Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2052/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2052/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2052/2015

Ședința publică de la 11 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat B. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul lipsă av. oficiu C. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, care se află încarcerat în PNT T. J., prin care arată că își retrage prezenta cerere.

Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

INSTANȚA

La data de 25.02.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea de liberare condiționată formulată de către petentul B. I..

În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

Prin adresa nr. H2_/03.07.2015 a Penitenciarului T. J. a fost înaintată cererea petentului prin care a precizat că își retrage cererea de liberare condiționată.

Față de precizarea petentului condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia.

Ca o consecință a culpei procesuale în care se găsește, petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza potrivit dispozițiilor art. 275 al. 2 C.p.p. inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat B. I., fiul lui M. și F., născut la data de 27.07.1950, în prezent deținut în P. Tg. J..

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 300 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 11 August 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

Red.A.G

Tehnored.G.F/03.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2052/2015. Judecătoria PITEŞTI