Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2748/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2748/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 22-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2748/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror
M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat N. C. D., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul N. C. D. asistat de avocat oficiu Din F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul petentului depune la dosar împuternicire avocațială din oficiu.
Interpelat fiind de instanță, petentul arată că își menține cererea.
Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.p., respectiv petentul a executat fracția prevăzută de lege, a participat la activități educaționale și sociale, a fost folosit la muncă și are zile câștig, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției și a fost recompensat.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca nefondată și fixarea unui termen de reiterare a cererii, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile prev. de art. 59 cp în raport de abaterile disciplinare.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii, precizând că și-a dat toată silința pentru a se îndrepta, a ieșit la muncă și a participat la programe educaționale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
La data de 20.10.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea formulată de către petentul N. C. D., deținut în P. Colibași, prin care a solicitat liberarea sa condiționată.
In motivarea cererilor petentul a arătat că amânarea dispusă de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași este nejustificată, arătând că a mai primit o amânare de 8 luni, deși nu a comis o infracțiune cu violență, a participat in ultima perioadă la cursuri și activități educative și a respectat legea.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, respectiv procesul-verbal L_/14.10.2015, o caracterizare a comportamentului condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2562/11.11.2014 emis de Judecătoria G., fișa de cazier, din analiza cărora instanța reține următoarele:
Petentul se află in executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2173/30.06.2014 a Judecătoriei G. ca urmare a contopirii unor pedepse concurente.
Executarea pedepsei a început la data de 05.10.2012, iar până la data de 14.10.2015, când a fost analizat de Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași, executase 1127 zile, respectiv fracția de 2/3 din pedeapsă, însă a fost amânat până la termen la data de 02.04.2016 datorită comportamentului pe parcursul executării pedepsei.
Până in prezent, petentul a mai suferit numeroase condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, deci același gen de infracțiuni pentru care este în prezent încarcerat, alături de infracțiuni de tâlhărie.
In timpul detenției a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat de 7 ori. A fost recompensat de doar două ori.
Petentul are 20 de zile considerate ca executate prin muncă.
Instituția liberării condiționate prevedere o . condiții pentru ca cel condamnat să poată obține acest beneficiu, după executarea fracției de pedeapsa prevăzută de lege, fiind vorba despre o vocație si nu un drept. Instanța care judeca cererea, respectiv propunerea de liberarea condiționata analizează conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, existența antecedentelor penale ale acestuia, pe baza cărora își conturează convingerea că reeducarea si îndreptarea condamnatului sunt posibile si fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsa.
Se observă că, în cauză, chiar dacă starea de recidivă nu constituie un impediment pentru liberarea condiționată, criteriile prevăzute de art. 59 C.p. 1968, pe care instanța le va avea în vedre în considerarea art. 5 Cp, ținând cont de conținutul mai oneros pentru condamnat al art. 99 și urm. Cp, trebuie analizate cu referire directă la aceasta, deoarece condamnatul a persistat în comportamentul infracțional, săvârșind în mod repetat infracțiuni de furt calificat și tâlhărie.
În plus, petentul a fost și sancționat disciplinar, ceea ce permite a se trage concluzia că acesta nu a conștientizat scopului pedepsei pe care o execută și nu și-a organizat viața în acord cu ordinea de drept. Cu toate că a mai fost discutat o dată și amânat pentru comportamentul adoptat, petentul a continuat să se abată de la normele de conviețuire în penitenciar.
Față de cele reținute instanța constată că, deși petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsa prevăzută de art. 59 C.pen.1968, condamnările anterioare și comportamentul pe timpul detenției demonstrează că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Aceste aspecte conduc la concluzia că nu este oportună acordarea beneficiului liberării condiționate iar amânarea până la termen propusă de comisie este justificată.
Prin prisma acestor considerente, instanța va respinge cererea petentului N. C. D. și, potrivit art. 587 alin. 2 C.p.p., va menține termenul de rediscutare stabilit de comisie la 02.04.2016.
In baza art. 275 alin. 2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat N. C. D., fiul lui G. și M., născut la 09 Octombrie 1991, deținut în P. Colibași.
Menține termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiționată la data de 02.04.2016.
Obligă condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei reprezintă onorariu pentru av. oficiu.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
C.R. 27 Octombrie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|