Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1829/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1829/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1829/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator V. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că nu își însușește prezenta cerere. De asemenea, s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.

Interpelat fiind de instanță, petentul arată ca nu el este persoana care a formulat cererea, scrisul și semnătura nu-i aparțin și, ca atare, nu și-o însușește.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită ca instanța să respingă cererea ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.

INSTANȚA

La data de 14.05.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul V. C..

Contestația nu a fost motivată.

În ședința publică din data de 23.06.2015 petentul prezent a menționat că nu a formulat contestația la executare.

În raport de precizarea sa privind neformularea contestației la executare instanța va constata că prezenta cerere este lipsită de obiect și o va respinge.

În temeiul art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 C.p.p respinge ca lipsită de obiect contestația la executare privind pe petentul condamnat V. C., fiul lui A. și F., născut la data de 16.08.1987, în prezent deținut în P. Colibași .

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 23 Iunie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

Red.A.G.

Tehnored.G.F/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1829/2015. Judecătoria PITEŞTI