Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2266/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2266/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 11-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 2266
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2015
PREȘEDINTE H. L., judecător
Grefier U. G.
Ministerul public - P. de pe lângă Judecătoria Focșani –
Reprezentat de procuror D. A. D.
Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat C. M. A. (fiul lui C. D. și J., născut la data de 12.08.1982 în localitatea V., județul Hunedoara, CNP_, domiciliat în municipiul Timișoara, ..A34, .) în prezent aflat în P. Focșani, care a formulat contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat C. M. Augistin, personal, în stare de arest și asistat de avocat oficiu A. E. care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2813/2015/BA Focșani.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezenta cauză este la primul termen de judecată și că au fost înaintate relațiile solicitate de la P. Focșani,după care;
Petentul-condamnat precizează că prezenta contestație la executare nu a formulat-o el și nu înțelege să și-o însușească, sens în care s-a luat declarație, note consemnate și atașate la dosar.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită să se constate nulitatea cererii.
Apărătorul petentului având cuvântul solicită să se constate nulitatea cererii. Depune referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.
Petentul-condamnat solicită să se constate nulitatea cererii.
Instanța lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul condamnat C. M. A., a formulat contestație la executare solicitând deducerea perioadei executate în Ungaria, de la data e 15.05.2010 la 20.11.2010.
La termenul din 11.11.2015 petentul-condamnat a precizat că prezenta contestație la executare nu este formulată de el și că nu înțelege să și-o însușească.
Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 281 alin. 1 și 2 Cpp., instanța urmează să constate nulitatea cererii formulată în dosarul_/231/2015 al Judecătoriei Focșani de petentul condamnat.
În baza art. 275 alin. (2) proc. pen. condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu (A. O. E. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2813/2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată nulitatea contestației la executare înregistrată la nr._, formulată de petentul-condamnat C. M. A. (fiul lui C. D. și J., născut la data de 12.08.1982 în localitatea V., județul Hunedoara, CNP_, domiciliat în municipiul Timișoara, ..A34, ., județul T.) în prezent aflat în P. Focșani.
Onorariul avocatului din oficiu (A. O. E. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2813/2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., obligă petentul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
H. L. U. G.
Red. L.H.. / Dact. G.U.
16.11.2015/ 5 ex
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 2255/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|