Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 697/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 697/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. V. Ș.

Grefier M. I. P.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de dl. procuror P. C..

* * * * *

Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. V. E. cercetat pentru săvârșirea de infracțiunilor de delapidare, faptă prev. și ped. de art 295 al 1 cu aplicarea art. 308 din C.pen. și fals in înscrisuri sub semnătura privată, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. 1 C.P.., în dosarul penal nr. 6652/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător din oficiu, av. G. M., lipsă fiind persoana vătămată . SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul celor de mai sus, după care:

Instanța întreabă părțile dacă înțeleg să formuleze alte cereri.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, în baza art. 484 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. V. E..

Solicită stabilirea pedepselor 1 an și 4 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare și respectiv 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată.

Solicită efectuarea concursului și stabilirea pedepsei rezultante de 1 an si 8 luni închisoare și dispunerea pedepselor complementare pe termen de un an.

Totodată, solicită a se dispune amânarea aplicării pedepsei, iar în baza art. 486 alin. 2 C.pr.pen., a se lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Avocata inculpatului, având cuvântul, în baza art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției astfel cum a fost încheiat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.

INSTANȚA

La data de 11.03.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. V. E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata, fapte prevazute si pedepsite de art. 295 alin. 1 cu aplicarea art. 308 cod penal si art. 322 alin. 1 din codul penal, în dosarul penal nr. 6652/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței faptul că inculpatul V. V. E., in calitate de agent de vanzari la ..R.L., in perioada iunie-septembrie 2013, in urma unei intelegeri prealabile cu un alt inculpat, respectiv M. C., angajat si acesta la respectiva societate in calitate de sofer distribuitor, si-a insusit din gestiunea societatii suma de 21.152,55 lei. faptele au fost savarsite prin crearea de catre inculpatul V. V. E. de comenzi fictive, in baza carora au fost emise 31 de facturi fiscale, care au fost folosite de coinculpatul M. pentru a ridica din depozitul societatii mai multe bunuri, respectiv 2390 pachete de tigari marca Marble, 20 pachete de tigari marca Brass, 724 sticle de bere si 96 sticle de apa plata sau minerala. Se mai retine ca ulterior, facturile fiscale au fost falsificate de catre cei doi, prin inserarea in dreptul rubricii “semnatura de primire” a unor serii de carti de identitate fictive si au fost semnate in fals in numele pretinsilor titulari ai acelor carti de identitate, creand astfel aparenta unor operatiuni comerciale reale, in scopul inregistrarii facturilor in contabilitatea societatii angajatoare, si evident pentru a incerca sa ascunda activitatea lor infractionala.

Totodată s-a precizat că situația de fapt de mai sus a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaratiile persoanei vatamate (filele 25,26, 29-35 dos. up), contractul de munca al inculpatului si fisa postului (filele 40, 41 dos. up), nota de constatare nr. 308/24.09.2013 (fila 27 dos. up), chitanta (fila 59-60 dos. up), declaratiile martorilor R. P. (filele 76-79 dos. up) si B. M. (filele 80-83 dos. up), procese verbale (filele 84-87 dos. up), copiile celor 31 facturi (filele 88-118 dos. up), toate dublate de declarațiile date de V. V. in calitate de suspect si inculpat, f. 22-31 dos. up, în care a arătat că recunoaște fapta comisă și este de acord cu încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției (f. 44-57 dos. u.p.).

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr.6652/P/2013.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține ca inculpatul V. V., in calitate de agent de vanzari la S.C. Edrinks.Ro S.R.L., prin crearea unor comenzi fictive, a scos din depozitul societatii angajatoare mai multe bunuri, mai sus aratate, ulterior a falsificat facturile emise de societate, pentru a crea aparenta unor operatiuni comerciale fictive, insa inculpatul a vandut bunurile respective si si-a insusit suma de 21.152,55 lei.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă mai sus în urma analizei coroborate a întregului materialul probator administrat în faza urmăririi penale și constată că inculpatul recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică a acesteia, astfel cum a fost făcută de procurorul de caz.

În drept, faptele inculpatului V. V., mai sus descrise, care, în perioada iunie-septembrie 2013, si-a insusit in mod fraudulos din gestiunea societatii angajatoare ., prin crearea de comenzi fictive si falsificarea facturilor fiscale, mai multe marfuri, in valoare de 21.152,55 lei, pe care le-a valorificat si si-a insusit banii, intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata, fapte prevazute de art. 295 alin. 1 cu aplicarea art. 308 cod penal, pedepsita cu inchisoarea de la 1 an si 4 luni la 4 ani si 8 luni si art. 322 alin. 1 din codul penal, pedepsita cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, savarsite in concurs real de infractiuni, conform art. 38 alin. 1 cod penal.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare sant mai mici de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, cu delegatie de asistenta judiciara la dosar (fila 122 dos. up).

