Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1290/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1290/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-06-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1290
Ședința publică din data de 12.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
Președinte: C. C. C.
Grefier: C. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani – a fost reprezentat de procuror A. D. Dragovici
La ordine pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de liberare condiționată (art. 587 C.p.p.) formulată de petentul I. F. D., fiul lui R. și Anișoara, născut la data de 14.02.1992 în oraș Drobeta T. S., jud. M., CNP_, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică au răspuns petentul-condamnat, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. V. Zenaida, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1387/05.06.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare, că pricina este la al doilea termen de judecată și că au fost înaintate relațiile solicitate de instanță la termenul de judecată anterior, după care;
Apărătorul petentului-condamnat, cu permisiunea instanței, ia legătura cu acesta. Ulterior, aduce la cunoștința instanței că petentul își menține cererea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată, întrucât aceasta a fost prematur formulată, fracția de pedeapsă nefiind executată.
Apărătorul petentului-condamnat, având cuvântul, susține că în raportul Comisiei de liberări condiționate este expus cuantumul zilelor efectuate și fracția de pedeapsă. Relatează că petentul a executat 981 de zile, iar în total zile câștigate sunt în număr de 1011. Solicită ca instanța să țină cont că în opinia petentului, ar trebui să fie recompensat pentru munca prestată și să se pronunțe în consecință.
Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, susține că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul condamnat I. F. D., fiul lui R. și Anișoara, născut la data de 14.02.1992 în oraș Drobeta T. S., jud. M., CNP_ a formulat cerere de acordare a beneficiului liberării condiționate, fără a exista și o propunere în acest sens formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.
În motivarea cererii a arătat că îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 C.p., motiv pentru care solicita liberarea sa condiționată.
Petentul a fost legal citat, prin administrația locului de detenție și, din oficiu, au fost solicitate relații de la Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani pentru a se stabili dacă situația petentului-condamnat în ce privește acordarea liberării condiționate a fost discutată în cadrul Comisiei, în caz afirmativ urmând să se înainteze procesul-verbal al acestei comisii din care să rezulte fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, conduita persoanei condamnate pe perioada detenției, eforturile acesteia pentru reintegrare socială precum și antecedentele sale penale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin sentința penală nr. 2417/2013 pronunțată de Judecătoria Focșani inculpatul I. F. D. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare (pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev de art. 209 din Codul penal din 1968), cu executare în regim de detenție, conform mandatului de executare nr. 2719/2014.
Potrivit art. 59 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituția României, cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 ( două treimi ) din pedeapsă, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Din procesul-verbal nr. 294/09.06.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focsani rezultă că executarea pedepsei a început la data de 02.10.2012, iar până la data de 09.06.2015 condamnatul I. F. D. a executat un număr de 981 zile, are câștigate ca urmare a muncii prestate un nr. de 30 zile, având astfel un total de 1011 zile executate si câștigate.
Pentru îndeplinirea condiției privind fracția executată de cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă și pentru a deveni astfel propozabil în vederea discutării în Comisia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute un număr de 1136 zile, nefiind îndeplinită astfel fracția prevăzută de art. 59 alin 1 Cod penal din 1969.
Așa cum rezultă din procesul-verbal și caracterizarea nr. 294/09.06.2015 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focsani, condamnatul nu poate fi liberat condiționat întrucât nu a executat fracția de pedeapsă prevăzută de art. 59 din Codul penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă
Având in vedere cele mai sus expuse, se va respinge cererea petentului condamnat I. F. D. ca neîntemeiată, întrucât, nu a executat fracția prevăzută de lege.
Cu privire la termenul de reiterare ce urmează a fi fixat, în baza 587 alin. 2 din Cod pr. pen., instanța, va fixa termenul 10.11.2015 după expirarea căruia ceruia va putea fi reînnoită si va fi pusă din nou în discuție eventuala liberare condiționată a petentului condamnat.
În baza art. 275 alin. (2) Cod pr. penală petentul condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare avansate de stat, în sumă de 150 lei, incluzând și onorariul apărătorului din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată înregistrată sub nr._ formulată de petentul condamnat I. F. D. fiul lui R. și Anișoara, născut la data de 14.02.1992 în Oraș Drobeta T. S., jud. M., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 587 alin. 2 din Cod pr. pen., fixează ca termen după care cererea va putea fi reînnoită data de 10.11.2015.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat V. Zenaida, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1387/05.06.2015 emisă de Baroul V.) în cuantum de 100 lei rămâne în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. C. C. C. S.
Red. CCC/17.06.2015
Tehnored. CS/03.07.2015
← Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Sentința nr. 1338/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1305/2015.... → |
---|