Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 1472/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1472/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 13-07-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1472

Ședința publica din data de 13.07.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: B. MĂNDICA

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpații B. I. (fiul lui A. și F., născut la data de 03.01.1991 în Focșani, județul V., cetățenie română, domiciliat în comuna Vîrteșcoiu, ., CNP_, studii medii) și Z. M. D. (fiul lui M. și Ilenuța, născut la data de 06.12.1984 în Focșani, județul V., cetățenie română, studii medii, domiciliat în Focșani, ., ., județul V., CNP_) trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 46/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. pentru infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen., cu referire al art. 308 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.

Dezbaterile orale au avut loc in ședința publică din data de 26.06.2015 și au fost consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 10.07.2015, iar apoi a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 46/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. I. și Z. M. D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 295 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 308 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în cursul lunii noiembrie 2014 au sustras produse din carne din gestiunea pe care o administrau în calitate angajați ca distribuitori la . SRL Focșani.

Cauza a urmat procedura Camerei Preliminare în timpul căreia inculpații nu au formulat cereri și nu au invocat excepții, acestea nefiind invocate nici din oficiu. Prin urmare, prin Încheierea din 15.05.2015, Judecătorul de Cameră Preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penale și a dispus începerea judecății.

Analizând probele administrate în cauză pe care inculpații și le-au însușit și pe baza cărora au solicitat judecarea cauzei, recunoscându-și vinovăția, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpații B. I. și Z. M. D. au lucrat la . SRL Focșani, primul în calitate de manipulant, iar al doilea ca șofer, pe o autoutilitară.

Inculpatul B. I. se ocupa de preluarea produselor din carne pe care le livra CARNIPROD Tulcea către . SRL Focșani și distribuirea acestor produse la diverși agenți economici.

În diverse ocazii, inculpatul B. I. a înnoptat în depozitul . SRL, ocazie cu care îi ajuta pe alți angajați să pregătească marfa ce urma să fie livrată a doua zi de către inculpat, împreună cu coinculpatul Z. M. D..

Profitând de neatenția colegilor săi, de câteva ori, inculpatul introducea în frigiderele în care rămâneau produsele din carne pregătite pentru livrarea de a doua zi, și alte produse necântărite pentru care nu era astfel necesar să se întocmească documente de ieșire.

Aceste produse au fost comercializate de inculpatul B. I., împreună cu coinculpatul Z. M. D. agentului economic ., care avea un punct de lucru în incinta Complexului Comercial Onasis din Focșani.

Banii obținuți din vânzarea acestor produse se împărțeau în mod egal între cei doi inculpați.

În acest mod, în cursul lunii noiembrie 2014, inculpații și-au însușit produse din carne în valoare de_, 67 lei, pe care au vândut-o în condițiile descrise mai sus.

Audiați fiind, amândoi inculpații au arătat modalitatea în care au sustras din gestiune și au comercializat în interes propriu mai multe cantități de produse din carne.

Inculpații au fost de acord să despăgubească societatea comercială la care au fost angajați și care s-a constituit parte civilă cu suma de_,67 lei.

Situația de fapt reținută de instanță rezultă din plângerea penală formulată în cauză, documentele contabile depuse de . SRL Focșani, fișele posturilor inculpaților din care rezultă că aveau răspunderea pentru produsele pe care le livrau și le intrau în gestiune, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.

În drept, fapta inculpatului B. I. de a-și însuși, în interesul său, cu intenție, bunuri, respectiv produse din carne din gestiunea . SRL Focșani, pe care o administra în calitatea sa de manipulant, în mod repetat, în cursul lunii noiembrie 2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de delapidare, prev. de art. 295 C.pen. rap. la art. 308 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.

În drept, fapta inculpatului Z. M. D., de a-și însuși, în interesul său, cu intenție, bunuri, respectiv produse din carne din gestiunea . SRL Focșani, pe care o administra în calitatea sa de șefor, în mod repetat, în cursul lunii noiembrie 2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de delapidare, prev. de art. 295 C.pen. rap. la art. 308 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.

La individualizarea pedepselor ce va aplica inculpaților pentru infracțiunile comise, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., respectiv gradul de pericol social, valoarea prejudiciului, scopul urmărit de inculpați și anume satisfacerea unor interese personale, precum și lipsa de antecedente penale și faptul că inculpații au conduite sociale corespunzătoare, față de care le va aplica pedepse orientate către minimul special, rezultat prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen., în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.

Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților în raport de conduita anterioară a acestora.

Va obliga inculpații să respecte măsurile de supraveghere obligatorii și să presteze zilele de muncă neremunerată în folosul comunității, aceasta fiind, de asemenea, o obligație imperativă.

În ce privește acțiunea civilă exercitată în cauză, instanța o apreciază întemeiată, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale solidare: existența unor fapte penale comise cu vinovăție de către inculpați care au avut drept consecință crearea unor prejudiciu cert în patrimoniul . SRL Focșani.

De altminteri, inculpații au fost de acord să plătească despăgubirile solicitate în cuantumul precizat.

Pentru garantarea plății acestor despăgubiri, în timpul urmăririi penale s-a instituit un sechestru asigurator asupra unui automobil, proprietatea inculpatului Z. M. D., măsură pe care instanța o apreciază întemeiată în continuare până la achitarea despăgubirilor solicitate.

Prin urmare, instanța va menține sechestrul asigurător asupra autoturismului proprietatea inculpatului, automobil aflat în acest moment în custodia numitului P. M..

Văzând și dispozițiile art. 275 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpații B. I. (fiul lui A. și F., născut la data de 03.01.1991 în Focșani, județul V., cetățenie română, domiciliat în ., CNP_, studii medii) și Z. M. D. (fiul lui M. și Ilenuța, născut la data de 06.12.1984 în Focșani, județul V., cetățean român, studii medii, domiciliat în Municipiul Focșani, ., ., județul V., CNP_) pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 308 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen. la câte 1 an și 4 luni închisoare fiecare.

În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenelor de supraveghere de câte 2 ani.

Obligă inculpații să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a – e și alin. 2 lit. b C.pen.:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune V. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate se către Serviciul de Probațiune V. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Obligă inculpații să presteze câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Focșani, județul V. (pentru inculpatul Z. M. D.) și la Primăria Vîrteșcoiu, . (pentru inculpatul B. I.).

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.pen. și art. 96 C.pen.

Admite acțiunea civilă promovată în cauză.

Obligă inculpații în solidar la_,67 lei despăgubiri civile către partea civilă . SRL Focșani.

Obligă fiecare inculpat la câte 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.07.2015.

Președinte,Grefier,

B. MĂNDICA G. A.

Red. B.M. 23.07.2015 /

Tehnored. – G.A.23.07.2015/Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 1472/2015. Judecătoria FOCŞANI