Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2533/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 08-12-2015

D._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINTA PENALA NR.2533

Ședința publica din data de 08 decembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE -D. M. – judecator

Grefier J. C.

Ministerul public reprezentat – P. de pe langa Judecatoria Focsani- reprezentant prin procuror I. Batrînu

Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul I. I.(fiul lui I. și L., născut la data de 28.01.1986, în Focșani, jud. V., cu domiciliul în com. Slobozia Bradului ., CNP_, cetățenie română, studii 4 clase, muncitor zilier, fără antecedente penale,) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 5 Cp.

Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 07.12.2015 si au fost consemnate in încheierea de ședința de la termenul respectiv care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.12.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei penale de fata,

Prin rechizitoriu nr.114/P/2014 al Parchetului de pe langa Judecatoria Focsani, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr._/231/2014, inculpatul I. I.(fiul lui I. și L., născut la data de 28.01.1986, în Focșani, jud. V., cu domiciliul în ., CNP_, cetățenie română, studii 4 clase, muncitor zilier, fără antecedente penale,) a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art.192 alin.2 C.p si art.5 C.p. constand in aceea ca, la data de 20.12.2013, in timp ce conducea autoutilitara marca Dacia cu numar de inmatriculare_, pe DN2-E85, in afara localitatii Obrejita, datorita incalcarii dispozitiilor art.41 alin.1 din OUG 195/2002, a produs un accident de circulatie soldat cu decesul numitului S. S. E., pasager al autoutilitarei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele;

Din actul de sesizare al instantei se retine ca situatie de fapt ca, la data de 20.12.2013, in jurul orei 13,45, inculpatul I. I. conducea autoutilitara marca Dacia cu numar de inmatriculare_ pe DN2-E85, in afara localitatii Obrejita, pe sensul de mers Focsani-Buzau, pe banda de langa axul drumului iar in autoutililtara alaturi de conducatorul auto se afla numitul S. S. E..

In zona km 159-800 m I. I. a actionat frana de serviciu, roata stanga spate s-a blocat, creandu-se astfel un dezechilibru in sistemul de franare al autoutilitarei, ceea ce a determinat . catre stanga directiei sale de mers. Astfel, autoutilitara condusa de inculpat a patruns pe contrasens unde a a intrat in coliziune frontala cu autotrenul marca DAF cu numarul de inmatriculare_ condus de martorul Misu C.. In urma impactului a rezultat decesul numitului S. S. E..

Expertiza tehnica auto a confirmat incalcarea de catre inculpat a dispozitiilor art.41 alin.1 din OUG 195/2002 rep. fiind responsabil in totalitate de producerea accidentului iar in Raportul medico-legal de necropsie intocmit de INML ,, M. Minovici” Bucuresti s-a stabilit ca moartea numitului S. S. E. a fost violenta iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, in coditiile unui accident rutier, ca pasager si au legatura directa de cauzalitate cu decesul.

In perioada de verificare a dosarului in Camera preliminara, inculpatul nu a formulat cereri, exceptii, nu a contestat probele administrate la urmarirea penala.

La termenul de judecata in sedinta publica, din data de 20.04.2015, partile vatamate S. V., S. V., S. A. M., S. L. C., S. A. E., S. A. I., S. V., S. I. E., S. I. Fl;orin, S. E., S. A. G., S. I. M., S. A. I., S. M. I., S. E. L., S. C. S., S. T. D. si S. C., reprezentate de avocat ales M. E. au depus cerere scrisa prin care au comunicat instantei ca pretentiile civile pe care le au fata de inculpat vor fi solicitate pe cale separata, civila.

In declaratia data de inculpat la cercetare judecatoreasca, acesta a recunoscut ca in data de 20.12.2013 in timp ce circula pe distanta Focsani - Obrejita la volanul unei autoutilitare marca Dacia, proprietatea lui S. S., ajungand in . jurul orei 15,00 a fost implicat . circulatie datorita unei masini tip TIR care venea din sens opus, pe banda sa de mers, situatie care a impus o virare brusca si . masina avea ca pasager pe S. S. care a suferit vatamari grave, in final decedand. Inculpatul nu se considera vinovat de producerea accidentului iar masina nu avea defectiuni tehnice la sistemul de franare.

La cererea inculpatului a fost ordonata efectuare unei expertize tehnice auto care sa raspunda la urmatoarele obiective; dinamica producerii accidentului de circulatie, regulile de circulatie incalcate si de catre cine, daca accidentul putea fi evitat, prin ce manevre si de care dintre parti; daca a avut vreo influenta patrunderea autovehiculului de pe banda opusa pe banda pe care circula autoturismul condus de inculpat si in caz afirmativ, in ce a constat aceasta.

