Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 357/2015. Judecătoria PETROŞANI

Sentința nr. 357/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 13-10-2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA PETROȘANI

JUDEȚUL HUNEDOARA

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.357/2015

Ședința publică din data 13.10.2015

Instanță constituită din:

Președinte: PONYICZKY GABRIELA

Grefier: I. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M. C., trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C.pen. actual și art. 37 alin. 1 lit. b din C.pen. anterior.

Procedura a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2015, când au fost formulate concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea formulării de concluzii scrise, a stabilit termen de pronunțare pentru azi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA,

În deliberare, asupra cauzei penale de față, constată:

Prin rechizitoriul din data de 29.19.2014 în dosar nr. 3829/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. C., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C.pen. actual și art. 37 alin. 1 lit. b din C.pen. anterior.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la data de 26.11.2013, inculpatul a condus pe drumurile publice din V. autoturismul marca Ford Cugar, cu nr. de înmatriculare BP1887BX, fără a poseda permis de conducere.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr._ din data de 3 noiembrie 2014.

Prin încheierea din data de 5 decembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3829/P/2013 din data de 29.10.2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani privind pe inculpatul M. C. trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C.pen. actual și art. 37 alin. 1 lit. b din C.pen. anterior, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, în raport cu obiectul sesizării, instanța reține, în fapt, următoarele:

În data de 26 noiembrie 2013, în jurul orei 9.30, un echipaj al poliției rutiere a observat în deplasare pe . localitatea V., pe direcția de mers Petroșani-Lupeni, autoturismul marca Ford Cugar, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare BP1887BX, condus de către inculpatul M. C., persoană despre lucrătorii formațiunii de poliție rutieră cunoșteau faptul că nu posedă permis de conducere, astfel că, pornind semnalele luminoase și sonore ale autovehiculului din dotare, au pornit în urmărirea acestuia și au procedat la oprirea lui, pe . ce inculpatul a virat pe . pe .> Cu prilejul opririi, s-a constatat că la volan se afla inculpatul M. C., acesta declarând că nu are permis de conducere (proces verbal din data de 26 noiembrie 2013 – fila 22-23; declarațiile martorilor C. A. – filele 34 și 80-81 și F. P. F. – filele 35 și 68-69 declarația dată în calitate de suspect de către M. C. la data de 2 iunie 2014 – filele 31-33).

Împrejurarea că inculpatul M. C. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule rezultă și din adresa Instituției Prefectului nr. 2839/03.12.2013 (adresă – fila 24).

În drept, fapta inculpatului M. C. de a conduce, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în data de 26 noiembrie 2013 ora 9.30, pe drumurile publice din localitatea V. (. Preparației și . Ford Cugar, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare BP1887BX – realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data comiterii faptei și respectiv ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. din 2009, în vigoare la data judecării cauzei.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.pr.pen. întrucât, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, a fost săvârșită de către inculpat, cu intenție directă, și constituie infracțiune, instanța va dispune condamnarea inculpatului.

Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 C.pen. din 2009, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, instanța urmează să determine legea penală mai favorabilă inculpatului.

La determinarea legii penale mai favorabile inculpatului, instanța va avea în vedere criteriul aprecierii globale, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M.O. nr. 372/ 20.05.2014 și va proceda la analiza comparativă a dispozițiilor cuprinse în cele două legi penale, în baza următoarelor criterii: conținutul infracțiunii, existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, pedeapsa (natura și limitele acesteia), termenul de prescripție.

Aplicând criteriile enunțate, instanța constată că, sub ambele reglementări penale, fapta inculpatului este prevăzută ca infracțiune, conform celor arătate anterior și nu există, sub niciuna dintre reglementări, vreo cauză care să constituie impediment la exercitarea acțiunii penale.

Cu privire la limitele de pedeapsă, instanța constată că ambele reglementări prevăd aceiași pedeapsă, anume pedeapsa închisorii, de la unu la 5 ani.

Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului, instanța constată că acesta este recidivist în condițiile art. 37 lit. b C.pen. din 1968 și respectiv în condițiile art. 41 alin. 1 C.pen. din 2009, față de pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1001/20.07.2009 pronunțată de Judecătoria D., pedeapsă din a cărei executare inculpatul din prezenta cauză a fost liberat condiționat la data de 14 septembrie 2010 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 476 zile închisoare (fișă de cazier judiciar – fila 36-37 și 95-97).

În raport cu starea de recidivă a inculpatului M. C., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 5 C.pen. din 2009, în cazul recidivei post condamnatorii, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, astfel că, în situația în care inculpatului din cauză i s-ar aplica legea penală nouă, Codul penal din 2009, instanța ar trebui să rețină ca limite speciale de pedeapsă cu privire la inculpat pedeapsa de la 1 an și 6 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare.

Legea penală veche, Codul penal din 1968, reglementează starea de recidivă ca o cauză legală de agravare facultativă a pedepsei, fără a avea astfel incidență asupra limitelor speciale de pedeapsă.

Față de starea de recidivă și pedeapsa anterioară la care a fost condamnat inculpatul, sub ambele legi penale, acestuia nu i s-ar putea aplica decât o pedeapsă cu executare în regim de deținere.

Concluzionând, pentru motivele arătate, cu referire la situația particulară a speței, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă inculpatului M. C. este legea penală veche, astfel că instanța urmează să pronunțe o soluție de condamnare a inculpatului în baza acestei legi penale.

La individualizarea pedepsei care se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C.pen. din 1968, anume dispozițiile părții generale a Codului penal (din 1968), limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, gradul de pericol social al faptei, reflectat în urmarea produsă, mobilul și scopul urmărit de către inculpat, împrejurarea că, fiind audiat în cauză în calitate de suspect a recunoscut comiterea faptei, atitudine pe care inculpate-o a avut-o și cu prilejul opririi sale în trafic neîncercând să inducă în eroare organele judiciare, astfel că, în considerarea celor reținute, instanța va aplica inculpatului, pedeapsa închisorii, de 1 an, apreciată ca fiind aptă să conducă la reeducarea inculpatului și să restabilească valorile sociale lezate prin fapta inculpatului.

Instanța apreciază că, în raport cu atitudinea sinceră a inculpatului, de recunoaștere a faptei, în cursul urmăririi penale, chiar dacă acesta a comis fapta din prezenta cauză în stare de recidivă, nu se impune o agravare a pedepsei ce se va aplica acestuia.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În consecință, apreciind că în cauză, în raport de natura și gravitatea faptei, există o nedemnitate în exercitarea drepturilor de a fi ales și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, inculpatului i se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1968, pe durata și condițiile prev. de art. 71 alin. 1 C.pen. din 1968.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.pen., în sensul că, în caz de condamnare, sunt în sarcina inculpatului cheltuielile judiciare avansate de stat, reținând și cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale conform mențiunilor din actul de sesizare al instanței;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M. C., cetățean român, fiul lui C. și R., născut la data de 24 iulie 1985 în localitatea S., județul B., CNP:_,studii: 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, nu are copii minori, domiciliat în V., .. 4, ., ., recidivist, la:

- 1(un) an închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b, art. 39 alin. 4 C.pen. din 1968 și art. 5 C.pen. din 2009.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 1 și 2 C.pen. din 1968, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c C.pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul M. C. la plata sumei de 200 lei, către stat – cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. G. I. V.

PG/IV/4 ex.

Red.12.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 357/2015. Judecătoria PETROŞANI