Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2733/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2733/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 2733
Ședința publica din data de 28.12.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN
PREȘEDINTE: B. MĂNDICA
Grefier: G. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.
Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul condamnat M. S. (fiul lui G. și V., născut la data de 07.08.1992, in prezent detinut in P. Focsani), având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședință public a răspuns petentul condamnat M. S., personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. C. A., care depune delegația nr. 3311/28.12.2015 emisă de Baroul V., la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate Penitenciarului Focșani, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul in dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat, având cuvântul, față de înscrisurile comunicate de P. Focșani din care rezultă că petentul este propozabil pentru liberare condiționată după data de 26.11.2018, lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește admisibilitatea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii, având în vedere că petentul nu a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
Petentul condamnat M. S., având ultimul cuvânt, arată că înțelege să-și retragă cererea formulată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._ petentul condamnat M. S. a formulat cerere de liberare condiționată cu motivarea că îndeplinește condițiile pentru aceasta.
Prin adresa nr. B3_/PFVN/24.12.2015 emisă de P. Focșani s-a comunicat că petentul M. S. devine propozabil pentru a fi discutat în Comisia de liberări condiționate la data de 26.11.2018.
Potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969, art. 60 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei in cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin ¾ in cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul este stăruitor in muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Având în vedere că petentul M. S. nu a executat fracția din pedeapsă prevăzută de lege, precum și condițiile prevăzute în mod imperativ și cumulativ de art. 59 C.pen. 1969 ca lege penală mai favorabilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul M. S..
Văzând și disp. art. 274 și urm. C.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de petentul M. S. (fiul lui G. și V., născut la data de 07.08.1992, în prezent aflat în stare de deținere în P. Focșani).
Onorariul avocatului din oficiu (av. C. A., cu delegația nr. 3311/28.12.2015 emisă de Baroul V.) in sumă de 130 de lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Obligă petentul la 20 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.12.2015.
Președinte, Grefier,
B. MĂNDICA G. A.
Red. B.M. 11.01.2016 /
Tehnored. – G.A. 11.01.2016/Ex.5
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 746/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2730/2015.... → |
---|