Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1218/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1218/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 03-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1218
Ședința publică din data de 03 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier T. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
a fost reprezentat de Procuror M. D.
La ordine pe rol fiind solutionarea contestatiei conform art. 104 din Legea nr.254/2013, formulată de persoana condamnată M. S.- M., fiul lui G. si A., născut la data de 03.07.1989 in loc.Umbrăresti, judetul Galati, in prezent aflat in stare de detentie in Penitenciarul Focsani, impotriva incheierii nr.167/21.04.2015 pronuntata de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focsani in dosarul nr.156/2015.
La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns condamnatul M. S. M. personal aflat în stare de detinere, lipsă fiind reprezentantul intimatului Penitenciarul Focsani.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care invederează că procedura este legal indeplinită, a fost atasat dosarul administrativ nr.156/2015 al Penitenciarului Focsani, cauza de află la primul termen de judecata, după care:
Petentul M. S. M. interpelat fiind, precizează că nu are cereri de formulat sau probe de solicitat.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază că, contestatorul a săvârsit abaterea disciplinară retinută in sarcina sa, iar sanctiunea a fost corect individualizată, solicită respingerea contestatiei ca neintemeiată,
Petentul condamnat M. S. M. având cuvântul, precizează că a fost la inmormântarea tatălui său. Recunoaste că a gresit. Datorită oboselii si a necazului suferit a consumat 3 pahare cu vin in ziua respectivă cand a ajuns acasa. A considerat că nu va iesi pana a doua zi cand va ajunge in penitenciar. Nu a creat probleme, nu a fost in stare de ebrietate. S-a prezentat la ora stabilită de penitenciar. Solicită admiterea cereri, invederând că mai are 4 luni pana la comisie.
Instanța constată dosarul in stare de judecata și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANTA
Asupra cauzei penale de fata;
Prin cererea inregistrată la nr._, condamnatul M. S. M. a formulat contestatie impotriva incheierii nr.167/21.04.2015 a judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Focsani.
In motivarea cererii a arătat că la data de 26.03.2015. a fost plecat in permisie 24 de ore la inmormântarea tatălui său, la care a vegheat cu toată lumea. Datorită acestui necaz, a consumat 3 pahare de vin acasa, după inmormântarea tatălui său, nu le-a consumat in bar sau in locuri publice, la plecarea sau la venirea sa in penitenciar. Fiind nedormit si nemâncat de mai multe zile, la testul etilotest, a iesit alcool in sânge. Mentionează faptul că s-a prezentat la ora si data stabilită de penitenciar, nu a incălcat regulamentul impus.
Din oficiu, s-a dispus atasarea dosarului nr.156/2015 a penitenciarului Focsani.
Din actele si lucrările dosarului instanta retine următoarea situatie de fapt:
Prin Hotărârea nr.880 din 01.04.2015 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Focsani, petentul a fost sanctionat pentru incălcarea prev. art. 81 lit b si cu „suspendarea dreptului de a primi si cumpăra bunuri, cu exceptia celor de igienă individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petitionare, corespondentă si asistentă medicală, pe o perioadă de 2 (două) luni de zile” din Legea 254/2013.
S-a retinut in sarcina petentului că ,” cu ocazia prezentării din permisiunea iesirii din penitenciar acordată in perioada 26.03.2015 – 27.03.2015, orele 08.00, M. S. M. a fost testat cu aparatul etilotest si s-a inregistrat valoarea de 0,640 gr/l. Detinutul a afirmat că a consumat 3 pahare de vin in data de 26.03.2015 si nu a mai mâncat nimic până a sosit in penitenciar”.
Prin incheierea nr.167/21.04.2015 a judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Focsani, s-a admis in parte plângerea petentul M. S. M. formulată impotriva Hotărârii nr.880 din 01.04.2015 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Focsani. S-a dispus modificarea sanctiunii disciplinare pentru incălcarea obligatiei prev. de art. 81 lit b din Legea 254/2013, respectiv „ suspendarea dreptului de a primi si cumpăra bunuri, cu exceptia celor de igienă individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petitionare, corespondentă si asistentă medicală, pe o perioadă de 2 (două) luni de zile”, in „ avertisment”.
Potrivit angajamentului semnat de către petent la iesirea din penitenciar, la data de 26.03.2015, ora 08.00, acesta s-a angajat, sub rezerva sanctiunii să respecte o . obligatii si interdictii. Astfel este interzisă revenirea in penitenciar sub influenta băuturilor alcoolice.
Fată de cele retinute si având in vedere sanctiunea modică aplicată petentului, instanta constată neintemeiată contestatia, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând si dispozitiile art. 275 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiată contestatia conform art. 104 din Legea nr.254/2013, formulată de persoana condamnată M. S.-M., fiul lui G. si A., născut la data de 03.07.1989 in loc.Umbrăresti, judetul Galati, in prezent aflat in stare de detentie in Penitenciarul Focsani, impotriva incheierii nr.167/21.04.2015 pronuntata de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focsani in dosarul nr.156/2015.
In baza art. 275 alin 2 C.p.p. obligă persoana condamnată să plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronuntată în sedintă publică astăzi 03 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
L. D. T. D.
Red.L.D./Dact.T.D.
Ex.nr. 5/ 15.06.2015
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1228/2015.... → |
---|