Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP. Sentința nr. 783/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 783/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 783

Ședința publică de la 01 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE H. L.

Grefier U. G.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

reprezentat de Procuror A. D. Rîșca

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. F., fiul lui C. și H., născut la data de 01.11.1987 în Slobozia, jud. Ialomița, cu domiciliul în comuna Jariștea, ., CNP_, cetățenie română, studii gimnaziale, necăsătorit,fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.322 alin.1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit inculpatul B. F. și partea vătămată C. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită prin afișare la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul este la șaselea termen de judecată după Camera Preliminară, că procedura de citare este legal îndeplinită, după care;

Instanța pune în discuție dacă se impune sau nu schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 322 alin.1 Noul Cod penal, în infracțiunea prev. de art.290 alin.1 Cod penal din 1969, și Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, susține că, este de acord cu schimbarea încadrării juridice având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse în vechiul Cod penal față de Codul penal în vigoare, respectiv 6 luni-3 ani în actualul cod, 3 luni - 2 ani vechiul Cod penal, alternativ cu amenda penală. Față de limitele de pedeapsă apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice, urmând ca inculpatul să fie condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal anterior. Menține concluziile anterioare în sensul individualizării pedepsei,în sensul revocării suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare ce urmează a fi cumulată aritmetic cu cea din prezenta cauză și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța constată încheiate dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată inclusiv cu privire la schimbarea încadrării juridice.

INSTANȚA

Asupra procesului penal de față;

Prin rechizitoriul nr. 626/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani inculpatul B. F., fiul lui C. și H., născut la data de 01.11.1987 în Slobozia, jud. Ialomița, cu domiciliul în comuna Jariștea, ., CNP_, cetățenie română, studii gimnaziale, necăsătorit,fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, a fost trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.322 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 20.12.2013a încheiat un contract de furnizare de servicii cu .-se de o copie de pe actul de identitate aparținând numitei C. I., fără acordul acesteia.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt;

Inculpatul B. F. a fost prieten cu Ș. A., nepoata numitei C. G. și în acest context a luat din locuința acesteia o copie de pe cartea de identitate aparținând părții vătămate C. I..

Cu această copie a încheiat un contract de furnizare de servicii cu . baza căruia a primit un decodor, un card, o telecomandă și o antenă parabolică.

La data de 16.01.2014, C. G. a primit o factură de la . valoare de 37,03 lei întocmită pe numele fiicei sale C. I., aceasta fiind plecată de mai mult timp în Italia.

C. G., aflând despre copie de pe cartea de identitate luată de B. F., aceasta a sesizat organele de poliție.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor.

În cursul cercetării judecătorești, de asemenea inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Situația de fapt reținută este dovedită cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale respectiv declarațiile martorilor C. G. și Ș. A., din relatările cărora rezultă împrejurările în care inculpatul a intrat în posesia cărții de identitate a părții vătămate după care a efectuat o xerocopie pe care a utilizat-o la încheierea contractului pentru furnizarea de servicii și echipamente cu . de predare primire din 20 decembrie 2013 existent la dosar atestând livrarea decodorului, cardului, telecomenzii și a antenei parabolice.

Declarațiile martorilor și înscrisurile la care s-a făcut referire se coroborează întrutotul cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului astfel încât nu există nicio îndoială cu privire la existența faptei în materialitatea ei.

Potrivit actului de sesizare, fapta inculpatului de a încheia un contract de furnizare de servicii cu .-se de o copie de pe actul de identitate al părții vătămate, fără acordul acesteia, a fost încadrată juridic ca fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiune incriminată în Noul Cod penal de dispozițiile art. 322 alin.1.

Întrucât infracțiunea a fost comisă la data de 20 decembrie 2013, din perspectiva dispozițiilor art.5 Cod penal se impune a fi analizată incidența dispozițiilor legii mai favorabile. Comparând limitele de pedeapsă din noul Cod penal pentru infracțiunea dedusă judecății care prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda ci limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal din 1969 respectiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, instanța constată că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare astfel încât, în temeiul art. 386 C.p.p. va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal.

Deși formal fapta reținută în sarcina inculpatului îndeplinește trăsăturile esențiale ale infracțiunii, în concret, pericolul social pe care îl prezintă nu evidențiază o periclitare importantă a valorilor sociale ocrotite, fiind minim și insuficient pentru a o caracteriza ca infracțiune.

Astfel, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit care nu evidențiază înclinații infracționale deosebite, consecințele concrete pricinuite dar și persoana și conduita inculpatului, instanța apreciază că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care va dispune achitarea în baza art. 10 lit.b/1 C.p.p. și aplicarea unei amenzi administrative în condițiile art.91 Cod penal.

Din procesul verbal de predare primite existent la dosarul de urmărire penală rezultă că o parte din componentele echipamentului furnizat de . restituit.

Cât privește declarația martorei C. G. (pagina 7 din dosarul de urmărire penală) prin care solicită despăgubiri în sumă de 37,03 RON reprezentând contravaloarea facturii telefonice nr._/26.12.2013, dat fiind faptul că aceasta nu are calitate de parte vătămată, nu a făcut dovada calității de reprezentant prin procură notarială și nu în ultimul rând pentru faptul că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu este producătoare de prejudicii, urmează ca eventualele pretenții să fie soluționate separat pe calea acțiunii civile.

Prin urmare, in baz art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. raportat la art. 10 lit. b1 C.p.p. și art. 181 C.p. va achita inculpatul pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecată.

In temeiul art. 18 1al.3 C.p., rap. la art. 91 C.p., va aplica inculpatului o sancțiune administrativă.

În temeiul art.274 alin1. C.p.p. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 386 alin.1 C.p.p. cu referire la art.5 N.C.p. dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin.1 Noul Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal din 1969.

În temeiul art. 10 alin.1 lit.b/1 C.p.p. cu referire la art.11 alin.1 pct.2 lit.a C.p.p. și art. 18/1 Cod penal, achită pe inculpatul B. F., fiul lui C. și H., născut la data de 01.11.1987 în Slobozia, jud. Ialomița, cu domiciliul în comuna Jariștea, ., CNP_, cetățenie română, studii gimnaziale, necăsătorit,fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Noul Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal aplică inculpatului amendă administrativă în sumă de 500 lei.

În temeiul art.274 alin1. C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

H. LenuțaUngureanu G.

Red. H.L./Tehnored. G.U./ex.5/09.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP. Sentința nr. 783/2015. Judecătoria FOCŞANI