Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1827/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1827/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1827/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta contestator V. A. E., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate, de la PNT Bacău. De asemenea, s-a depus un memoriu formulată de petentă, prin care arată că nu însușește prezenta contestație.

La solicitarea instanței, petenta precizează că la data formulării prezentei contestații, era încarcerată în PNT Bacău.

Instanța, în raport de relațiile depuse și de susținerile petentei, pune în discuție excepțiile de necompetentă materială și teritorială și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bacău.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepției pusă în discuție și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bacău.

Petenta precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepțiile puse în discuție.

INSTANȚA

La data de 08.05.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petenta V. A. E., deținută la Penitenciarul Colibași.

În motivarea contestației în esență s-a arătat că se solicită aplicarea legii penale mai favorabile.

În ședința publică din data de 23.06.2015 instanța a pus în discuție excepțiile de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Pitești.

Excepțiile sunt fondate. Potrivit art. 598 al.2 C.p.p. contestatia se formulează la instanta prev. în art.597 al.1 sau 6 C.p.p., respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prev. de art. 598 lit. c C.p.p. contestatia se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Petenta se află în executarea unei pedepse de 9 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri.

În condițiile în care la data formulării contestației petenta era încarcerată la Penitenciarul Bacău, competența de soluționare a contestației revine Tribunalului Bacău, deoarece este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare și în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Prin prisma acestor considerente, în baza art. 50 si art. 598 C.pr.pen., instanța va admite excepțiile de necompetență materială și teritorială și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bacău.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepțiile de necompetență materială și teritorială ale Judecătoriei Pitești.

În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 C.p.p declină competența de soluționare a contestației la executare privind pe petenta condamnată V. A. E., fiica lui M. și Doruța, născută la data de 20.11.1980, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași, în favoarea Tribunalului Bacău.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 23 Iunie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

Red. A.G

Tehnored.G.F/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1827/2015. Judecătoria PITEŞTI