Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1490/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1490/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 15-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1490

Ședința publica din data de 15.07.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: B. MĂNDICA

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. L. G. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul condamnat C. D. – F. (fiul lui I. și D., născut la data de 21.04.1989, în prezent aflat în stare de deținere în P. R.), având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentul condamnat, apărătorul desemnat din oficiu, av. D. C., cu delegația nr. 1544/23.06.2015 emisă de Baroul V., depusă la fila 25 din dosarul cauzei, lipsă fiind petentul condamnat.

Procedura de citare nu este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței viciul de procedură cu petentul care, aflat în stare de deținere în P. R., nu a fost prezentat la acest termen de judecată, iar la dosarul cauzei au fost depuse relațiile solicitate Judecătoriei Sectorului 1 București și Centrului de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ V., după care,

Apărătorul desemnat din oficiu al petentului învederează instanței că la termenul de judecată anterior acesta din urmă a fost prezent.

Instanța, din oficiu, pune în discuție competența teritorială in soluționarea prezentei cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, arată că instanța urmează să dispună în acest sens. Arată că a răspuns din oficiu.

Instanța rămâne in pronunțare cu privire la competența teritorială în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ 72015 petentul condamnat C. D. F. a formulat contestație la executare, solicitând deducerea din pedeapsă a 11 zile executate.

La termenul de judecată din data 15.07.2015, instanța de judecată, din oficiu, a pus în discuție competența teritorială a Judecătoriei Focșani, determinat de obiectul cererii cu care a fost investită și situația petentului C. D. F. care se află încarcerat în P. R..

Cu privire la competența teritorială, instanța reține că, potrivit art. 598 alin. 2 NCPP, ,,în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută al art. 597 alin. (1) sau (6)”, respectiv, la instanța de executare (potrivit art. 597 alin. 1) sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere (art. 597 alin. 6).

Astfel, având în vedere că petentul se află in stare de deținere in P. R., instanța va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța competentă teritorial, in baza considerentelor legale expuse.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 50 C.proc.pen. va dispune trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența soluționării cauzei penale având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul condamnat C. D. – F. (fiul lui I. și D., născut la data de 21.04.1989, în prezent aflat în stare de deținere în P. R.) in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Onorariul avocatului din oficiu (av. D. C., cu delegația nr. 1544/23.06.2015) către Baroul de Avocați Focșani in sumă totală de 100 de lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015.

Președinte, Grefier,

B. MĂNDICA G. A.

Red. B.M. 21.07.2015 /

Tehnored. – G.A. 21.07.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1490/2015. Judecătoria FOCŞANI