Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2/2015

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent P. O. I. A. și pe intimat P. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la prima strigare petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care interpelat fiind de instanță, petentul precizează că menține contestația formulată, nu dorește să-și angajeze apărător ales și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a studia dosarul.

Instanța încuviințează solicitarea petentului și lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a doua strigare petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care interpelat fiind de instanță, petentul precizează că este de acord să dea declarație, sens în care instanța, în baza art. 104 al. 12 din Legea 254/2013, procedează la audierea petentului, depozițiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Petentul solicită proba testimonială privind audierea colegilor de cameră și vizionarea înregistrării video de la data și locul incidentului.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea probelor ca inadmisibile.

Instanța, în raport de dispozițiile reglementate prin Legea 254/2013, respinge ca inadmisibile proba testimonială privind audierea unor martori nenominalizați și vizionarea înregistrării video de la data și locul incidentului, probe solicitate de petent.

Petentul și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 C.p.p.

Petentul, având cuvântul pe fond, solicită, în baza art. 103 alin. 4 și 5 din Legea 254/2013, admiterea contestației formulată și ridicarea sancțiunii aplicate.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea, în baza art. 104 și urm. din Legea 254/2013, ca nefondată a contestației formulată de petent, cu menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași, menținerea sancțiunii aplicate, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care reiese că petentul deținea un telefon mobil și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

INSTANȚA

La data de 23.12.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 928/2014 a judecătorului delegat la P. Colibași prin care a fost înaintată contestația formulata în baza art. 104 din Legea nr. 254/2013 de către petentul condamnat P. I. A. împotriva încheierii nr. 914/12.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, prin care a fost respinsă plângerea formulată de către petent.

În motivarea contestației a arătat că nu știe unde a fost găsit telefonul mobil, nu cunoaște proveniența lui.

La dosar a fost înaintat și dosarul nr. 928/2014 ce cuprinde încheierea nr. 914/12.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, declarația petentului, plângerea formulată de către petent în baza art. 104 din legea nr.254/2013 către judecătorul de supraveghere, hotărârea comisiei de disciplină din data de 05.12.2014, referatul rezumativ de cercetare al incidentului, raportul de incident, proces verbal, nota de informare și declarațiile petentului.

În baa art. 104 din legea nr. 254/2013 instanța a audiat petentul.

Din analiza întregului material probator administrat în cauza instanța reține în fapt următoarele: Prin încheierea nr. 914/12.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași a fost respinsă plângerea formulată de către petent.

În considerentele încheierii s-a reținut că la data de 08.10.2014 în jurul orelor 00:55, în urma unui control inopinat în camera unde era cazat petentul, acesta a fost surprins vorbind la un telefon mobil în toaleta camerei.

S-a precizat că în fața comisiei de disciplină petentul nu a recunoscut fapta iar din declarația data de petent la data de 08.10.2014, a reieșit că a ieșit din baie cu un telefon, dar nu era al lui și nu cunoaște cum a ajuns în locul unde l-a găsit.

S-a constatat că petentul a încălcat dispozițiile art.82 lit. j coroborat cu art. 100 pct. 1 din Legea 254/2013, în care se arată că persoanelor private de libertate le sunt interzise „introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun in pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori în alte condiții decât cele admise, comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare”. S-a menționat că abaterea disciplinară reținută prin hotărârea comisiei de disciplină se probează cu referatul rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar nr.347/08.10.2014, raportul de incident disciplinar nr. 347/08.10.2014, raportul încheiat de supraveghetorul de serviciu, evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate, note informative, declarația petentului.

S-a arătat că din evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate a rezultat că petentul se află în executarea unei pedepse de 6 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri iar de la data încarcerării la P. Colibași și până în prezent, a fost sancționat disciplinar o singură dată și a obținut o recompensă.

S-a concluzionat că individualizarea sancțiunii disciplinare aplicată acestuia este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare și cu antecedentele în materie disciplinară ale petentului, respectându-se criteriile de individualizare prevăzute de art.103 alin.6 din Legea nr.254/2013.

Analizând documentația înaintată de P. Colibași instanța constată nelegalitatea și netemeinicia măsurii adoptate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor prin încheierea nr. 914/12.12.2014.

Astfel, deși în hotărârea comisiei de disciplină și raportul de incident se reține că în urma unui control inopinat efectuat la camera E 7.6 petentul a fost surprins vorbind la telefonul mobil în toaleta camerei de deținere, în nota de informare întocmită chiar de agentul ce a încheiat raportul de incident se arată că ușa de la toaletă era blocată iar după deblocarea ușii a rezultat că petentul era în toaletă. S-a mai arătat că după verificarea toaletei a fost descoperit pe pervazul ferestrei un telefon mobil.

De asemenea, instanța constată că petentul nu a recunoscut săvârșirea abaterii ce i s-a imputat. A recunoscut că se afla în baie în scopul folosirii toaletei și a menționat că după ce a ieșit, în baie au intrat mai mulți agenți ce au ieșit ulterior cu telefonul. A precizat că nu cunoaște unde a fost găsit și nici proveniența acestuia.

Prin urmare, se poate trage concluzia că petentul nu a fost surprins vorbind la telefon ci doar se afla în baia unde, în urma controlului, a fost descoperit telefonul.

Simplul fapt că a folosit toaleta nu poate conduce la concluzia că a săvârșit abaterea reținută în sarcina sa.

În raport de contradicțiile cu privire la starea de fapt descrisă în hotărârea comisiei de disciplină și nota de informare și dat fiind faptul că dubiul profită întotdeauna celui acuzat instanța constată că prezenta contestație este fondată urmând să fie admisă.

Se va desființează încheierea nr. 914/12.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, va fi anulată hotărârea nr. 370/2014 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași și va fi înlăturată sancțiunea suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de trei luni.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 104 din legea nr. 254/2013 admite contestația formulată de petentul P. I. A., fiul lui O. și A. C., născut la data de 05.02.1989, deținut în P. Colibași, împotriva încheierii nr. 914/12.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.

Desființează încheierea susmenționată, anulează hotărârea nr. 370/2014 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași și înlătură sancțiunea suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de trei luni.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 06 Ianuarie 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

E.S. 08 Ianuarie 2015

Red.G.A. 02.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria PITEŞTI