Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2165/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 03-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2165/2015

Ședința publică de la 03 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penae privind pe petentul P. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) cerere disjunsă din_

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns, la a doua strigare a cauzei, petentul P. D., asistat de av.of. P. R..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosar au fost înaintate relațiile solicitate de la locul de detenție.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicita ca petentul sa dea lămuriri cu privire la obiectul prezentei cauze, respectiv sa precizeze care sentința este contestata.

Petentul arata ca el contesta sentința penala pronunțata de Tribunalul V., sub aspectul legii penale mai favorabile.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază ca Judecătoria Pitești nu este competenta sa soluționeze prezenta contestație, lăsând la aprecierea instanței daca se impune declinarea acesteia la Tribunalul Argeș.

Aparatorul petentului, având cuvântul, solicita admiterea excepției si declinarea solutionarii cauzei in favoarea instanței competente.

INSTANȚA

Deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bălcești la data de 16.01.2015 sub numărul de mai sus, petentul P. D., încarcerat la Penitenciarul Colibași a solicitat modificarea pedepsei în sensul aplicării legii penale mai favorabile.

Prin Sentința penală nr. 70/20.04.2015 a Judecătoriei Bălcești a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2015 sub același număr de dosar.

Referitor la excepția necompetenței materiale instanța reține următoarele:

Din relațiile înaintate de Penitenciarul Colibași rezultă că petentul condamnat se află în prezent în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 475/01.06.2012 emis de Judecătoria Sectorului 6 București.

Au mai fost înaintate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:

- mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 824/31.03.2014 al Judecătoriei G., care a fost emis în urma admiterii sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, pe care petentul urmează să îl execute;

- mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 28/2012 emis de Tribunalul V., pe care petentul urmează să îl execute;

- mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 159/16.04.2013 emis de Judecătoria Sectorului 6 București, pe care petentul urmează să îl execute.

Fiind interpelat, petentul a precizat că solicită aplicarea legii penale mai favorabile privitor la condamnarea dispusă de Tribunalul V..

În consecință, văzând dispozițiile art. 595 alin. 2 și art. 553 C.p.p., coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 255/2013, instanța apreciază că soluționarea prezentei contestații la executare este de competența Tribunalului Argeș, instanță egală în grad cu instanța de executare și în competența căreia se află locul de deținere al petentului, sens în care va dispune declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 de lei urmând a se achita din fondurile Ministerului Justiției..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 47 alin. 1 CPP coroborat cu art. 595 alin. 2 și art. 553 CPP admite excepția necompetenței materiale.

În baza art. 50 C.p.p. declină competența de soluționare a contestației la executare, formulate de petentul P. D., fiul luzi G. si A., născut la data de 28.09.1986, deținut la Penitenciarul Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.

Conform art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 de lei urmând a se achita din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

F.S. 08 septembrie 2015

Red./dact G.V/08.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria PITEŞTI