Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1366/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 22-06-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1366

Ședința publica din data de 22.06.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: M. D.- Judecător

Grefier: I. M. B.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat S. A. D., fiul lui G. și V., născut la data de 1.04.1978, in prezent deținut in P. Focșani, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns petentul condamnat, personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. S. M., care depune la dosar delegația nr. 1498/18.06.2015 emisă de Baroul V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că pricina se află la primul termen de judecată și că au fost înaintate la dosar relațiile solicitate, după care,

Petentul condamnat S. A. D. arată că își retrage cererea formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul in dezbateri.

Față de precizările condamnatului, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de manifestarea de voință a petentului în sensul retragerii cererii formulate.

Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului care și-a retras cererea formulată.

Petentul condamnat solicită să se ia act de retragerea cererii formulate.

Instanța reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANTA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._, petentul condamnat S. A. D., fiul lui G. și V., născut la data de 1.04.1978, in prezent deținut in P. Focșani, a formulat contestație la executare, solicitand reducerea pedepsei pe care o are de executat și aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cpp.

La termenul de judecată cu procedura completă, respectiv la termenul din data de 22.06.2015 petentul condamnat Ș. A. D. a declarat că înțelege să își retragă cererea formulată.

Având în vedere principiul dreptului parții de a dispune asupra cererii formulate, aplicabil și în materia dreptului penal, și luând act de manifestarea de voință a condamnatului, instanța urmează să ia act de retragerea cererii.

In baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art.597 alin.1, art598 alin.1 C.p.p. ia act ca contestatorul condamnat SOLOGAN A. D., fiul lui G. si V., nascut la data de 01.04.1978 in Bucuresti sector 2, in prezent detinut in P. F. a renuntat la solutionarea contestatiei la executare formulata in aceasta cauza.

In baza art.275 alin.2 C.p.p. obliga contestatorul la plata sumei de 145 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, din care, 100 lei constituie onorariu pentru avocat oficiu S. M., cu delegatia nr.1498/2015, eliberata de Baroul de Avocati V., cheltuieli ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror si petent.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

M. D.- judecător I. M. B.

Red. D.M. 25.06.2015 /

Tehnored. –IMB . 25.06.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria FOCŞANI