Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1339/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1339/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 12-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1339

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. D.

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat F. I. și pe intimatul P. Colibasi, având ca obiect plângere conform art. 56 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, în stare de detenție, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, după care:

Instanța, în temeiul art. 39 alin. 16 din Legea 254/2013 procedează la audierea petentului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Reprezentanta parchetului și petentul, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea contestației, apreciind că nu există indicii pentru a lua o asemenea hotărâre, hotărârea este incompletă și nelegală.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 19.03.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub număr unic de dosar_ contestația formulată de către petentul F. I. împotriva încheierii nr.94/24.02.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași prin care a fost admisă în parte cererea formulată de petent, dispunându-se efectuarea tratamentului recomandat și respingându-se capetele de cerere privind reținerea de sume de bani din contul personal al petentului, cazarea într-o cameră de nefumători – capete de cerere respinse ca nefondate, fiind respins totodată și capătul de cerere privind . exercitată asupra petentului de către alți deținuți ca fiind rămasă fără obiect.

Petentul nu evidențiază motivele care au stat la baza formulării prezentei contestații .

La dosarul cauzei au fost atașate încheierea judecătorului de supraveghere și documentația aferentă.

Instanța a procedat – la termenul de judecată din data de 12.05.2015 la audierea petentului F. I., acesta precizând că cercetarea efectuată de judecătorul de supraveghere este incompletă, menționând în acest sens faptul că în data de 19.07.2014 a fost supus unor agresiuni din partea colegilor, fiind cazat pe o cameră de nefumători, ceilalți deținuți nerespectând dispozițiile și fumând în cameră; petentul mai învederează faptul că în prezent este cazat singur în cameră și i se administrează un tratament medicamentos, pe care îl apreciază ca fiind necorespunzător în raport de expertiza medico-legală.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Numitul F. I. se află încarcerat în PNT Colibași în executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săv. infr. de tâlhărie.

La data de 10.10.2014 petentul condamnat F. I. s-a adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași cu o petiție și audiat fiind la data de 15.10.2014, a mai depus o plângere formulată în scris în cuprinsul căreia solicita să i se acorde protecție pentru a nu mai fi lovit de alți deținuți, să fie efectuate verificări în privința reținerii a numitor sume de bani de către Administrația Penitenciarului, sesizând totodată faptul că pe secția de nefumători se fumează iar personalul PNT Colibași nu i-a nicio măsură în acest sens.

Prin încheierea nr. 94/24.02.2015, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a admis în parte cererea formulată de petentul condamnat F. I., dispunând efectuarea tratamentului recomandat; cu privire la celelalte capete de cerere, respectiv privind reținerea de sume de bani din contul personal al petentului și cazarea într-o cameră de nefumători, acestea au fost respinse ca nefondate.

Pentru a se dispune astfel în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, emițându-se în acest sens adresa către Administrația PNT Colibași pentru a se preciza dacă petentului i-au fost reținute sume de bani din contul său ca urmare a aplicării unor sancțiuni, administrării de medicamente, proteze dentare, analize medicale, eliberări acte sau alte servicii, ce sume și pentru ce motiv ; s-au solicitat de asemenea relații și cu privire la cazarea petentului respectiv dacă este cazat într-o cameră de fumători sau nefumători, dacă s-au exercitat acte de violență asupra sa de alte persoane private de libertate sau dacă în camera unde este cazat au fost sesizări cu privire la astfel de incidente.

Prin adresa nr.L_/20.02.2015 Administrația PNT Colibași a comunicat următoarele: - persoane private de libertate F. I. i-au fost reținute următoarele sume de bani: 2,60 lei pentru două plicuri la cererea sa (18.07.2014), 26,10 lei contravaloare xerox 87 file (18.07.2014), 70 lei contravaloare expertiză medicală IML (08.10.2014); - din 09.01.2015 petentul a fost cazat cu mai mulți deținuți, toți fiind nefumători.

In ceea ce privește actele de violență asupra sa, din cuprinsul aceleiași adrese se reține că în data de 19.07.2014 mai mulți deținuți au exercitat acte de agresiune în urma cărora ANP a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind întocmit agresorilor un dosar de cercetare disciplinară, iar în urma incidentului menționat Administrația PNT Colibași a dispus mutarea petentului din camera E2.13, în care sunt cazați deținuții care l-au agresat, într-o altă cameră.

In baza acestor înscrisuri sus evidențiate, judecătorul de supraveghere a constatat că petentului i-au fost reținute din contul său, de către Administrația Penitenciarului, sume justificate, respectiv ca urmare a cererii sale de a i se elibera plicuri și copii din dosarul individual, apreciind astfel că au fost respectate disp. art.60 pct.2 din Legea nr.254/2013.

In ceea ce privește cazarea petentului într-o cameră de nefumători se constată că și în acest caz au fost respectate disp. art.48 din Legea nr.254/2013 cât și prevederile art. 165 cap.VIII din Regulamentul de ordine interioară al PNT Colibași, ca urmare a cazării petentului împreună cu deținuți care nu fumează.

S-a constatat totodată de către judecătorul de supraveghere că în urma agresiunii exercitate asupra petentului de către alți deținuți, administrația PNT Colibași a luat imediat măsura transferării petentului într-o altă cameră de deținere, iar persoanelor private de libertate care l-au agresat pe petent li s-au întocmit rapoarte de incident și a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria Pitești, considerente în baza cărora s-a dispus respingerea capătului de cerere privind exercitarea de acte de violență asupra petentului de către alți deținuți, ca fiind rămas fără obiect.

Din parcurgerea înscrisurilor mai sus evidențiate – regăsite în dosar nr. 794/2014 al Biroului Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași filele 4-5, instanța reține că persoanei private de libertate F. I. i-au fost reținute diverse sume de bani în mod justificat, ca urmare a solicitării exprese a acestuia în sensul eliberării unor copii din dosarul individual precum și înmânării a două plicuri dar și urmare a efectuării unei expertize medico-legale în cadrul IML Argeș, de asemenea la solicitarea acestuia.

Totodată, instanța constată că petentul a fost cazat începând cu data de 09.01.2015 în secția E 2 împreună cu mai mulți deținuți nefumători, iar în prezent, conform propriei declarații a acestuia dată în ședința publică din data de 12.05.2015, petentul este cazat singur în cameră.

In consecință, în raport de cele mai sus expuse, constatând că petentului nu i-a fost încălcat niciunul din drepturile de care acesta beneficiază potrivit legislației în vigoare, instanța urmează a respinge contestația formulată de petentul F. I. împotriva încheierii nr.94/24.02.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, pe care o menține ca legală și temeinică.

În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 598 Cpp coroborat cu art. 56 al.9 din Legea nr.254/2013 respinge contestația formulată de petentul condamnat F. I., fiul lui I. și M., ns. la data de 18.02.1980, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr.94/24.02.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.

În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 mai 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

RED.A.M.D.

TEHN.MN/4 EX/29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1339/2015. Judecătoria PITEŞTI