In raportul de expertiza intocmit de inginer expert Dirdala D. O. s-a stabilit la dinamica producerii accidentului ca pe sensul de mers Focsani-Buzau circulau in ordine autoutilitara Dacia 1304 cu nr._ pe banda a doua a sensului de mers, condusa de catre I. I. si ansamblu de vehicule tractat de autotractorul Renault cu nr._, condus de catre V. V., pe banda de langa acostament.

Pe sensul opus de mers, respectiv Buzau-Focsani circulau in ordine doua autovehicule pe benzile unu si doi, iar in spatele acestora se deplasa ansamblu de vehicule tractat de autotractorul marca DAF, cu numar de inmatriculare_, condus de Misu C..

Cele doua autovehicule care circulau pe sensul Buzau-Focsani, au ocolit un biciclist, astfel incat vehiculul aflat langa axul drumului, respectiv o dubita, a patruns pe sensul opus cu aproximativ 0,7 m, intrand in banda de deplasare a autoutilitarei Dacia 1304 condusa de catre I. I.. Acesta sesizand un pericol in trafic a actionat sistemul de franare a autoutilitarei, a redus viteza acesteia, iar datorita defectiunii tehnice constatate la roata stanga spate care a permis mentinerea unei forte de franare marita la un moment dat la roata respectiva fata de celelalte roti, in conditiile carosabilului umed si a anvelopelor uzate, au determinat ca autoutilitara sa derapeze catre stanga fata de centrul de greutate, intrand in coliziune pe sensul opus de mers cu partea laterala stanga a autotractorului DAF, pana la nivelul rezervorului de combustibil, dupa care auto Dacia a fost rasucita de partea frontala intrand cu coltul dreapta spate in a doua coliziune cu partea laterala stanga a semiremorcii Schmitz, impact in urma caruia s-a produs un alt moment de torsiune a autoutilitarei care a fost proiectata in santul drumului, in pozitia identificata in locul accidentului.

In urma accidentului a rezultat avarierea celor doua autovehicule si decesul pasagerului dreapta a autoutilitarei Dacia 1304, numitul S. S. E..

Conducatorul autoutilitarei I. I. a incalcat prevederile art.7, art.10, art.35 din OUG nr.195/2002 si prevederile art.148 pct.16 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. Accidentul putea fi evitat de catre conducatorul autoutilitarei Dacia 1304, I. I. daca ar fi respectat prevederile legale de mai sus.

Potrivit art.7 din OUG 195/2002 rep.,, Orice vehicul care circula pe drumurile publice trebuie sa corespounda normelor tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si utilizarea conform destinatiei”.

Potrivit art.10 din OUG 195/2002 rep. ,,Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund tehnic, a caror termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat, precum si a celor neasigurate pentru raspundere civila pentru caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie”.

Potrivit art.35 alin.1 din OUG 195/2002 rep, ,,Participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice sau private”.

Art.148 alin.16 din acelasi act normativ prevede ca ,,Se interzice conducatorului autovehiculului sau tramvai sa circule avand montate pe autovehicule anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici…ori sunt uzate peste limita admisa”.

De asemenea, expertul a considerat ca patrunderea partiala pe sensul de mers a autoutilitarei Dacia 1304 de catre un vehicul din sens opus nu a influentat producerea accidentului, insa a putut determina reactia fireasca de franare a autoutilitarei Dacia, Vn.03.WTA, numitul I. I..

Prin incalcarea de de catre inculpat a dispozitiilor legale mentionate mai sus, a atras culpa exclusiva in producerea accidentului, soldat cu vatamarea grava a victimei S. S. E. in urma carora a survenit decesul.

Acest raport de expertiza, este insusit de instanta si apreciat ca fiind complet in ce privesc regulilor de circulatie incalcate de inculpat care au dus la producerea accidentului.

Plansele fotografice efectuate la urmarirea penala redau imagini de la locul accidentului dar si cu pozitionarea si avariile produse celor doua autovehicule implicate in accident.

In cauza au fost prelevate si probe biologice atat de la victima cat si de la conducatorii celor doua autovehicule in vederea stabilirii alcoolemiei in momentul producerii accidentului, rezultatele fiind 0,00.

De asemenea, la urmarirea penala s-a procedat si la cercetarea la fata locului, s-a efectuat verificarea tehnica a aautovehicului condus de inculpat, s-a audiat martorii V. V. si Misu C., acesta din urma fiind implicat in accident si a relatat modalitatea de producere a accidentului.

Probele administrate in cauza, asa cum sunt mentionate mai sus dovedesc ca in data de 20.12.2013, inculpatul I. I. conducea autoutilitara marca Dacia cu numarul de inmatriculare Vn.03.WTA, pe DN.2-E85, avandu-l ca pasager dreapta pe S. S. E., iar prin incalcarea regulilor de circulatie prevazute in art.7,10,35 alin.1 art.148 alin.16 dar si art.41 alin.1 din OUG 195/2002 a produs un accident de circulatie in afara localitatii Obrejita, prin impactarea frontala cu autotrenul marca DAF cu numar de inmatriculare_ condus de martorul Misu C., accident in urma caruia a rezultat producerea de vatamari incompatibile cu viata, pasagerului, care a decedat in S. C. de Urgenta Bucuresti.

