Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2231/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2231/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 2231

Ședința publică din data de 06.11.2015

Președinte: C. C. C.

Grefier: C. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. D. Dragovici

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul condamnat T. V. G. fiul lui A. și L., născut la 15.02.1982 în prezent aflat in stare de detenție în Penitenciarul Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică au răspuns petentul condamnat, asistat de av. P. M., în baza delegației de substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu M. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2779/29.10.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, că pricina este la al doilea termen de judecată și că au fost înaintate la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul de judecată anterior, după care;

Aducându-i-se la cunoștință obiectul cererii, petentul-condamnat susține că nu el a formulat această cerere.

Instanța dispune consemnarea unei declarații în acest sens, declarație care a fost atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constate nulitatea cererii.

Apărătorul petentului-condamnat, având ultimul cuvânt, solicită să se constate nulitatea cererii.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, susține că nu mai are nimic de adăugat.

Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ pe numele petentului condamnat T. V. G., fiul lui A. și L., născut la 15.02.1982 a fost formulată o contestație la executare privind hotărârea prin care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

La termenul de judecată cu procedura completă din data de 06.11.2015, petentul condamnat a declarat că nu își însușește respectiva cerere, nu a formulat-o el și nici nu a semnat-o.

Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 281 alin. 1 și 2 C.p.p., instanța urmează să constate nulitatea contestației la executare formulate în dosarul_ al Judecătoriei Focșani de către petentul condamnat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu (avocat M. M. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2779/29.10.2015 emisă de Baroul V.) în sumă de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 281 alin. 1 și 2 C.p.p., constată nulă contestația la executare înregistrată la nr._ privind pe condamnatul T. V. G., fiul lui A. și L., născut la 15.02.1982 deținut în Penitenciarul Focșani.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu (avocat M. M. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2779/29.10.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestația în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. C. C. C. S.

Red. CCC/19.11.2015

Tehnored. CS/27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2231/2015. Judecătoria FOCŞANI