Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 241/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 241/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 241/2015
Ședința publică din data de 24 februarie 2015
Președinte – P. S. F. P.
Grefier – A. O. B.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.pr.pen.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul S. K. A. J. care a formulat cerere conform art. 39 din Legea nr. 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin Serviciul Registratură al instanței, P. O. a depus la dosar note de ședință.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că la data de 14.01.2015 s-a înregistrat la Judecătoria O., sub nr. de dosar_, contestația formulată de petentul S. K. A. J., deținut în P. O., împotriva încheierii nr. 297/17.12.2014, pronunțată de judecătorul de supraveghere din cadrul Penitenciarului O. în dosarul nr. 297/B/2014, contestația nefiind motivată, în drept.
În cuprinsul contestației, condamnatul a arătat că dorește să execute pedeapsa în regim semideschis deoarece are executați până în prezent 8 ani, a prestat activități lucrative și are câștigate astfel 132 de zile închisoare, a participat la activități socio-educative, are o singură abatere disciplinară sancționată cu avertisment și are doi copii minori, iar părinții îi sunt decedați.
Din lucrările dosarului înaintat de judecătorul de supraveghere din cadrul P. O., instanța reține următoarele:
Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului O., constituită conform art. 32 din Legea nr. 254/2013 a evaluat situația acestuia în ședința din data de 03.12.2014, iar în urma analizei s-a întocmit raportul nr. 711/03.12.2014, din conținutul căruia rezultă, în esență, următoarele aspecte relevante: condamnatul se află în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 173/2008 a Tribunalului Satu M., în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 183/2008, pentru săvârșirea infracțiunii de omor; executarea pedepsei a început la data de 15.06.2007 și expiră în termen la 14.06.2023, fiind propozabil pentru liberare condiționată la data de 02.02.2019, fapta care a determinat condamnarea fiind aceea că în noaptea de 14/15.06.2007, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a aplicat victimei NI multiple lovituri cu un lemn în partea superioară a corpului, cu consecința decesului acesteia în cursul aceleiași nopți; se află la a opta analiză; fiind repartizat să execute pedeapsa privativă de libertate în regim închis, de la data de 05.12.2013; are o conduită pozitivă, adaptabilitate la nivel mediu, a manifestat interes și a participat la concursuri tematice.
Raportat la toate aceste elemente, comisia în unanimitate, a ținut seama de faptul că din pedeapsa de 16 ani închisoare a executat efectiv 7 ani și 5 luni închisoare, pedeapsa expirând la data de 14.06.2023; de la ultima analiză și până la data discutării nu a fost sancționat, fiind recompensat de 3 ori; a participat la activități educative, nu și la activități productive, dar raportat la cuantumul mare al pedepsei rămase de executat, a hotărât menținerea în regimul închis.
În cuprinsul contestației, condamnatul a arătat că dorește să execute pedeapsa în regim semideschis deoarece are executați până în prezent 8 ani, a prestat activități lucrative și are câștigate astfel 132 de zile închisoare, a participat la activități socio-educative, are o singură abatere disciplinară sancționată cu avertisment și are doi copii minori, iar părinții îi sunt decedați.
Astfel, din actele de la dosar, judecătorul de supraveghere a reținut că petentului, de la data încarcerării - 15.06.2007, până la zi, deținutului i s-a aplicat o singură măsură disciplinară, care a fost ridicată în luna iulie 2013, i s-au acordat alte 15 recompense cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită, nu a mai îndeplinit activități lucrative din luna februarie 2013 și a participat, în perioada de 1 an, care face obiectul analizei, la mai multe activități socio-educative.
Cu toate acestea, judecătorul, în mod corect a reținut că, în ansamblu, conduita deținutului nu este suficientă pentru a fi de natură să determine trecerea în regimul de executare inferior ca grad de severitate, având în vedere că în perioada de 1 an supusă analizei nu i s-au acordat decât patru recompense și acesta nu a participat la activități lucrative și programe socio-educative, dar și comparând durata pedepsei aplicate de instanță, în raport cu partea rămasă din aceasta și cu restul rămas de executat din pedeapsa de 16 ani închisoare (deținutul executând efectiv 2747 zile și a câștigat din munca prestată 132,44 zile considerate ca executate, în total 2879,44 zile închisoare, cu un rest până la analiza în comisia de liberare condiționată de 1504 zile = 4 ani și 1 lună închisoare și cu un rest până la expirarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare), apreciază că restul rămas de executat până la analiza în comisia de liberare condiționată este mult prea mare în raport cu natura și gravitatea infracțiunii pentru care deținutul este condamnat, dar mai ales în raport cu proporțiile în care Legea 254/2013 departajează regimurile de executare, astfel încât din acest punct de vedere nu se justifică în acest moment schimbarea regimului de executare.
În concluzie, instanța reține că în măsura în care petentul își va menține buna conduită, va fi stăruitor în muncă, își va menține interesul în activități și programe cu caracter educativ, se va abține în continuare de la orice încălcare a regulilor de disciplină, potrivit dispozițiilor legale, acesta va fi analizat în mod periodic, iar în funcție de comportamentul său se va hotărî în consecință.
Instanța, față de toate aceste aspecte, reține că încheierea contestată este legală și temeinică și nu se impune desființarea ei întrucât nu sunt îndeplinite cerințele cuprinse în dispozițiile art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, respectiv că restul rămas de executat până la analiza în comisia de liberare condiționată este mult prea mare în raport cu natura și gravitatea infracțiunii pentru care deținutul este condamnat, dar mai ales în raport cu proporțiile în care Legea 254/2013 departajează regimurile de executare.
Pentru aceste motive, instanța, în baza art. 39 alin. 18 din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 597 alin. 2 și 5 C.pr.pen., va respinge contestația formulată de condamnatul S. K. A. J., împotriva încheierii nr. 297 din 17.12.2014, dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului O., pe care o va menține în totalitate.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 39 alin. 18 din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 597 alin. 2 și 5 C.pr.pen., respinge contestația formulată de condamnatul S. K. A. J., fiul lui I. și F., născut la 31.03.1973, CNP_, în prezent deținut în P. O., împotriva încheierii nr. 297 din 17.12.2014, dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului O., pe care o menține în totalitate.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă condamnatul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2015.
Președinte, Grefier,
P. S. F. P. A. O. B.
Red. jud. P.S.F.P
Tehnored. gref. A.B.
3 ex./13.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 238/2015.... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|








