Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1660/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1660/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 10215/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 1660

Ședința publică din data de 09 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier T. D.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

a fost reprezentat de Procuror V. A. M.

La ordine pe rol fiind solutionarea propunerii pentru liberarea condiționată formulată de către P. Focșani, Cartier M., județul V., privind pe condamnatul B. F., fiul lui L. si S., născut la data de 18.03.1985 in oraș B., judetul B., CNP_, cu domiciliul in oraș R., ..154, judetul N., în prezent deținut in P. Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns condamnatul B. F. personal aflat în stare de detinere și asistat din oficiu de avocat D. D. cu delegatie de substituire pentru avocat A. D. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.2173/08.09.2015 emisă de Baroul V..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care invederează că procedura este legal indeplinită, cauza se află la primul termen de judecata, după care:

Se prezintă avocat D. D. cu delegatie de substituire pentru avocat A. D. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2097/31.08.2015 emisă de Baroul V. pentru condamnatul B. F. luând legătura cu acesta cu incuviintarea instantei, precizând că nu are alte probe de solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public precizeaza că nu are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvântul, fata de propunerea comisiei, pune concluzii de admitere a cererii.

Av. D. D. pentru petentul condamnat B. F. având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii, având in vedere că sunt indeplinite cumulativ conditiile prev. de art. 59 C.pen. . A răspuns din oficiu.

Petentul-condamnat B. F. având ultimul cuvânt, solicită admiterea .

Instanta retine cauza in pronuntare la sfârsitul sedintei de judecata.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr._ Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani a propus liberarea condiționată a condamnatului B. F., întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal anterior.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că:

Condamnatul B. F., se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare, aplicata prin sentinta penală nr. 24/2011, pronunțata de Tribunalul B., pentru săvârșirea infracțiunii privind prevenirea si combaterea traficului de persoane (L.678/2001).cu executare în regim de detenție.

Potrivit art. 59 Cod penal cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat dacă a executat cel puțin două treimi din pedeapsă, a avut un comportament corespunzător, a fost stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Executarea pedepsei a început la data de 14.09.2012 și urmează să expire la data de 11.08.2017, așa cum rezultă din procesul verbal nr.431/01.09.2015 emis de P. Focșani.

Tot din acest proces verbal rezultă că deținutul B. F. a executat de la 14.09.2012 până la 01.09.2015 un număr de 1083 zile închisoare. A executat 33 zile de arest preventiv.

Ca urmare a muncii prestate, se consideră executate 101 zile, deci în total a executat 1217 zile, ceea ce reprezintă mai mult de două treimi din durata pedepsei respective.

Rezultă din dosar că în perioada detentiei a manifestat un comportament in general corespunzător fata de normele institutionale. A fost inclus la activităti lucrative. A participat la programul de formare profesională organizat in penitenciar, obtinând calificarea in meseria de „Frizer”, precum si la programe si activităti socio-educative. A fost sanctionat disciplinar o dată si recompensat de 7 ori (dintre care 1 cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior). Beneficiază de suport moral si material din partea mediului familial.

Comisia a considerat că deținutul poate fi liberat condiționat, acesta aflându-se la prima analiză în fața comisiei de propuneri de liberare condiționată.

Instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal, există suficiente premise că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei fiind astfel atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei sunt îndeplinite astfel încât acesta să se încadreze în viitor într-o viață normală în afara câmpului infracțional.

Astfel, prin comportamentul avut pe timpul executării pedepsei, condamnatul a demonstrat că își însușește scopul preventiv și educativ al acesteia așa încât să poată fi reintegrat în societate, gravitatea faptei comise neconstituind un impediment la acordarea beneficiului liberării condiționate deoarece aceasta a fost avută deja în vedere la individualizarea pedepsei pe care o execută.

Având în vedere cele reținute în procesul verbal și în referatul privind caracterizarea deținutului, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 C.p., instanța, în temeiul art. 587 alin.1 N.C.p.p, urmează a admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani și va dispune liberarea condiționată a condamnatului, atrăgându-i atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 61 C.p.

În temeiul art. 275 Cod proc. penală, onorariul apărătorului oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. 2 Cod proc. penală condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiționată a condamnatului B. F., fiul lui L. si S., născut la data de 18.03.1985 in oraș B., judetul B., CNP_, cu domiciliul in oraș R., ..154, judetul N., în prezent deținut in P. Focșani, din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicata prin sentinta penală nr. 24/2011, pronunțata de Tribunalul B., pentru săvârșirea infracțiunii privind prevenirea si combaterea traficului de persoane (L.678/2001).

Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art.61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiționate.

Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 44/2012 emis de Tribunalul B..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu (avocat A. D. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.2173/08.09.2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2015.

Președinte,Grefier,

L. D. T. D.

Red.L.D./Tehnodact.T.D.

Ex.nr. 5/ 11.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1660/2015. Judecătoria FOCŞANI