Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2394/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2394/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2394/2015
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul-contestator P. D., având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 12.06.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, contestația formulată de către petentul P. D., deținut în P. Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.
În motivarea contestației petentul a arătat că dorește să beneficieze de prevederile art. 5 din Noul Cod Penal.
La termenul de judecată din data de 23.09.2015, în baza art. 43 C.pr.pen., rap. la art. 45 C.pr.pen., instanța a dispus conexarea dosarelor nr._/280/2015,_/280/2015 și_/280/2015, la dosarul nr._, având în vedere identitatea de părți și obiect, iar petentul prezent a arătat că nu își însușește cererea, întrucât nu a fost formulată de el.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat P. D. va respinge cererea, în baza art. 598 NCpp, ca rămasă fără obiect.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 NCpp, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit potrivit art. 272 Cpp din fondurile Ministerului Justiției .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, în baza art. 598 C.pr.pen., cererea petentului-condamnat P. D., fiul lui G. și A., născut la data de 29.09.1986, în prezent deținut în PNT Colibași, ca rămasă fără obiect.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/5.10.2015/2 ex
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|