Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 399/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 399/2015 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 07-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

Sentinta penala Nr. 399/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. D.

Grefier V. É. A.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat B. R. și pe parte civilă E. H.-M. CU D.. ALES LA AV. O. T., parte civilă G. M. E. CU D.. ALES LA AV. O. T., parte civilă S. J. DE URGENTA M. C., parte civilă S. C. J. DE URGENTA TG M., petent S.C A. V. INSURANCE GROUP S.A., având ca obiect ucidere din culpă (art.192 NCP)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 24.03.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare la 02.04.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare la 07.02.2015 încheieri ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C. din data de 04.11.2014, emis în Dosarul nr. 374/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. R., fiul lui F. și I., născut la data de 14.04.1976, în mun. Miercurea C., jud. Harghita, cetățean român, studii - 10 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Mun. Miercurea C., ., ., jud. Harghita, posesor C.I. . nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul, la data de 02.03.2012, în jurul orelor 16,10, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_, pe . Mun. Miercurea C., a surprins și accidentat pe persona vătămată Dotzauer E., care era angajată în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată prin indicator și care, ulterior, la data de 16.05.2012, a decedat în urma complicațiilor.

Ca mijloace de probă sunt indicate în actul de sesizare următoarele: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală nr. A1-46, raport medico-legal de necropsie nr. A3-56/ML/2012, raport de expertiză tehnică auto, declarații suspect/inculpat, alte acte.

Inculpatul a recunoscut în fața instanței acuzațiile lansate împotriva sa, solicitând să fie judecat pe baza procedurii privind recunoașterea învinuirii. Considerând cererea întemeiată, instanța a admis-o.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului, instanța constată cu privire la infracțiunea reținută în sarcina acestei persoane că situația de fapt este identică celei prezentate în rechizitoriu.

Astfel, instanța reține că, la data de 02.03.2012, în jurul orelor 16,10, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Miercurea C. - Biroul Rutier au fost sesizați de ofițerul de serviciu cu privire la faptul că pe . această localitate a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Urmare sesizării, organele de poliție s-au deplasat la fața locului și au constatat că în accident a fost implicat autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul B. R.. Cercetările efectuate au stabilit că inculpatul, în timp ce conducea autoturismul menționat pe . municipiul Miercurea C., a surprins și accidentat pe persoana vătămată Dotzauer E. care se afla angajată în traversare pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată prin indicator. În urma accidentului persoana vătămată a fost transportată cu ambulanța la S. Județean de Urgență Miercurea C. unde i s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, TCCAI, plăgi minime la nivelul pielii păroase a capului și excoriații frontale”, ulterior fiind transferată la S. C. Județean de Urgență Târgu M.. Raportul de constatare medico-legală nr. A1-46, emis la data de 14.05.2012 de S.J.M.L. Harghita, a concluzionat că „numita Dotzauer E. prezintă leziuni traumatice corporale care pot data din 02.03.2012 și s-au putut produce prin lovire proiectare pe suprafețe dure, posibil în condițiile unui accident rutier, victima fiind pieton. Timpul de îngrijire medicală necesar pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite a fost de 90-95 zile, calculate de la data producerii, în caz că nu survin complicații”. Ulterior, la data de 16.05.2012, persoana vătămată Dotzauer E. a decedat. Raportul medico-legal de necropsie nr. A3-56/ML/2012, emis de S.J.M.L. Harghita la data de 18.05.2012, a concluzionat că „moartea numitei Dotzauer E. a fost violentă. (…) Moartea s-a datorat bronhopneumoniei pulmonare apărute ca și complicație în evoluția după un politraumatism prin accident rutier, victima fiind pieton. Leziunile traumatice descrise s-au putut produce prin lovire-cădere pe suprafețe dure, posibil în condițiile unui accident rutier. Între leziunile traumatice și decesul victimei există legătură indirectă de cauzalitate”.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, la data de 02.03.2012, în jurul orelor 16,00, conducea autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_, pe . municipiul Miercurea C.. Ajungând la trecerea pentru pietoni din dreptul magazinului Merkur a acroșat-o pe persoana vătămată care era angajată în traversare și susține că aceasta nu s-ar fi asigurat corespunzător. Imediat după accident a coborât din autoturism și, văzând starea victimei, a apelat SNUAU 112. A recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto care a stabilit că, în momentul impactului, autoturismul condus de inculpat se deplasa cu o viteză de 45-50 km/h. Se reține că inculpatul B. R. a încălcat: prevederile art. 48 din O.U.G. nr.195/2002 („conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”), prevederile art. 123 alin. 1 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 („conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediata apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare”), prevederile art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 („conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător”). Nu se poate reține culpa victimei în producerea accidentului pentru că nu există probe de natură să ateste veridicitatea acestei ipoteze. Nu există martori oculari și această ipoteză nu poate fi confirmată exclusiv pe baza declarației inculpatului și a aprecierilor inserate în raportul de expertiză întocmit în cauză. A concluziona altfel ar însemna că în cazul tuturor accidentelor produse pe trecerea de pietoni, soldate cu moartea victimei, dacă nu există martori oculari care să confirme ipoteza că victima nu s-a asigurat și a contribuit astfel la crearea stării de pericol, ar trebui reținută culpa comună a victimei exclusiv în baza declarațiilor persoanelor inculpate, care, în mod natural, au tot interesul să se disculpe, ceea ce nu poate fi admis în opinia instanței. Sub acest aspect, declarația inculpatului va fi înlăturată, fiind considerată ca dată pro causa.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declarația de recunoaștere dată în fața instanței de inculpat rezultă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