Fapta inculpatului produsa din culpa exclusiva intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art.192 alin.2 C.p. ca lege mai favorabila, in baza caruia va fi condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea.

La individualizarea judiciara a pedepsei se vor avea in vedere dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa prevazute in Noul cod penal pentru fapta comisa, gradul concret de pericol social al faptei dat de consecinta grava a acesteia si anume uciderea unei persoane, tinere, fara nici o culpa in producerea acestui eveniment rutier, dar si de persoana inculpatului care a circulat cu un autovehicul cu defectiuni tehnice, echipat necorespunzator, fara sa respecte reguli de circulatie in trafic, dovedind o lipsa de raspundere fata de participantii la trafic, insa nu are antecedente penale, este muncitor ziler, cu un grad redus de instruire scolara, avand absolvita doar scoala primara.

F. de aceste considerente, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 3 ani si 2 luni inchisoare cu executare in regim de detentie, ca singura modalitate de executare pentru ca pedeapsa sa-si atinga scopul preventiv si functiile coercitiv-educative, de exemplaritate.

In baza art.7 din Legea 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat in vederea introducerii profilelor genetice in SNDGJ.

Dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari se va emite mandatul de executare pentru pedeapsa aplicata.

In baza art.25 C.p.p. si art.48-50 din legea 136/1995 modificata, se va admite ca intemeiata actiunea civila intentata de partile civile unitati spitalicesti si in consecinta va obliga pe inculpatul I. I., alaturi de asiguratorul . Bucuresti, catre S. C. DE URGENTA BUCURESTI, la plata sumei de 3620,24 lei, catre S. J. DE URGENTA SF.P. FOCSANI, la plata sumei de 264,70 lei, iar catre S. DE AMBGULANTA J. V., la plata sumei de 697,10 lei, toate cu titlu de despagubiri ivile, cat si la plata dobanzilor legale aferente sumelor calculate de la data producerii prejudiciilor pana la achitarea integrala a debitelor.

Se va lua act ca persoanele vatamata S. V.. S. A. M., S. M. A., S. L. C., S. A. E., STOICN A. I., S. V., S. M., S. I. S., S. I. F., S. E., S. E., S. A. G., S. I. M., S. A. I., S. M. I., S. E. L., S. C. S., S. T. D. si S. C. au declarat ca vor uzita de instanta civila pentru solutionarea laturii civile a cauzei.

In baza art.274 alin.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

Se va lua act ca inculpatul a avut asigurata asistenta judiciara de catre aparator ales.

Vazand si dispozitiile art.408 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

In baza art.192 alin.2 C.p .cu aplic.art.5 C.p. condamna pe inculpatul I. I.,fiul lui I. si L., nascut la data de 28.01.1986 in Focsani, judetul V., cetatenie romana, studii 4 clase, stagiul militar satisfacut, muncitor ziler, fara antecedente penale, domiciliat in comuna Slobozia Bradului, ., CNP-_, la pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de ucidere din culpa. (culpa exclusiva)

In baza art.7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat in vedere introducerii profilelor genetice in SNDGJ.

Dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari se va emite mandatul de executare pentru pedeapsa aplicata.

In baza art.25 C.p.p. si art.48-50 din legea 136/1995 modificata, admite ca intemeiata actiunea civila intentata de partile civile unitati spitalicesti si obliga pe inculpatul I. I., alaturi de asiguratorul . Bucuresti, catre S. C. DE URGENTA BUCURESTI, la plata sumei de 3620,24 lei, catre S. J. DE URGENTA SF.P. FOCSANI, la plata sumei de 264,70 lei, iar catre S. DE AMBGULANTA J. V., la plata sumei de 697,10 lei, toate cu titlu de despagubiri ivile, cat si la plata dobanzilor legale aferente sumelor calculate de la data producerii prejudiciilor pana la achitarea integrala a debitelor.

Ia act ca persoanele vatamata S. V.. S. A. M., S. M. A., S. L. C., S. A. E., STOICN A. I., S. V., S. M., S. I. S., S. I. F., S. E., S. E., S. A. G., S. I. M., S. A. I., S. M. I., S. E. L., S. C. S., S. T. D. si S. C. au declarat ca vor uzita de instanta civila pentru solutionarea laturii civile a cauzei.

In baza art.274 alin.1 C.p.p. obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

Ia act ca inculpatul a avut asigurata asistenta judiciara de catre aparator ales.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, partile civile, persoanele vatamate si inculpat.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 8 decembrie 2015.

Președinte Grefier

M. DoinaJudele C. G.

Red teh. M.D/ 06.01.2016 / 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria FOCŞANI