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepselor stabilite si modalitatea de individualizare a pedepsei rezultante cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind legale si totodata suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanța va admite acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. V. E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata, fapte prevazute si pedepsite de art. 295 alin. 1 cu aplicarea art. 308 cod penal si art. 322 alin. 1 din codul penal, în dosarul penal nr. 6652/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea

Prin urmare, in temeiul art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, instanta va stabili in sarcina inculpatului V. V. E., pedeapsa principala de 1 an si 4 luni inchisoare, sub aspectul savarsirii infractiunii de delapidare, faptă prev. și ped. de art 295 al 1 cu aplicarea art. 308 din C.pen si respectiv 1 an inchisoare, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. 1 C P..

Cele doua fapte fiind savarsite in concurs real de infractiuni, in baza art. 38 alin. 1 si art. 39 alin. 1 lit. b din codul penal, instanta va stabilii inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an si 4 luni, pe care o va sporeste cu 4 luni inchisoare, reprezentand o treime din pedeapsa de 1 an inchisoare, care nu se va mai executa ca efect al contopirii, urmand sa stabileasca pedeapsa principala rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare.

In continuare, instanta constata ca sant indeplinite toate conditiile prevazute la art. 83 cod penal, astfel ca va dispune amanarea aplicarii pedepsei rezultante de mai sus, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. va obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă si să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanta constata ca in acordul de recunoastere a vinovatiei, procurorul de caz a aplicat si pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o functie publica. Instanta va inlatura dispozitiile din acordul de vinovatie, referitoare la pedeapsa complementara, avand in vedere ca orice pedeapsa complementara se poate aplica doar pe langa o pedeapsa principala (inchisoare sau amenda penala) efectiv aplicata, ori in speta pedeapsa inchisorii a fost doar stabilita si s-a dispus amanarea aplicarii ei.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen., referitoare la revocarea amanarii aplicarii pedepsei.

Avand in vedere ca cele 31 de facturi fiscale au fost intocmite fictiv de inculpat, instanta constata ca sant false, astfel ca in baza art. 25 alin. 3 si art. 580 cod pr. penala cu referire la art. 112 alin. 1 lit. b cod penal, va anula inscrisurile reprezentand facturi fiscale cu seriile BHXIII si numerele_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_ si_ si va dispune confiscarea lor.

In baza art. 486 alin. 2 cod pr. penala, instanta va lasa nesolutionata actiunea civila.

Avand in vedere ca inculpatului i-a fost desemnat avocat din oficiu, conform art. 272 cod pr. penala, onorariul in suma de 200 lei, cuvenit avocatei G. M., va fi platit din fondurile MJ, in contul Baroului Bihor, conform delegatiei nr. 3074/25.05.2015.

Fiind in culpa procesuala, in baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 484 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul V. V. E., fiul lui V. si F., nascut la data de 19.01.1981, in Beius, Jud. Bihor, domiciliat in com. Soimi, ., Jud. Bihor, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, faptă prev. și ped. de art 295 al 1 cu aplicarea art. 308 din C.pen, (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 4 luni la 4 ani si 8 luni, ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsa cu o treime, conform art. 308 C.pen) si fals in inscrisuri sub semnatura privata, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. 1 C P. (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda).

Stabileste inculpatului V. V. E. (cu datele de mai sus), pedeapsa principala de 1 an si 4 luni inchisoare, sub aspectul savarsirii infractiunii de delapidare, faptă prev. și ped. de art 295 al 1 cu aplicarea art. 308 din C.pen si respectiv 1 an inchisoare, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, faptă prev. și ped. de art. 322 alin. 1 C P..

Conform art. 38 alin. 1 si art. 39 alin. 1 lit. b din codul penal, stabileste inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an si 4 luni, pe care o sporeste cu 4 luni inchisoare, reprezentand o treime din pedeapsa de 1 an inchisoare, care nu se mai executa ca efect al contopirii, urmand sa stabileasca pedeapsa principala rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare.

În baza art. 83 C. pen. dispune amanarea aplicarii pedepsei de mai sus, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Inlatura dispozitiile din acordul de vinovatie, referitoare la pedeapsa complementara.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen., referitoare la revocarea amanarii aplicarii pedepsei.

Conform art. 25 alin. 3 si art. 580 cod pr. penala cu referire la art. 112 alin. 1 lit. b cod penal, constata ca fiind false si in consecinta anuleaza inscrisurile reprezentand facturi fiscale cu seriile BHXIII si numerele_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_ si_ si dispune confiscarea lor.

In baza art. 486 alin. 2 cod pr. penala, lasa nesolutionata actiunea civila.

Conform art. 272 cod pr. penala, onorariul in suma de 200 lei, cuvenit avocatei G. M., desemnata din oficiu pentru inculpat, va fi platit din fondurile MJ, in contul Baroului Bihor, conform delegatiei nr. 3074/25.05.2015.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

R. V. Ș. M. I. P.

Red. Ș.R.V.

Tehnored. P.M.

2 ex/02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 697/2015. Judecătoria ORADEA