Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 17-09-2015, Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SETNINȚA PENALĂ Nr. 2307/2015
Ședința publică de la 17 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. D.
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul-condamnat C. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 03.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către petentul C. G., deținut în P. Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.
Contestația nu a fost motivată.
La termenul de judecată din data de 16.09.2015 petentul-condamnat arată că își retrage contestația la executare.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat, în baza art. 598 Cpp rap, va lua act de retragerea cererii formulată de petentul condamnat C. G., fiul lui J. și E., născut la data de 24.06.1992, deținut în P. Colibași.
În baza art. 192 Cpp, va obliga pe C. G., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act, în baza art. 598 C.pr.pen., de retragerea cererii formulate de petentul-condamnat C. G., fiul lui J. și E., născut la data de 24.06.1992, deținut în P. Colibași.
Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe petentul-condamnat C. G., la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015.
Președinte,
D. D.
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/5.10.2015/2 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2310/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|