S-a pus în discuție aplicarea art. 5 Cod penal. În forma vechiului Cod penal, în vigoare la data producerii accidentului, fapta inculpatului constituia infracțiunea de “ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal. În ipoteza condamnării potrivit noului Cod penal ar fi necesară aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării. Față de modalitatea de individualizare a pedepselor prevăzute de legile succesive, instanța va reține prevederile în vigoare înainte de 1 februarie 2014 ca fiind mai favorabile inculpatului și va face aplicarea acestora în prezenta speță, considerând că are de comparat dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată a executării din vechiul Cod penal cu dispozițiile referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform noului Cod penal.

Elementul material al infracțiunii de “ucidere din culpă” s-a realizat în momentul în care, prin nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la circulația pe drumurile publice, relevate mai sus, inculpatul a accidentat, din culpă, pe victimă, iar urmarea imediată a fost atinsă atunci când aceasta a decedat.

Din punctul de vedere al laturii subiective, instanța deduce din circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii că inculpatul a comis fapta cu vinovăție în forma culpei, în condițiile art. 19 alin. 2 lit. b din vechiul Cod penal, deoarece nu a prevăzut pericolul de accident atras de nerespectarea regulilor de circulație relevate, cu consecința accidentării victimei, deși avea obligația generală de a conduce cu respectarea normelor de circulație.

Legătura de cauzalitate reiese din întreg probatoriul administrat în cauză. În condițiile producerii accidentului, starea de pericol a fost creată de inculpat.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „ucidere din culpă”, prev. și ped. de art. 178 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal.

Fapta inculpatului este prevăzută de legea penală, a fost săvârșită cu vinovăție de acesta și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind întrunite toate cele 3 trăsături esențiale ale infracțiunii, prevăzute de art. 17 din vechiul Cod penal.

Pentru comiterea infracțiunii, inculpatul va fi condamnat.

Instanța va avea în vedere la dozarea pedepsei faptul că inculpatul a recunoscut învinuirea.

Vor fi avute în vedere limitele prevăzute de lege reduse urmare aplicării în speță a procedurii recunoașterii învinuirii.

Se va avea în vedere pentru dozarea pedepsei și stabilirea modalității de executare inclusiv faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, la stabilirea în concret a pedepsei aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere și faptul că pedeapsa trebuie să fie de natură a asigura reeducarea inculpatului și atingerea scopului prevăzut de art. 52 din vechiul C.pen.

Totodată, vor fi avute în vedere aspectele ce rezultă din raportul de evaluare întocmit pe seama inculpatului de Serviciul de Probațiune Harghita, document potrivit căruia inculpatul este o persoană integrată în comunitate, care și-a asumat răspunderea pentru fapta comisă, a colaborat cu organele judiciare și conștientizează consecințele neatenției sale la volan.

În considerarea celor anterior relevate, instanța, în temeiul art. 396 alin. 2 și 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 178 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal, va dispune condamnarea inculpatului B. R., fiul lui F. și I., născut la data de 14.04.1976, în municipiul Miercurea C., județul Harghita, cetățean român, studii - 10 clase, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., ., județul Harghita, posesor al C.I. . nr._, având C.N.P._, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” (fapta din data de 02.03.2012).

În baza art.71 din vechiul Cod penal, se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64, alin.(1), lit.a), teza a II-a și lit.b) din vechiul Cod penal ca pedeapsă accesorie.

Deoarece s-a creat convingerea că inculpatul, inclusiv față de conduita anterioară a acestuia, indicată de lipsa antecedentelor penale, se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei, îndeplinite fiind și celelalte cerințe prevăzute de vechiul Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat conform dispozițiilor art. 82 din vechiul Cod penal.

Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii inculpatului, instanța reține că aceasta trebuie realizată atât în baza art. 71 din C.pen. și a art. 64 din C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Totodată, instanța reține și prevederile Deciziei nr. 74/2007 a Î.C.C.J., prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza I C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71, alin. 3 C.pen.”.

Astfel, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau față de comportamentul inculpatului.

În aceste condiții, față de natura și gravitatea faptei comise (care nu este aptă să atragă o nedemnitate a inculpatului în sensul participării sale la viața socială prin exercitarea dreptului de vot în alegeri), împrejurările cauzei și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a considerat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege nu este justificată.

De asemenea, având în vedere, prin raportare la criteriile anterior relevate, circumstanțele concrete ale cauzei, care conduc la concluzia existenței unei nedemnități a inculpatului în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, instanța a privat pe inculpat de exercițiul acestor drepturi, conform art. 71 Cod penal, considerând că pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor menționate este justificată de un scop obiectiv și legitim și este o măsură justificată și proporțională.

Cu privire la latura civilă, instanța reține că în cauză s-au constituit părți civile unitățile spitalicești, pentru cheltuielile făcute cu îngrijirea victimei, precum și fiicele victimei, conform înscrisului depus la dosar. Au fost audiați doi martori pentru dovedirea daunelor morale. Martorii au relatat că între părțile civile și victimă exista o legătură afectivă strânsă.

Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției inculpatului), respectiv condițiile stabilite pentru ca fiicele persoanei vătămate să poată deveni eligibile în vederea obținerii despăgubirilor în cazul decesului mamei lor - cu referire la obligația de întreținere existentă între rude în linie directă, conform art. 516 Cod civil, având în vedere, în raport de acțiunile civile exercitate de unitățile spitalicești, și dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța va dispune după cum urmează:

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.1357, art. 1381, art. 1390 și art. 1392 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, va admite în parte acțiunile civile formulate de părțile civile E. H. M. și G. M. E. și, în consecință, va obliga inculpatul la plata despăgubirilor, astfel:

- 612,56 lei, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data constituirii de parte civilă (data de 17.12.2014) până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, către partea civilă E. H. M. (conform solicitării, mai puțin contravaloarea monumentului funerar, pentru care nu s-a prezentat decât o ofertă de preț, nefiind dovedit că ar fi fost efectiv efectuată cheltuiala în discuție);

- câte 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre părțile civile E. H. M. și G. M. E., plus dobânzile legale aferente acestor debite de la data constituirilor de părți civile (data de 17.12.2014) până la data plății efective.

Pentru a decide astfel cu privire la daunele morale, instanța a avut în vedere legătura de rudenie și afecțiunea inerentă existentă între victimă și părțile civile, valoarea lezată și gravitatea acestei leziuni care au afectat într-o măsură importantă părțile civile, persoane care și-au pierdut mama, fiind afectate de moartea victimei, potrivit celor declarate de martorii audiați în cursul judecății. Nu se poate admite existența unei diferențe în ceea ce privește gradul de suferință resimțit de cele două părți civile exclusiv pe baza presupunerii că fiica plecată în străinătate ar fi fost, dată fiind această împrejurare, mai puțin afectată de decesul mamei sale. Sumele solicitate de părțile civile cu titlu de daune morale sunt însă exagerate, în opinia instanței, un cuantum necesar și suficient fiind cel acordat pentru fiecare dintre acestea. Instanța a avut în vedere suferințele psihice la care au fost și sunt supuse părțile civile, dar a ținut cont și de împrejurarea că despăgubirile acordate nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a părților civile și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului. Instanța a acceptat existența unei relații apropiate între părinți și copii, dar a avut în vedere și că natura daunelor morale este una compensatorie, acestea neputând constitui o sursă de îmbogățire fără just temei a părților civile. Instanța a apreciat că valoarea daunelor morale solicitate de părțile civile este exagerată și nerezonabilă, considerând că, în raport de vătămările psihice efectiv suferite de acestea, sumele acordate sunt suficiente pentru acoperirea prejudiciului.

De asemenea, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 și 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Miercurea C., cu sediul în municipiul Miercurea C., .. 2, județul Harghita, și va obliga pe inculpat la plata, către această parte civilă, a sumei de 266 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer E., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plății efective.

Totodată, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 și 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Târgu M., cu sediul în municipiul Târgu M., .. 50, județul M., și va obliga pe inculpat la plata, către această parte civilă, a sumei de_,46 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer E., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plății efective.

