Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1336/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 12-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1336

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. D.

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat P. N., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat în stare de detenție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, după care:

Instanța, în raport de mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 38MF/_14, atașat la dosar și de disp. art. 598 Cod proc. penală invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției și declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 31.03.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic de dosar_ contestația la executare formulată de petentul condamnat P. N., prin care acesta solicită aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv disp. art. 5 c.p..

In cauză s-a dispus atașarea mandatului în a cărui executare se află petentul precum și a fișei de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită la nivelul PNT Colibași, în temeiul HG 836/2013.

La termenul de judecată din data de 12.05.2015 instanța din oficiu a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești în soluționarea prezentei cauze, excepție asupra căreia reține următoarele:

Petentul P. N. se află în executarea unei pedepse rezultante de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a IIa, lit. b și e c.p. aplicată prin sentința penală nr. 11/MF/27.05.2013 a Tribunalului Argeș, definitivă prin dec. P. nr. 2112/23.06.2014 a ÎCCJ - MEPI nr. 38MF/26.06.2014- conform documentației aflate la filele 10-12 dosar.

Potrivit art. 598 alin. 2 C.pr.pen., instanța competentă să soluționeze contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. d C.pr.pen., cum este cazul incidentului la executare sesizat (se solicită analizarea situației juridice a petentului in raportat de succesiunea de legi penale în timp, și în consecință, stabilirea legii penale mai favorabile cu aplicabilitate în cauză)este instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului.

Având în vedere situația de fapt expusă, regulile de competență prevăzute de art. 598 c.p.p., reținând și dispozițiile art. 553 c.p.p. care reglementează noțiunea de „instanță de executare”, aspectul că petentul se află în prezent încarcerat în PNT Colibași, în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Argeș se apreciază că în speță se impune admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, instanță competentă potrivit criteriilor enunțate de textul legal precizat.

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 47 N C.pr.pen., art. 50 N Cp.p. coroborat cu art. 598 N.C.pr.pen. declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul- condamnat P. N., fiul lui F. și Victorița, născut la data de 05.08.1993, în prezent încarcerat în PNT Colibași, în favoarea Tribunalului Argeș.

În baza art. 275 alin. 3 N.C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 mai 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

Red. AMD-3 ex.-21.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria PITEŞTI