la data de 23.01.1993 în Cotești, jud. V., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani.
În temeiul art. 450 alin. 2 din Cod pr. pen. din 1968, cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituția României, fixează data de 06.10.2015 ca termen după care cererea va putea fi reînnoită.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. M. - cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1480/18.06.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. C. C. S.
Red. CCC/06.07.2015
Tehnored. CS/06.07.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1358/2015.... → |
---|