Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1014/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 1014/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 28-10-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1014/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea doamnei procuror C. Ceașcai, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe contestator N. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns partea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petentul a depus la dosar declarație prin care a arătat că cererea nu îi aparține și nu și-o însușește.

Având în vedere că la prezenta cauză s-a atașat dos.nr._, cerere având aceeași obiect, formulată de aceeași persoană, însă în acesta petentul nu a depus nici o cerere, nu se impune reunirea celor două dosare. Urmează ca dos. nr._ să fie restituit completului inițial învestit cu soluționarea cererii.

Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Față de declarația existentă la dosar a contestatorului, reprezentanta parchetului solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 10.07.2015 sub nr._, s-a formulat contestație la executare în numele persoanei condamnate N. A., fiul lui A. și I., născut la data de 18.05.1978.

Prin adresa înregistrată sub nr._ din 20.07.2015, Penitenciarul Mărgineni a înaintat declarația condamnatului N. A., prin care arată că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de el și nu și-o însușește. (f.7 d.i.)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În drept, din dispozițiile privind executarea hotărârilor penale, cuprinse în C.proc.pen., partea specială, titlul V, rezultă că nu orice persoană poate formula cereri pentru condamnat în faza executării hotărârii penale. Astfel, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că o cerere având ca obiect contestație la executare nu poate fi formulată decât de persoana condamnată, de procuror, sau din oficiu (Biroul de Executări Penale din cadrul instanței). În cazul în care, totuși, cererea a fost formulată de o altă persoană, condamnatul își poate însuși sau nu cererea.

Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că cererea a fost formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă și nu a fost însușită de persoana privată de libertate N. A., instanța urmează a o respinge ca inadmisibilă.

În baza art.275 alin.(3) cheltuielile avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele condamnatului N. A., fiul lui A. și I., născut la data de 18.05.1978.

În baza art.275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V.

Primit: 23.11.2015

Redactat: 23.11.2015

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1014/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC