Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2175/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2175/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 03-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2175/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penal privind pe petentul P. N., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Interpelat fiind de către președintele completului de judecata cu privire la prezenta contestație petentul arata ca nu este formulata de el și ca nu si-o însușește.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca fiind lipsita de obiect, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia.
Petentul, având cuvântul, arata ca nu mai are nimic de adăugat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Constată că la data de 26.06.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația la executare formulată de petentul P. N..
În ședința publică din data de 03.09.2015 petentul a precizat că nu își însușește prezenta contestație la executare, întrucât nu a fost formulată de el.
În raport de aceste precizări, în temeiul art. 598 C.p.p. instanța va respinge contestația la executare, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.
În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect contestația la executare formulată în numele petentului condamnat P. N., fiul lui F. si Victorița, născut la data de 05.08.1993, detinut la Penitenciarul C..
În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
Red.G.C.V.
Tehnored.G.F/09.09.2015/2 ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2160/2015.... → |
---|