Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 121/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 121/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 09-04-2015
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința Penală Nr. 121/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Ș.
Grefier M. G. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale formulată de S. I., D. M. și Șochiu C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul S. I., lipsă fiind contestatorii D. M. și Șochiu C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, având în vedere dispozițiile art. 598 alin.2 Cod procedură penală, conținutul mandatelor de executare a pedepsei din cuprinsul cărora rezultă că tribunalul este instanța care i-a condamnat pe contestatori în primă instanță, precum și faptul că aceștia sunt deținuți în prezent în P. Tg-J., invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Novaci, în soluționarea cauzei, și dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra excepției invocate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare, în baza dispozițiilor art. 50 Cod proc pen. în favoarea instanței de la locul unde sunt deținuți contestatorii, corespunzătoare în grad cu instanța care a emis mandatul de executare a pedepsei.
Contestatorul prezent lasă soluția la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Novaci, în soluționarea cauzei, invocată de instanță din oficiu reține următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță, sub nr. dosar_, din data de 10.03.2015, contestatorii S. I., D. M. și Șochiu C., deținuți în P. Tg-J., au solicitat admiterea contestației menționând că se încadrează în textele legale invocate și merită o șansă indubitabilă reparatorie.
Din cuprinsul mandatelor de executare a pedepsei, se reține că Tribunalul București și Tribunalul Argeș sunt instanțele care i-au condamnat pe contestatori în fond.
Potrivit art. 598 alin. 2 C.p.pen., contestația la executare se introduce după caz, la instanța de executare sau la instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Cum în prezent contestatorii se află deținuți în P. Tg J., iar aceștia au fost condamnați în primă instanță de tribunal, instanța apreciază că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Gorj, în a cărui circumscripție se află locul de deținere al contestatorilor, și, pe cale de consecință, că excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Novaci în soluționarea cauzei se vădește a fi întemeiată motiv pentru care urmează să o admită, potrivit dispozitivului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia din urmă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Novaci, în soluționarea cauzei, invocată de instanță din oficiu.
În temeiul dispozițiilor art. 50, raportat la art. 598 alin. 2 Cod proc. penal declină competența de soluționare a contestației la executare în care figurează în calitate de contestatori S. I., D. M. și ȘOCHIU C., în prezent deținuți în P. Târgu J., județul Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj, județul Gorj.
În temeiul art. 275, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, în cuantum de 65 lei avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
Fără cale de atac .
Pronunțată în ședința publică de azi, 09 aprilie 2015.
Președinte, D. Ș. | Grefier, M. G. P. |
Red/Ș.D. Tehnored. I.D.
ex.2
16 Aprilie 2015
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 35/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 110/2015.... → |
|---|








