Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1604/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1604/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 26-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1604
Ședința publică din 26.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. C.
GREFIER: C. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Focșani - reprezentat de procuror I. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013, formulată de petentul-condamnat DOCUȚĂ C., fiul lui A. și E., născut la 23.05.1992, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal făcut cauzei în ședința publică a răspuns petentul-condamnat, lipsă fiind reprezentantul intimatului Penitenciarul Focșani.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare și că pricina este la primul termen de judecată, după care;
Întrebat fiind, petentul-condamnat susține că este de acord să dea declarație.
Instanța procedează la audierea petentului-condamnat, declarație consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Întrebat fiind, petentul-condamnat susține că nu are probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că din actele medicale depuse la dosar rezultă că D. M. ar fi suferit leziuni la pavilionul urechii drepte, cauzate prin lovire cu palma. Consideră că din probele administrate rezultă că intenția a fost de a-l lovi pe deținutul D. M.. Solicită respingerea contestației formulate.
Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, susține că a lovit în spirit de glumă, așa cum și celălalt deținut l-a lovit.
Instanța rămâne în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul condamnat DOCUȚĂ C., fiul lui A. și E., născut la 23.05.1992, a formulat plângere conform art. 104 alin. 9 din Legea 254/2013 împotriva Încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 347 din 03.08.2015.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Petentul s-a adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate cu o plângere în care a contestat Hotărârea nr. 962 din 22.07.2015 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Focșani prin care a fost sancționat cu „izolare 3 zile”, invocând împrejurarea că a glumit cu numitul D. M., care la rândul său îl lovise cu palma tot în glumă.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea petentului prin Încheierea nr. 347 din data de 03.08.2015, cu motivarea că fapta comisă de petent constituie abatere disciplinară, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele legale și este temeinic aplicată
Având în vedere considerentele reținute în Încheierea contestată de petent, dispozițiile prevăzute de Legea nr. 254/2013, referitoare la drepturile și interdicțiile persoanelor private de libertate, instanța apreciază legală și temeinică Încheierea contestată.
Astfel s-a reținut prin Hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Focșani, nr. 962 din 22.07.2015 că în data de 10.07.2015, în jurul orelor 12.30, deținutul D. M., în timp ce se deplasa către secția E3, venind de la magazinul unității, a afirmat că a fost lovit în zona capului de către deținutul D. C., care se întorcea de la cabinetul stomatologic, incidentul petrecându-se în spațiul tip ecluză, la ..
Deși petentul a susținut în fața Comisiei de disciplină, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și în fața instanței de judecată că l-a lovit pe Deținutul D. M. în glumă, apărarea sa nu poate fi reținută. Pe de o parte declarația petentului este contrazisă de declarația deținutului D. M. și a personalului de supraveghere, iar pe de altă parte considerăm că nu poate fi tolerat un asemenea comportament din partea petentului, care este în executarea unei pedepse privative de libertate, al cărei scop, printre altele este și reeducarea persoanelor în sensul respectării regulilor de conviețuire socială, indiferent de locul unde se află.
Prin comportamentul său petentul D. C. a încălcat prevederile art. 82 lit. a din Legea 254/2013, care interzice exercitarea sau încercarea de exercitare a actelor de violență asupra personalului care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și asupra oricăror alte persoane.
Astfel chiar dacă am reține că petentul l-a lovit pe celălalt deținut în glumă, apreciem că fapta sa tot ar constitui abatere disciplinară, nefiind permis deținuților să se manifeste necuviincios față de ceilalți deținuți ori personalul de supraveghere.
Față de considerentele reținute, instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
În baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., instanța urmează să oblige petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat DOCUȚĂ C., fiul lui A. și E., născut la 23.05.1992, împotriva Încheierii nr. 347/03.08.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Focșani.
În baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.08.2015.
Președinte,Grefier,
C. C. C. C. S.
Red. CCC/02.09.2015
Tehnored. CS/02.09.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1595/2015.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|