Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2677/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 18-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 2677

Ședința publică din data de 18.12.2015

Președinte: C. C. C.

Grefier: C. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. D. D.

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP) formulată de petentul condamnat G. A., fiul lui I. și I., născut la data de 23.08.1989, în prezent aflat in stare de detenție în Penitenciarul Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică a lipsit petentul condamnat.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu petentul-condamnat, prin neprezentarea acestuia în fața instanței, prezența sa fiind obligatorie.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, că pricina este la primul termen de judecată și că la dosar a fost înaintată cerere de retragere a cererii care face obiectul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea cererii.

Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

I N S T A N T A

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată la această instanța la numărul_, petentul condamnat G. A., fiul lui I. și I., născut la data de 23.08.1989, a formulat contestație la executare.

În drept petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.

La termenul de judecată cu procedura completă, respectiv la termenul din data de 18.12.2015, petentul condamnat a declarat că înțelege să își retragă cererea formulată.

Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal, și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea cererii.

În baza art. 275 alin. (2) proc. pen. condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat, în sumă de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare înregistrată la nr._, formulată de contestatorul G. A., fiul lui I. și I., născut la data de 23.08.1989, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015

Președinte, Grefier,

C. C. C. C. S.

Red. CCC/28.12.2015

Tehnored. CS/28.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2677/2015. Judecătoria FOCŞANI