Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 430/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 430/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 430

Ședința publica din data de 06.03.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: B. MĂNDICA

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul condamnat D. D., fiul lui I. și G., născut la data de 09.09.1976, în prezent aflat în stare de deținere în P. Focșani, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentul condamnat apărătorul desemnat din oficiu, av. L. A. care depune delegație de substituire a av. L. M., cu delegația nr. 594/04.03.2015 emisă de Baroul V., depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind petentul condamnat.

Procedura de citare nu este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței viciul de procedură cu petentul care, aflat în stare de deținere, nu a fost prezentat la acest termen de judecată, după care,

Instanța, din oficiu, pune în discuție competența teritorială in soluționarea prezentei cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că Judecătoria Focșani nu este competentă teritorial și solicită a se dispune declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, arată că la data formulării cererii petentul se afla încarcerat în P. Ploiești, motiv pentru care solicită declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Instanța rămâne in pronunțare cu privire la competența teritorială în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ petentul condamnat D. D. a formulat contestație la executare, solicitând deducerea unei perioade executate din pedeapsa aplicată.

La termenul de judecată din data 06.03.2015, instanța de judecată, din oficiu, a pus în discuție competența teritorială a Judecătoriei Focșani, determinat de obiectul cererii cu care a fost investită, situația petentului D. D. care se află încarcerat în P. Ploiești din data 05.08.2014, când a fost transferat din P. Focșani, și faptul că ștampila aplicată pe plicul prin care a fost înaintă cererea la instanță poartă mențiunea ,,Ploiești”.

Cu privire la competența teritorială, instanța reține că, potrivit art. 598 alin. 2 NCPP, ,,în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută al art. 597 alin. (1) sau (6)”, respectiv, la instanța de executare (potrivit art. 597 alin. 1) sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere (art. 597 alin. 6).

Astfel, având în vedere că petentul se află in stare de deținere in P. Ploiești, instanța va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Ploiești, instanța competentă teritorial, in baza considerentelor legale expuse.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 50 C.proc.pen. va dispune trimiterea cauzei Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența soluționării cauzei penale având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul condamnat D. D. (fiul lui I. și G., născut la data de 09.09.1976, CNP_, în prezent aflat în stare de deținere în P. Ploiești) in favoarea Judecătoriei Ploiești.

Onorariul avocatului din oficiu (av. L. M., cu delegația nr. 594/04.03.2015 emisă de Baroul V.) in sumă de 100 de lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.

Președinte,Grefier,

B. MĂNDICA G. A.

Red. B.M. 18.03.2015 /

Tehnored. – G.A.18.03.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 430/2015. Judecătoria FOCŞANI