Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3360/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3360/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 3360/2015

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror A. Boiceanu.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat B. N. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de av. oficiu N. M. cu delegație de substituire pentru av. oficiu. B. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul Parchetului și apăratorul condamnatului și arată că nu mai au alte cereri prealabile fondului solicitând cuvântul în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a propunerii Comisiei de Liberări Condiționate din cadrul PNT Colibași, avându-se în vedere că prezentul condamnat este la a doua analiză și este recidivist, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea propunerii Comisiei de Liberări Condiționate din cadrul PNT Colibași și liberarea condiționată a condamnatului, deoarece sunt îndeplinite condițiile disp. art. 587 Cpp.

Condamnatul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea propunerii de liberare conditionata.

I N S T A N T A

Comisia de propuneri pentru liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Colibasi a înaintat spre soluționare procesul verbal nr. L_/02.12.2015 propunând liberarea condiționată a deținutului B. I., motivat de faptul că a executat fracția prevazută de lege, iar la locul deținerii acesta a avut un comportament corespunzător.

Examinând actele dosarului, se reține că deținutul se află începând cu data de 08.02.2012 în executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 297/2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Muscel.

Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de Comisia de Liberări Condiționate din cadrul Penitenciarului Colibași, deținutul a avut o comportare corespunzătoare.

A executat, de asemenea, fracția de 2/3 din pedeapsa aplicată.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 Cpp, în temeiul art. 450 alin 1 C.pr.pen. va dispune liberarea condiționată a condamnatului B. I..

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Colibași.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului B. I., fiul lui N. și M., născut la data de 03.06.1985, CNP_, deținut în P. Colibași.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu de 130 lei se achită acestuia din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 08 Decembrie 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

Red. G.A.

Tehnored. E.S. 14 Decembrie 2015/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3360/2015. Judecătoria PITEŞTI