Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2618/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2618/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 13-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2618

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M. V. V., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, la data de 05.10.2015 a fost depusă la dosar declarația petentului condamnat prin care arată că prezenta contestație la executare nu este formulată de el, după care:

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației la executare ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față.:

Constată că la data de 20.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la nr._ contestația la executare formulată de petentul condamnat M. V. V., încarcerat în PNT Colibași, contestație întemeiată pe disp. art. 598 Cod proc. penală.

În motivarea cererii petentul solicită admiterea contestației formulate, să se dispună analizarea situației juridice și totodată să se dispună individualizarea legală a pedepselor cu închisoare cu aplic. art. 5 din Noul Cod Penal.

La data de 05.10.2015, instanța a constatat că a fost depusă la dosar declarația petentului condamnat prin care arată că prezenta contestație la executare nu este formulată de el.

În raport de aceste precizări, instanța va respinge prezenta contestație la executare formulată în numele persoanei condamnate M. V., constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal nefiind cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești cu o astfel de cerere.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată în numele persoanei condamnate M. V..

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

RED.A.M.D.

TEHN.MN/4 EX/16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2618/2015. Judecătoria PITEŞTI