Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 691/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 691/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 22-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 691/2015
Ședința publică de la 22 mai 2015
Președinte I. E. S.
Grefier B. T. M.
Ministerul public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pe rol fiind constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 2894/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul S. I., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal
La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 15.05.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 22.05.2015 când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 2894/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 14.04.2015, a fost trimis în judecată inculpatul S. I. pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.
În fapta s-a reținut că, inculpatul S. I. în data de 21.04.2014, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,60 % alcool pur în sânge, a condus un autoturism pe ..
Prin încheierea nr. 467/C.P./2015 din 15.05.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
După începerea judecății, inculpatul S. I. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirile aduse.
În ședința publică din 15.05.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului S. I., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală și necontestate de inculpat și declarația de recunoaștere a inculpatului, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 21.04.2013, în jurul orelor 22.30, inculpatul S. I., care conducea autoturismul VW Golf cu nr. de înmatriculare_, a fost implicat într-o tamponare pe ..
La solicitarea documentelor de către agenții de poliție sosiți la fața locului, inculpatul a declarat că nu are asupra sa nici un act, precum și – în prima fază - faptul că nu el a condus autoturismul, ci un alt bărbat pe care nu-l cunoaște și care după tamponare a fugit. Lucrătorii de poliție au efectuat verificări pentru a afla cine a condus autoturismul, stabilind faptul că proprietarul mașinii, numitul M. I., nu a fost la fața locului. În cele din urmă inculpatul a recunoscut că el a condus autoturismul, de pe . pe . – unde a tamponat două mașini întrucât s-a speriat de un autovehicul ce venea din sens opus - arătând totodată că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acest aspect a fost confirmat pe parcursul urmăririi penale prin adresa nr._/26.03.2014 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Bihor – fila 14 dos.u.p.
Cu ocazia depistării, la ora 23.24, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest . 0434, rezultând valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat (file 15, 16 dos.u.p.). Acesta a declarat că a consumat între orele 19.00 – 20.00 2 litri de bere cu alcool, fără să mănânce nimic.
A fost condus la Serviciul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, din Buletinul de analiză toxicologică nr. 636/22.04.2013 (fila 19) rezultând că la ora 23.43 alcoolemia inculpatului era de 1,60 % alcool pur în sânge, nefiind recoltată a doua probă, datorită refuzului inculpatului, care a luat la cunoștință că astfel nu poate solicita recalcularea alcoolemiei. (proces verbal de constatare – fila 12 dos.u.p.).
Martorii N. F. F., Miko I. și M. I. au declarat că autoturismul condus de inculpat a tamponat alte două mașini, după care inculpatul a dorit să plece de la fața locului, dar a fost oprit de martori. Acesta era băut, deoarece emana miros de alcool și vorbea incoerent, având și un comportament „necorespunzător”. Martorii mai arată că la întrebările polițiștilor, inculpatul nu a recunoscut de prima dată că el a condus, dar apoi a arătat că el a fost șoferul, că nu deține permis de conducere și că a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Audiat în cauză, în cursul urmăririi penale, inculpatul S. I. a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, arătând însă – diferit de cele relatate la momentul depistării - că a condus circa 200 de metri, doar cu intenția de a muta mașina în parcare.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa.
Starea de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii, proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, adresă SPCRPCÎV Bihor; declarații suspect/inculpat, declarații martori.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, instanța apreciază că este legea veche în ceea ce privește inculpatul S. I., având în vedere că tratamentul sancționator al concursului pe legea nouă este mult mai dur decât pe legea veche.
Constatând vinovăția inculpatului S. I., instanța, în baza art.86 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, la o pedeapsă de 10 luni închisoare, iar în baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare.
Se constată că prin S.p.nr. 1118/2013 a Judecătoriei Oradea definitivă la data de 21.10.2013 prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată în perioada 19.05._13, faptele din prezenta cauză fiind comise în concurs cu aceasta.
Astfel, instanța, în baza art. 33 lit.b și art. 36 al.1 cu referire la art. 34 lit. b) Cod penal din 1969 cu aplic.art. 5 Cod penal va contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin S.p.nr. 1118/2013 a Judecătoriei Oradea definitivă la data de 21.10.2013 prin nerecurare, va aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care va mai adăuga un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul S. I. va executa, pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanța va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauză instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal din 1969, perseveranța infracțională, faptele din prezenta cauză fiind comise în concurs cu alte fapte pentru care a fost condamnat, inculpatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și neposedând permis de conducere a pus în pericol viața celorlați participanți la trafic, iar pe de altă parte s-a avut în vedere atitudinea de recunoaștere a a inculpatului, astfel că s-au aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege cu 1/3 ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii.
În baza art 36 al 3 Cod penal din 1969 raportat la art 88 Cod penal din 1969 va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată din 17.06.2013 până la zi.
Va anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza S.p.nr. 1118/2013 a Judecătoriei Oradea definitivă la data de 21.10.2013 prin nerecurare (mandat de executare a pedepsei nr. 1803/2013 al Judecătoriei Oradea) și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu C. M. în cuantum de 200 lei va fi virat din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 2762/2015 emise de Baroul Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
I. În baza art. 5 Cod penal reține că, în ceea ce privește inculpatul, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche.
În baza art.86 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul S. I., fiul lui Ș. și E., născut la data de 23.08.1976 în Oradea, jud. Bihor, cetățenie română, CNP _, domiciliat în Oradea, .. 14/A, ..16, jud. Bihor, în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Satu M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, la o pedeapsă de:
10 luni închisoare
În baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic.art.396 al.10 Cod procedură penală condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană careare o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de:
1 an 2 luni închisoare
În baza art. 33 lit.b și art. 36 al.1 cu referire la art. 34 lit. b) Cod penal din 1969 cu aplic.art. 5 Cod penal contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin S.p.nr. 1118/2013 a Judecătoriei Oradea definitivă la data de 21.10.2013 prin nerecurare, aplică pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care mai adaugă un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul S. I. execută, pedeapsa rezultantă de:
5 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art 36 al 3 Cod penal din 1969 raportat la art 88 Cod penal din 1969 deduce din pedeapsa aplicată perioada executată din 17.06.2013 până la zi.
Anuleaza mandatul de executare a pedepsei emis în baza S.p.nr. 1118/2013 a Judecătoriei Oradea definitivă la data de 21.10.2013 prin nerecurare (mandat de executare a pedepsei nr. 1803/2013 al Judecătoriei Oradea) și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu C. M. în cuantum de 200 lei va fi virat din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 2762/2015 emise de Baroul Bihor.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. E. S. B. T. M.
Red. I.E.S.
Tehnored. B.T.M.
4 ex./ 28.05.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 693/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 710/2015.... → |
|---|