În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, se va admite cererea formulată de părțile civile și va fi obligat inculpatul la plata a câte 3673 lei către fiecare dintre părțile civile, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Se va constata că în cauză are calitatea de asigurător de răspundere civilă (parte responsabilă civilmente) S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în .-33, sector 2, București și, pe cale de consecință, în baza art.50 din Legea nr. 136/1995 și Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, va fi obligat asigurătorul la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare menționate mai sus, acordate în favoarea părților civile.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

O copie a prezentei hotărâri se va comunica I.P.J. Harghita - Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. S-a avut în vedere, în acest sens, scopul constituirii Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, astfel cum este acesta consacrat prin art. 1 alin. 1 și alin. 3 lit. a din Legea nr. 76/2008, categoriile de informații conținute ce se înscriu și se prelucrează în baza de date de referință, între care se regăsesc (în opinia instanței, în mod obligatoriu) și cele referitoare la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa la acest act normativ, conform art. 4 alin. 1 lit. b, precum și faptul că prelevarea în cazul condamnării trebuie dispusă de instanță și în cazul pedepselor pentru care s-a dispus suspendarea executării. Totodată, s-a avut în vedere faptul că dispozițiile referitoare la aplicarea facultativă a regulii privind prelevarea nu sunt incidente, în opinia instanței, în situația condamnărilor, pentru că nu au fost menționate în lege și criterii concrete de apreciere în ceea ce privește situația personală a condamnatului sau pericolul concret al infracțiunii comise de acesta, astfel încât să se poată stabili natura juridică a obligației de dispunere a prelevării, respectiv dacă aceasta are un caracter facultativ sau obligatoriu în astfel de ipoteze.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 107 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (50 lei pentru faza de judecată și 57 lei pentru faza de urmărire penală).

Cheltuielile cu interpretul și cu avocatul desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare vor rămâne în sarcina statului. Suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare se va avansa Baroului Harghita din fondul special al Ministerului Justiției.

Se va constata că inculpatul a fost asistat în faza judecății de apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 396 alin. 2 și 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 178 alin. 1 și 2 din vechiul Cod penal, condamnă pe inculpatul B. R., fiul lui F. și I., născut la data de 14.04.1976, în municipiul Miercurea C., județul Harghita, cetățean român, studii - 10 clase, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Miercurea C., ., ., posesor al C.I. . nr._, având C.N.P._, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” (fapta din data de 02.03.2012).

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal.

În baza art. 81 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat conform dispozițiilor art. 82 din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.1357, art. 1381, art. 1390 și art. 1392 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite în parte acțiunile civile formulate de părțile civile E. H. M. și G. M. E. și, în consecință, obligă inculpatul la plata despăgubirilor, după cum urmează:

- 612,56 lei, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data constituirii de parte civilă (data de 17.12.2014) până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, către partea civilă E. H. M. (conform solicitării, mai puțin contravaloarea monumentului funerar, pentru care nu s-a prezentat decât o ofertă de preț, nefiind dovedit că ar fi fost efectiv efectuată cheltuiala în discuție);

- câte 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre părțile civile E. H. M. și G. M. E., plus dobânzile legale aferente acestor debite de la data constituirilor de părți civile (data de 17.12.2014) până la data plății efective.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 și 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență Miercurea C., cu sediul în municipiul Miercurea C., .. 2, județul Harghita, și obligă inculpatul la plata, către această parte civilă, a sumei de 266 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer E., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plății efective.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 1357 și 1381 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Târgu M., cu sediul în municipiul Târgu M., .. 50, județul M., și obligă inculpatul la plata, către această parte civilă, a sumei de_,46 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea spitalizării persoanei vătămate Dotzauer E., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit de la data acordării îngrijirilor medicale până la data plății efective.

În temeiul art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de părțile civile și îl obligă pe inculpat la plata a câte 3673 lei către fiecare dintre părțile civile, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Constată că în cauză are calitatea de asigurător de răspundere civilă (parte responsabilă civilmente) S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în .-33, sector 2, București și, pe cale de consecință, în baza art.50 din Legea nr. 136/1995 și Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, obligă asigurătorul la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare menționate mai sus, acordate în favoarea părților civile.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

O copie a prezentei hotărâri se va comunica I.P.J. Harghita - Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 107 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (50 lei pentru faza de judecată și 57 lei pentru faza de urmărire penală).

Cheltuielile cu interpretul și cu avocatul desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare rămân în sarcina statului. Suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului pentru faza camerei preliminare se va avansa Baroului Harghita din fondul special al Ministerului Justiției.

Constată că inculpatul a fost asistat în faza judecății de apărător ales.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2015.

Președinte,

B. D.

Grefier,

V. É. A.

V.A. 07 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Sentința nr. 399/2015. Judecătoria MIERCUREA CIUC