Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 915/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 915/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 31-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 915
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. D.
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror C. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat S. N., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, asistat de avocat oficiu C. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, după care:
Petentul depune la dosar memoriu. Arată că solicită aplicarea legii penale mai favorabile. Precizează, totodată, că execută o pedeapsă de 3 ani și 6 luni.
Instanța, în raport de mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172/2013/25.10.2014, înaintat la dosar și de disp. art. 598 Cod proc. penală pune în discuție din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești.
Reprezentantul parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, pun concluzii de admitere a excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că la data de 23.02.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestația la executare formulată de petentul- condamnat S. N. –încarcerat în PNT Colibași, prin care solicită aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa în a cărei executare se află.
În cauză s-a dispus atașarea mandatului în a cărui executare se află petentul.
La termenul de judecată din data de 31.03.2015 instanța din oficiu a invocat și a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești în soluționarea prezentei cauze, excepție asupra căreia reține următoarele:
Petentul S. N. se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 220/F/18.12.2013 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin dec. P.. nr.342/A/24.10.2014 a ICCJ- MEPI nr. 172/25.10.2014- fila 10 dosar.
Potrivit art. 598 alin. 2 C.pr.pen., instanța competentă să soluționeze contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. d C.pr.pen., cum este cazul incidentului la executare sesizat (se solicită analizarea situației juridice a petentului in raportat de succesiunea de legi penale în timp, și în consecință, stabilirea legii penale mai favorabile cu aplicabilitate în cauză)este instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului.
Având în vedere situația de fapt expusă, regulile de competență prevăzute de art. 598 c.p.p., reținând și dispozițiile art. 553 c.p.p. care reglementează noțiunea de „instanță de executare”, aspectul că petentul se află în prezent încarcerat în PNT Colibași, în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate prin sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Pitești se apreciază că în speță se impune admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, instanță competentă potrivit criteriilor enunțate de textul legal precizat.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca onorariul avocat din oficiu în cuantum de 100 lei să fie avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 47 N C.pr.pen., art. 50 N Cp.p. coroborat cu art. 598 N.C.pr.pen. declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul- condamnat S. N., fiul lui G. și G., născut la data de 18.11.1946, în prezent încarcerat în PNT Colibași, în favoarea Curții de Apel Pitești.
În baza art. 275 alin. 3 N.C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei urmează a se avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED.A.M.D.
TEHN. AMD/4 EX.07.04.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 799/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|