Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2790/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2790/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 27-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2790/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror C. O..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent M. G. F. I., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că nu își însușește prezenta cerere.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită ca instanța să respingă cererea ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.
INSTANȚA
La data de 06.08.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr._ a Judecătoriei Găești prin care a fost înaintat dosarul cu același număr având ca obiect cererea de contopire pedepse formulată de către petentul condamnat M. G. F. I. întrucât prin sentința penală nr. 973/04.06.2014 a Judecătoriei Găești s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, motivat de faptul că petentul este încarcerat la P. Colibași.
În motivarea cererii petentul a arătat că solicită contopirea pedepselor la care a fost condamnat și deducerea perioadei de timp executate indicând mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 242/2007 emis de Judecătoria Moreni și 734/2013 emis de Judecătoria Târgoviște, invocând dispozițiile art. 33 Cod penal 1968 rap. la art. 36 Cod penal 1968.
La dosar a fost înaintată declarația dată de către petent prin care a precizat că nu a formulat cererea de contopire și nu și-o însușește.
În raport de precizarea sa privind neformularea cererii de contopire instanța constatând că prezenta cerere este lipsită de obiect urmează să o respingă.
În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 585 C.p.p. respinge ca lipsită de obiect cererea de contopire privind de petentul M. F. I., fiul lui G. și M., născut la data de 20.05.1972, în prezent deținut în P. M..
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G.
Tehnored.G.F/06.11.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
---|