Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA-JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal – 3161

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1388/2015

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2015

Președinte – CRENGUȚA J. C.

Grefier – D. F.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror P. C..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul ZAICAȘ F. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod Penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul, asistat de avocat ales M. R., în substituirea avocatului ales D. R..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, în baza art. 374 Cod procedură penală, face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, explicând inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și că are posibilitatea să nu dea declarație.

Instanța, aduce la cunoștința inculpatului că are posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată prev. de art. 375 C.p.p., dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.

Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta reținută în sarcina sa și nu dorește administrarea altor probe.

Instanța, în baza art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașată la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat și apărătorul acestuia.

Instanța, pune în discuție solicitarea inculpatului, ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen..

Reprezentantul parchetului, solicită admiterea cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.

Apărătoarea inculpatului, solicită admiterea cererii.

Instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea procedurii simplificate, motiv pentru care în baza art. 375 alin. 2 Cod procedură penală admite cererea inculpatului și dispune ca judecata să aibă loc conform procedurii prev. de art. 375 și urm. C.p.p., raportat la declarația de recunoaștere a inculpatului.

Apărătoarea inculpatului depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 387 alin. 2 C.p.p. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond, conform art. 388 C.p.p..

Reprezentantul parchetului, susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul, care în data de 16.12.2014 a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, fapta fiind dovedită cu probele administrate în cursul u.p.. În consecință, în baza art. 335 alin. 1 C.penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată, cu executare în regim de detenție pe o durată rezonabilă, având în vedere comportamentul acestuia, respectiv că după ce a văzut semnul agenților de poliție a condus în continuare, după care în momentul în care a oprit autoturismul a încercat să se îndepărteze de autoturism. Pe durata executării pedepsei principale, solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal, ca pedeapsă accesorie, iar după executarea pedepsei principale, solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară. Arată că insistă în interzicerea dreptului de a conduce vehicule, având în vedere că a comis fapta după se a absolvit cursurile unei școli de șoferi. În baza art. 274 al 1 C.p.p., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Apărătoarea inculpatului solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată, cu reținerea criteriilor generale de individualizare a pedepsei și cu reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime și, prin urmare solicită aplicarea unei pedepse îndreptată spre minimul special. Ca modalitate de executare, în principal, consideră că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 C.penal privind amânarea executării pedepsei, iar în subsidiar, solicită suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Solicită să se aibă în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, persoana inculpatului, nu are antecedente penale, a recunoscut că nu posedă permis de conducere, este încadrat în muncă, are calificare profesională, că nu s-a produs nici un incident, și că a oprit un pic mai târziu, dar a arătat că cunoscându-și situația s-a panicat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 12.05.2015 - dosar 8052/P/2014 s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului Zaicaș F. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Cod Penal, reținându-secă în data de 16.12.2014, în jurul orelor 17,00, inculpatul a condus pe .. Oradea, jud. Bihor, autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei.

Din conținutul dosarului, examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține următoarele:

La data de 16.12.2014 în jurul orelor 17,00 inculpatul Zaicaș F. C. aflat la volanul autoturismului VW Golf cu nr. de înmatriculare_ și în timp ce rula pe .. Oradea s-a angajat în depășirea neregulamentară a tramvaiului ce se pusese în mișcare din stația situată în dreptul stadionului municipal, manevra fiind observată de lucrătorii de poliție, care i-au solicitat să oprească, însă acesta și-a continuat deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului condus de inculpat sesizând că acesta a oprit pe . magazinului Regiana, inculpatul coborând din autoturism cu intenția de a se îndepărta, însă a fost oprit de agenții de poliție, acesta declarând că nu este posesor al permisului de conducere .

Potrivit adresei nr._/2015 emisă de către Instituția Prefectului jud. Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că inculpatul Zaicaș F. C. nu figurează în evidențe ca posesor permis de conducere.

Pe parcursul cercetărilor, pe baza declarațiilor inculpatului, s-a stabilit că în data de 16.12.2014 în jurul orelor 17,00, acesta a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, pentru a se deplasa la sora sa la spital și nu a oprit la semnalele lucrătorilor de poliție deoarece le-a sesizat târziu și era panicat, întrucât știa că nu posedă permis de conducere.

În cursul cercetării judecătorești, cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reținute prin actul se sesizare al instanței (fila 22), solicitând să se facă aplicarea prevederilor art. 375C.p.p.. Inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii că în cursul zilei de 16.12.2014, dorind să meargă la sora sa care era internată în spital, a făcut o depășire pe o linie dublă continuă, avea viteză, l-a depistat radarul, sens în care un echipaj de poliție a vrut să-l oprească dar acesta nu a oprit, astfel că au pornit în urmărirea sa.

Starea de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: declarația de recunoaștere a inculpatului care se coroborează cu procesul verbal de constatare care nu a fost contestat de către inculpat, cu adresa nr._/2015 emisă de către Instituția Prefectului jud. Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din care rezultă că inculpatul Zaicaș F. C. nu figurează în evidențe ca posesor permis de conducere (fila 23 dosar u.p.), și cazierul judiciar al inculpatului.

Fapta inculpatului Zaicaș F. C. care în data de 16.12.2014, în jurul orelor 17,00, a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe .. Oradea, jud. Bihor, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.penal, text în baza căruia cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a ținut cont de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei comise – inculpatul a circulat pe drumurile publice în condițiile în care nu avea permis de conducere care să îi confirme deținerea cunoștințelor teoretice și practice pentru o astfel de activitate, de împrejurările în care au fost comise faptele, de persoana inculpatului, de faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

Având în vedere infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, instanța apreciază se impune ca pe o perioadă viitoare comportamentul inculpatului să fie monitorizat în vederea prevenirii recăderii și pentru a-l determina pe inculpat să conștientizeze necesitatea respectării rigorilor legii.

În baza art. 67 alin. 1 C. penal va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal, constând în:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice

- dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- dreptul de a conduce autovehicule.

În baza art. 65 alin. 1 C. penal va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, instanța în baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul DGASPC Bihor pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul ZAICAȘ F. C., fiul lui I. F. și F. R., ns. la 21.05.1989 în Oradea, județ Bihor, dom. în Oradea, ., ., ., CNP_, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, la o pedeapsă de:

-1 an închisoare

În baza art. 67 alin. 1 C. penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal, constând în:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice

- dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- dreptul de a conduce autovehicule.

În baza art. 65 alin. 1 C. penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i C. penal.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul DGASPC Bihor pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Crenguța J. C. F. D.

Red C.J.C.

Dact. F.D.

2 ex /02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria ORADEA