Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2069/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2069/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2069/2015

Ședința publică de la 11 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent I. I. F. C., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu I. M. cu delegație de substituire pentru av. oficiu N. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 339 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 340 C.p.p.

Apărătorul petentului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii formulată de acesta, avându-se în vedere că a executat fracția prevăzută de lege, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu are antecedente penale, a avut și câteva abateri disciplinare, dar a fost și recompensat, a participat la diferite programe socio-educative.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea cererii formulată de petent, avându-se în vedere comportamentul necorespunzător, având aplicate sancțiuni disciplinare, a avut un comportament necorespunzător, a executat pedeapsa în regim închis și se află la prima analiză, cu menținerea termenului fixat și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Petentul, având cuvântul pe fond, lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

La data de 05.08.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea formulată de către petentul I. F. C. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.

În motivarea cererii petentul a arătat că a îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

La dosar a fost depus procesul verbal nr. L/_ din 29.07.2015 al Comisiei de propuneri pentru liberări condiționate, caracterizarea petentului, copia mandatului în executarea căruia se află și copia fișei de cazier judiciar.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele: Petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4580/2013 a Judecătoriei Pitești. Pedeapsa provine din contopirea mai multor pedepse și executarea a început la data de 30.07.2012 iar până la data de 29.07.2015 petentul a executat un număr de 1098 zile din care 3 prin muncă. Petentul nu are antecedente penale. În timpul detenției a fost sancționat disciplinar de patru ori și recompensat de două ori.

Față de cele reținute instanța constată că deși petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsa prev. de art. 59 C.p. de la 1968, comportamentul petentului în timpul detenției dovedește persistența infracțională a acestuia, aspect ce conduce la concluzia că acordarea liberării condiționate nu este oportună.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate, rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat, după executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege – fiind vorba despre o vocație și nu un drept – ci numai dacă instanța care soluționează cererea de liberare condiționată, apreciază, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, că reeducarea și îndreptarea condamnatului sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

Potrivit art. 59 C.p. de la 1968 petentul trebuie să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, condiție care nu rezultă că este îndeplinită în raport de comportamentul pe care petentul l-a avut pe perioada detenției.

În raport de considerentele deja expuse instanța apreciază însă că termenul propus pentru rediscutarea liberării condiționate a petentului, la data de 28.07.2016, este prea lung, impunându-se reducerea lui.

Prin prisma celor reținute instanța va admite în parte cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat și va reduce termenul de rediscutare fixat de Comisia din cadrul Penitenciarului Colibași de la data de 28.07.2016 la data de 28.02.2016.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat I. F. C., fiul lui I. și A., născut la data de 24.01.1990, în or. Caracal, jud. O., CNP_, deținut în P. Colibași.

În baza art. 587 al. 2 C.p.p reduce termenul de rediscutare de la data de 28.07.2016 la data de 28.02.2016.

In baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei se achită din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 August 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

Red.G.A. 21.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2069/2015. Judecătoria PITEŞTI